marți, 14 august 2012

Nimic personal, doar autoapărare


Toţi suntem sau am fost răniţi măcar o dată şi încercăm să ne ascundem rănile cum putem. Fie că încercăm să distragem atenţia printr-un zâmbet frumos, prin sarcasm sau pur şi simplu încercăm să nu ne facem remarcaţi, până la urmă creăm un adevărat stil de viaţă din asta. Chiar şi persoana aia pe care o place toată lumea şi întotdeauna e cu zâmbetul pe buze face asta, pur şi simplu ăsta e modul ei de apărare faţă de lumea de afară. Prietenul glumeţ, sufletul petrecerii, tipul tăcut sau indiferent ... astea nu sunt decât etichete, decât fracţiuni ale personalităţii lor care poate au fost create ca să ascundă ceva. Toţi sunt mai mult de atât. Oamenii sunt mai mult decât nişte chipuri drăguţe şi nişte replici aleatorii. Dincolo de măşti, dincolo de gesturile evazive şi de replicile aruncate la repezeală toţi suntem al dracu de speriaţi unii de alţi, speriaţi de relaţiile pe care le-am putea stabili şi în special de rănile cu care ne-am putea alege în urma lor. Toţi ne temem de orice nu putem controla şi ajungem în punctul în care l-am pune pe celălalt în faţa noastră doar să cădem pe moale. Începem să ne apărăm unii de ceilalţi prin toate mijloacele posibile, de asta uneori suntem de nerecunoscut, de asta uneori oamenii te şochează. Uneori pur şi simplu ne trezim că ne-am deschis prea mult sufletul în faţa cuiva şi intrăm în panică, ne purtăm ca şi când nu am mai fi noi, căutând în zadar o cale de ieşire sau măcar de a da înapoi. Şi aşa, din frica de a nu lăsa pe ceilalţi să ne rănească, ne rănim singuri şi o luăm de la capăt. Totul nu e decât un imens mecanism de autoapărare pe care îl perfecţionăm câte puţin în fiecare zi.

Deci, nu te condamn dacă nu reacţionezi când toată fiinţa mea strigă "open up your heart and let me in!". Ai toate motivele din lume ca să nu o faci. Ştiu că e greu şi că ne aşteaptă un drum lung până ca asta să se întâmple, dacă o să se întâmple. Nu ştiu, când îmi spuneţi că o să se termine cu bine ori voi îmi subestimaţi naivitatea ori eu vă subestimez logica.

vineri, 10 august 2012

Între Timişoara şi Vama Veche

Mi-am dorit din suflet să nu scriu articolul ăsta în grabă şi totuşi here I am, în faţa tastaturii cu o zi înainte să plec din nou la drum. Ce să zic, I love my life şi cu siguranţă asta e cea mai frumoasă vară de până acum, dar nici nu am apucat să mă reobişnuiesc cu camera mea şi cu pătuţul meu de acasă că deja iar am planuri de plecare pe săptămânile viitoare. Încep să deviez de la subiect, mai bine încep să vă povestesc ce am făcut în ultimele săptămâni...

În Timişoara am fost ca participant la proiectului West Summer University. Adică, un proiect pentru elevii care au terminat clasa a XI-a, în cadrul căruia au stat în cămin, au mers la cursurile facultăţii pe care şi-au ales-o, dau examene, merg la chefuri şi toate cele. Deşi în prima noapte a fost cu peripeţii (m-au invadat gândacii şi am fost nevoită să mă mut în altă cameră) până la urmă a fost ok, colega de cameră a fost calumea iar colegii de facultate care mai de care mai nebuni (nebuni în sensul bun). În loc de tocilarii peste care mă aşteptam să dau am găsit nişte oameni foarte de viaţă (şi foarte inteligenţi în acelaşi timp), cu care te poţi distra la maxim, care ştiu să glumească în aşa fel încât să răzi cu lacrimi două săptămâni aproape fără oprire (urs, băţ, uno, travestiţi etc), cu care să te simţi extraordinar şi care să-ţi lipsească al dracu de mult după despărţire. Pe scurt, i love you guys şi sper să ne revedem!!

în ziua în care ne-am cunoscut ...

toată trupa


 poker în casa scărilor

după vreo jumătate de oră de umblat prin ploaie

 am plecat vreo două zile mai repede decât restul, aici o parte din ei îşi luau rămas bun de la mine ...

