joi, 28 iunie 2012

Prietenii mei -Replici memorabile[partea I]

Cap. I
Replici memorabile

... pentru că în cercul meu de prieteni întotdeauna se întâmplă ceva. (şi pentru că a da citate din filme a devenit to mainstream)

Am putea face salata cu tine la cat esti de varza.

Ăsta numeşti tu stil de luptă? Eşti mai rău ca România în Primul Razboi Mondial!

-Neuronii tai or greşit autostrada!
-Ei bine, si ai tai merg prin lanul de porumb de ceva timp ...
-Ai mei ştiu o scurtătură.

-Ce facem vara asta, mergem undeva?
-Nu prea avem bani.
-Atunci ce propuneţi?
-Ne-am gandit să punem nişte corturi la tine în curte şi să ne imaginăm că suntem în tăbară.

-Vai, replica asta aş fi vrut să i-o dau eu.
-Te las să mă citezi, dacă vrei!

... Şi te mai intrebi de ce s-a inventat pâinea feliată! (replică folosită când primeşti o dovadă incontestabilă de prostie)

Esti ca o pitzi la care i-o căzut netul.

Nu ma supăra, că o am pe maică-ta la apeluri rapide.

-Vai de mine, ce fac copii astia?
-Nu te speria, am citit undeva că e sezonul de împerechere la bizoni.

-Eşti ca un soare.
-Mulţumesc,dar de ce?
-Eşti mare, galben şi dacă mă uit prea mult la tine mă ia cu dureri de cap.

-Aseară am vrut să mă sinucid cu Memo Plus.
(tot din seria asta si poza:)

-astea nu se vor descurca cum ne-am descurcat noi.
-tu glumesti? in comparatie cu voi alea-s constipate verbal.

-ce faci?
-pari cam derutat, si acum ma gandeam cum sa te rutez la loc. (explicatia a fost mult mai geniala decat replica)

-serios, nu cred că era atât de grasă...
-tu glumeşti? pierdeam jumătate din film când trecea prin faţa monitorului.

-Mi-ai închis în nas acum 30 de secunde şi acum mă suni din nou?
-Ei bine, m-ai enervat atât de tare încât să-ţi închid în nas o singură dată nu era de ajuns.

-şi eu pot să fiu enervant
-pe tine te ajută mult faţa

-când doi se ceartă al treilea nici nu mai contează.

-apleacă-te! (...dupa pixul de pe jos)
-ce, aşa, fără întâlnire, dans şi cină?

va urma ...

miercuri, 13 iunie 2012

City Quest


După cum probabil ştiţi, duminică am fost în Alba şi participat la un concurs numit City Quest cu nişte prieteni, un concurs organizat de "Şcoala pentru viaţă" (da, aţi mai auzit de ei, i-am mai pomenit pe aici, sunt cei care au organizat şi proiectul "Încotro?") şi de Consiliul Judeţean al Elevilor.


restaurantul l-a care ar fi trebuit să se facă deschiderea şi din care am fost daţi afară


În ce a constat concursul? Păi, am fost mai multe echipe şi fiecare a primit anumite "provocări" pe care trebuia să le îndeplinească în cele 3 ore. Aceste provocări constau în probleme de logică, amestecate cu "dovezile fotografice" şi anumite obiectivele turistice pe care trebuia să le vizităm între timp.

Structura era unrmătoarea: fiecare echipă a primit un carneţel la sfârşitul căruia era o lista cu "dovezile fotografice" pe care trebuie să le obţină echipa ta (o să postez cele mai reuşite poze). Pentru prima pagina primeai 2 provocări (trebuia să extragi un plic cu provocările respective) + 2 dovezi fotografice, pe următoarea pagină era un obiectiv turistic(o imagine veche,una nouă sau pur şi simplu coordonatele obiectivului) şi, repetându-se acest ciclu, în total am îndeplinit 10 provocări, am strâns 10 dovezi fotografice şi am vizitat 5 obiective.

