miercuri, 23 ianuarie 2013

Gânduri la început de liceu

Îmi cer scuze pentru lipsa de activitate. Probabil puţini dintre voi ştiu, dar a început perioada simulărilor şi e destul de greu să mai ţin pasul şi cu blogul, dar promit ca o să dau tot ce pot să nu mai treacă atât de mult timp fără să mai trec pe aici.

Şiiii ... iar am deviat de la subiect. La începutul clasei a IX-a, cu mintea şi aspiraţiile mele de atunci am scris un eseu pentru un concurs cu titlul "Gânduri de licean" , eseu care a fost publicat şi în revista "Metamorfoze". E ciudat să găseşti ceva ce ai scris cu atâta timp în urmă care are puterea de a te surprinde, de a te pune pe gânduri. Brusc, îmi amintesc exact cum eram atunci şi nu-mi pot da seama când şi pe ce cărări a dispărut fetiţa care a scris asta, parcă e o ruptură prea mare între acea persoana şi persoana care sunt acum. Nu-mi doresc decât un singur lucru: să nu o dezamăgesc.

Deci ... vă las cu gândurile mele de acum trei ani şi ceva, la început de liceu ...


Gânduri de licean

“Adevărata vârstă a omului se socoteşte în anii pe care nu i-a trăit degeaba.” (Gavriil STIHARUL)

Se spune despre anii de liceu că sunt cei mai frumoşi ani din viaţa oricărui om şi, în acelaşi timp, sunt o perioadă foarte importantă cu care omul se întâlneşte o singură dată. Adolescenţa este considerată vârsta de aur, vârsta marilor realizări, a integrării sociale, dar şi vârsta crizelor, a nesiguranţei, a insatisfacţiei. Orice vârstă are specificul ei, importanţa ei, dar vârsta adolescenţei este considerată cea mai importantă, deoarece ni se dezvoltă personalitatea, ni se modifică modul de gândire pentru că ne maturizăm. Această perioadă e unică şi “ceea ce nu trăim la timp, nu trăim niciodată.” (Octavian Paler) , de aceea ea trebuie trăită din plin.
Ca să profit de această vârstă, am decis să nu îmi fac planuri pe termen lung, deoarece prefer să trăiesc fiecare clipă din plin, să mă bucur de oamenii pe care îi am langă mine, să profit de fiecare şansă pe care o am ca să învăţ ceva nou şi folositor sau să reuşesc să păcălesc cumva timpul, furând astfel cât mai multe amintiri. “Sunt două feluri de a-ţi trăi viaţa: unul, de a crede că nimic nu este un miracol; al doilea, ca şi când totul este un miracol” (Albert Einstein). Eu prefer să cred că totul este un miracol şi orice lucru sau om are partea lui bună. De aceea, la sfârşit vreau să pot spune că nu am pierdut nimic, iar dacă am pierdut au fost doar lucruri care nu-mi vor influenţa viitorul într-un mod negativ. Dar fiecare întâmplare are importanţa ei, însă viaţa e prea scurtă şi mai trebuie să învăţăm şi din experienţele altora. Timpul nu trebuie lăsat să treacă degeaba, el trebuie folosit la maxim, fiindcă în orice moment poţi primi o altă şansă sau poţi face un alt pas spre un viitor cât mai bun, iar noi trebuie să ştim să profităm de orice astfel de oportunitate, pentru că orice pas, cât de mic, are însemnătatea lui.
Fiind vârsta integrării sociale, am ales ca tot ce voi face în aceşti ani să mă reprezinte, adică să fiu eu, indiferent în ce situaţie m-aş afla, pentru că viaţa e prea scurtă ca să fiu altcineva. Am realizat că trebuie să pot să fac paşi cu vântul în faţă, deoarece până să ajung unde va trebui să ajung, va fi un drum lung, cu multe obstacole, care vor cere, la rândul lor, multe sacrificii, iar unele din zidurile pe care le voi întalni, va trebui să le transform în porţi, pe care, mai presus de toate, cu cheile potrivite va trebui să le deschid. Sunt conştientă că trebuie să lupt pentru ce îmi doresc, iar cu o voinţă puternică, orice poate deveni realizabil. Mi-aş dori să găsesc “o uşă” pe care nu a încercat-o nimeni sau poate că nu a gasit nimeni înaintea mea cheiea potrivită, deşi e foarte puţin probabil să reuşesc, fiindcă şi-au dorit asta mulți înaintea mea, persoane care poate erau mai bune ca mine sau o meritau mai mult, şi au eşuat. Nimănui nu i-ar strica un strop de eternitate, iar asta ar putea fi şansa mea.
Văd viaţa ca pe o şcoală, unde când greşeşti, înveţi, atâta timp cât nu îţi repeţi greşelile, unde trebuie să ţii minte cine eşti sau ce vrei să faci. Lecţiile de viaţă date în şcoală îţi pot prinde bine, în schimb mi se pare înjositor să primeşti lecţii de şcoală în viaţă: asta ar da dovadă că nu ai învaţat lucrurile potrivite în momentul potrivit şi că, probabil nu meriți să te afli unde eşti. În viaţă, orice amănunt poate conta, când ai nevoie de o slujbă şi trebuie să faci o impresie bună, e ca atunci când ai nevoie de o notă bună să îţi măreşti media.
Fiind spuse toate acestea, sunt convinsă că drumul meu duce undeva, la un viitor foarte bun.

