duminică, 7 octombrie 2012

Definiţii

Ai iubit. Ai oferit cuiva pe tavă posibilitatea de a te răni şi ai sperat că nu o să o facă.

Te-ai schimbat. Păcat că acest "nou om" care ai devenit nu e cu nimic mai bun decât cel care erai înainte. N-ai făcut decât să-ţi dai jos o mască pentru a-ţi putea pune alta.

Vrei o a doua şansă. Ai reuşit să mă răneşti destul de rău din prima încercare, te rog spune-mi că nu vrei să stabileşti un record sau ceva.

Ai spus ce-ai avut de spus. Ai pus punctul pe i şi accentul pe tine.

E un capitol nou din viaţa ta. Spui asta de parcă acest nou capitol o să fie scris de Petre Ispirescu.

Tu ai fi procedat altfel. Să nu uităm că există o posibilitate să fi procedat chiar mai rău decât mine.

Tu nu eşti aşa. Asta nu înseamnă neaparat că eşti mai bun.

Aş vrea să mă laşi în pace. Pur şi simplu nu mă pot gândi la altceva mai inteligent ca să-ţi închid gura.

Nu o să te uit niciodată. Dar o să-ţi cer numărul de telefon şi adresa de email cu toate că nu te voi suna sau nu vom mai vorbi vreodată.

Promit. Îmi pare rău. Te iubesc. Spuneţi asta atât de uşor încât mă sperie.

Am scris asta pentru că am senzaţia că a trecut ceva timp de când am spus what I really think. Dacă mai aveţi astfel de "definiţii" sau ceva asemănător(sau nu), simţiţi-vă liberi să comentaţi şi să vă exprimaţi liber opinia.

3 comentarii:

Bogda spunea...

Neaparat sa introduci in postare si "spune-mi ce crezi cu adevarat despre mine, nu ma supar". Si asta apare atat de des incat nu trebuie uitata.

Cristiana spunea...

Hei Bogda. Da, si asta intra tot aici, nu-mi vine sa cred ca mi-a scapat!

hapi2233 spunea...

Asta cu "spune-mi ce crezi despre mine, nu ma supar"e aproape ok dar iti trebuie muuuult talent artistic sa-i spui omului ce crezi intr-un anumit moment si sa nu te...urasca. Tot pe moment :)

Trimiteți un comentariu