Programul a fost foarte încărcat, în fiecare zi am ieşit undeva sau am făcut ceva mai special (turul Timişoarei; mers cu bicicletele până la grădina zoologică; parcul copiilor; zi de jocuri; Treasure Hunt-pe care am câştigat-o, evident; prezentările facultăţilor; şedinţe de grup ş.a.m.d.) iar în fiecare seară am avut câte un chef tematic (de la Disney Party şi Seara de jocuri până la Spartani şi Amazoane sau Travestiţi) şi party-urile noastre s-au ţinut în nişte locuri geniale dintre care cel mai mult mi-a plăcut Scârţ (da, am pus poză). Să nu uităm principalul scop pentru care am stat 2 săptămâni la Timişoara: CURSURILE. Noi, cei de la Matematică-Informatică am avut 4 ore de cursuri în fiecare zi (am avut chiar şi o zi în plus de cursuri) unde am învăţat cum să facem site-uri de la zero, câteva chestii faine legate de grafică, codificări de date şi nişte metode interesante de a lucra cu matricile. Fain, nu? A, pe lângă asta am mai învăţat şi alte chestii, de exemplu am învăţat să joc Mafia şi Uno iar Uno m-a distrat la maxim după ce am prins manevra şi mă jucam cu persoane care nu au prins jocul încă. În penultima noapte (parcă) am râs cu lacrimi de frustrările coordonatorului nostru când pierdea la Uno.

vreo 50 de biciclete îndreptându-se spre grădina zoologică

chef de travestiţi: fete deghizate în băieţi

băieţii dansând lasciv (nu pun o poză mai de aproape că s-ar putea să iau bătaie)

Scârţ, cel mai fain loc

Disney pary

Uno jucat de vreo 10 persoane într-o cameră de cămin de două persoane

o şedinţă de grup în stânga, iar în dreapta mascota grupului.

Au fost două săptămâni absolut geniale, cu de toate. Mi-am făcut prieteni în toate colţurile ţării, am învăţat să joc uno, am bătut Timişoara în lung şi în lat pe jos sau cu bicicletele, am căutat comori prin universitate, m-am ales cu ticul verbal "dăcât", m-am bătut cu celelalte facultăţi pentru băţ, am ascultat muzică rock, am cântat şi am dansat. Pe scurt, au fost două săptămâni geniale. Cu siguranţă voi merge la facultate în Timişoara.


În Vama Veche deşi am stat numai 5 zile şi 4 nopţi mi s-au întâmplat foarte multe. Din Timişoara am trecut pe acasă doar câteva ore ca să dorm şi să-mi spăl hainele, după care am luat trenul spre Mangalia. După două săptămâni în care am dormit pe apucate şi vreo 14 ore cu trenul eram foarte obosită şi mă simţeam foarte rău. Tipa de la pensiunea la care trebuia să ne cazăm ne-a tras ţeapă şi până la urmă am convins pe cineva să ne ia în gazdă. La nici 4 ore după ce am ajuns, deja i-am spart gazdei sticla de la baie, i-am înfundat duşul şi i-am vomitat în camere. Deşi ne-am certat puţin cu ea din cauza asta, femeia a fost ok şi ne-am înţeles foarte bine până la urmă.

Ea e gazda şi copiliţa e nepoata ei.

În Vama Veche e absolut genial, exact pe gustul meu. Dacă eşti rocker sau cel puţin ştii să apreciezi libertatea şi nu ai fost niciodată în Vamă trăieşti degeaba. Acolo am trăit cea mai apropiată senzaţie de ceea ce înţeleg eu prin libertate, acolo până şi marea face ce vrea şi acolo oricine poate să facă absolut orice fără să-şi facă griji că o să-l judece cineva. Poţi cânta şi dansa după placul inimi, poţi să te alături necunoscuţilor care cântă pe plajă şi care după câteva cântece parcurse împreună te vor trata ca şi când vă ştiţi de o viaţă. Răsăritul în Vamă e absolut superb, atât de superb încât şi delfinii vin să-l vadă (da, am văzut delfini la răsărit).

salut, sântem oameni de viaţă, nu vă supăraţi dacă stăm şi cântăm cu voi, nu? (gaşca de la primul răsărit)

aici deja se apropia de 8 dimineaţa şi un ardelean de-al nostru, din zona Clujului ne încânta cu chitara

primul meu răsărit în Vamă...

şi să nu uităm de filmarea asta din ultima noastră noapte în Vamă...

Am fost la Folk you în fiecare zi, am făcut baie noaptea, mi-am făcut prieteni dar în acelaşi timp m-am întâlnit cu zeci de cugireni pe acolo, şi am ajuns în stadiul ăla de oboseală în care am reuşit să dormim pe Rezident Ex. Am început seria de glume cu Skol (O Skol pentru domişoara; O Skol, nu vă supăraţi; O Skol fără alcool etc.) şi ne-am despărţit imediat după ultimul răsărit aproape în lacrimi. (Ne vedem mai tărziu ... cam peste un an) .
hai să facem o baie...

n-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit, e de-ajuns o mână de prieteni la răsărit

ne vedem mai târziu ...

Eu vă las, plec la Cinciş (probabil) pentru weekend iar apoi va avea loc ieşirea în munţii Şureanu pe care eu şi prietenii mei o planificăm de prin martie. Sper să ne citim curând.