Şandru Cristiana

6 comentarii:

amspuseu spunea...

Felicitari, dureros de adevarat si actual!
Si sigur erai doar la inceputul cls.a IX-a cind ai scris asta?
Eu cred ca daca ar putea intelege aceste lucruri mai multi dintre noi,nu am avea parte de chiar atitea dezamagiri in viata si am sti sa ne usuram unii altora comunicarea.
Sint bucuros ca am citit inca un fragment din imensul tau talent literar ce iti permite sa transpui oricind sensibilitatea ta interioara intr-o reflectie filozofica universal valabila.
Iti doresc o viata frumoasa in continuare!

Cristiana spunea...

Da, clasa a IX-a, semestrul intai, prima data cand am publicat ceva in "Metamorofze". Asa ceva nu se uita.
Multumesc pentru aprecieri, sper sa reusesc sa mai postez ceva curand. Idei am foarte multe, insa nu prea am la dispozitie timp sa le valorific si e pacat pentru ca ori se pierd, ori nu mai sunt in starea respectiva cand incep sa scriu.
Sper sa ne citim curand :)

Anonim spunea...

Foarte bun eseul, Cristiana! Într-un fel, mă bucură faptul că tu, vechea "fetiţă" din primul an de liceu, ai avut şi ai curajul să gândeşti astfel. Nu mulţi pot să vadă şi, mai ales, să treacă prin viaţă ca pe coridorul liceului.
Să ştii că mereu ţi-am urmărit postările, mai ales că...eşti din Alba. :) Şi aş avea ceva să te întreb: replici memorabile când postezi? :) Am râs copios la capitolele anterioare, nu de alta. :)) ştiu cum e cu timpul, aşa că nu te grăbesc. Doar întreb.

Cristiana spunea...

Hei, mersi! Atunci, ma bucur sa spun ca urmeaza sa public urmatoarea parte din acea serie cat de curand. E una dintre chestiile de pe aici care parca se scriu singure :) . Nu pot sa zic decat ca vine un capitol bun, dar astept sa ne mai vina cateva replici demne de mentionat inainte sa postez :)

hapi2233 spunea...

Hei, in curand vor fi randuri de fost licean, nu-i asa? :)
Bafta

Cristiana spunea...

Mersi :D . Da si nu stiu inca daca ar trebui sa ma bucur sau nu din cauza asta.

Trimiteți un comentariu