A, ţin să precizez că totul trebuia făcut într-o anumită ordine, adică luam 2 provocări şi făceam rost de 2 dovezi fotografice, apoi să vizităm obiectivul, apoi mai primeam un plic cu provocări, după care mai vizitam un obiectiv şi tot aşa ... şi, în tot acest timp, nu am avut voie să ne folosim banii, telefoane sau orice fel de aparatură aveam la noi şi nu aveam voie să ne despărţim de coechipieri. (da, era destul de ciudat să opreşti pe cineva pe stradă şi să întrebi dacă poate să verifice pe telefon ce indică coordonatele pe care le ai tu pe foaie sau să-l rogi să-ţi împrumute bicicleta ca sa faci o poză cu ea ... dar a trebuit să ne adaptăm).

Deci, cei care au fost duminică prin parcul din Alba probabil se întrebau de ce vreo 80 de persoane fug de nebune dintr-o parte în alta şi fac sau îţi cer să faci chestii care mai de care mai ciudate.

A, să dau exemplu de câteva provocări: am avut de la căutare de comori (5 flori de câmp, o minge, mănuşi), nişte întrebări ciudate pentru care trebuia să găsim o persoană care să răspundă pozitiv (aţi luat amendă, practicaţi sporturi extreme, vă puteţi mişca urechile fără să vă mişcaţi restul capului etc.), ghicitori, crearea unor expresii pornind de la un cuvânt în engleză, cuvântul echipă scris din corpuri umane şi probleme:

prima problemă, la care ne-am gândit destul de mult:
Ai două fitiluri care ard neregulat, fiecare dintre ele arzând în decursul unei ore (ţin să precizez că nu ard la fel). Cum măsori 15 minute folosind cele 2 fitiluri? (fără ceas, cronometru sau ceva de genul ăsta)

SUNT CURIOASĂ CINE SE PRINDE :)

aici probabil ne gândeam la problema de mai sus

şi, a doua, mai simpluţă (eu, cel puţin m-am prins în mai puţin de 3 minute)
Ai 4 săgeţi. Rearanjează-le astfel încât să rezulte 5 săgeţi cu dimensiuni identice.

aici explicam rezolvarea coechipierilor

OBIECTIV:
chiar primul, am avut o imagine veche a oraşului şi a trebuit să căutăm locul în care a fost făcută
(restul pozelor cu obiectivele nu le-am primit)


DOVEZI FOTOGRAFICE:

o localnică cu pantofi roşii 
(ce a mai plâns săraca ... dar ce să facem, concursul e concurs!)

echipa şi bucătarul unui restaurant

un membru al echipei făcând un act de caritate
(încă nu sunt sigură dacă al meu coleg îi trece strada sau bătrâneii îl trec strada pe el)

un membru al echipei pe bicicletă
(scuzaţi-mă, pot să fac o poză cu bicicleta dumneavăstră?)


aici ar trebui să se poată citi cuvântul ECHIPĂ


un monument istoric

Echipa cu o statuie
(era chiar la sfârşitul concursului şi nu prea am realizat că săracul Mihai Viteazu a rămas pe dinafar[)


# A, am fost acceptată la West Summer University, adică vara asta voi fi plecată 2 săptămâni la Timişoara (19,07 - 02,08) unde voi experimenta viaţa de student (stat în cămin, mers la cursuri, examene, chefuri ... toate cele). Cu siguranţă o să scriu despre asta!

luni, 4 iunie 2012

Vorbe

Poate că te întrebi de ce nu-ţi prea vorbesc. Adevarul e că nu prea mai cred în vorbe. Poate daca eram un om mai bun, găseam o cale de a-ţi spune ce simt fără să te rănesc şi poate aşa aveam curajul de a mă apropia mai mult de tine. Dar nu cred că sunt ... de fapt, nici nu mai ştiu unde e limita dintre bine şi rău. Trăim într-o lume care a uitat ce înseamnă deminitatea şi corectiduniea, o lume în care văd la fiecare pas oameni care calcă în picioare tot ce-i sfânt, şi care totuşi cred că fac ce trebuie. O lume în care-i lăsăm pe alţii să ne spună cine suntem, ce putem sau ce nu putem face. O lume infectă din care vreau să cred că nici tu, nici eu nu facem parte. Vreau să cred că noi încă ne ferim de tot haosul ăsta care ne înconjoară. Vreau să cred că mai există oameni care încă nu s-au resemnat, că mai este suficientă speranţă sau măcar o pată de culoare. Mi-e frică să nu vă dezamăgesc şi să nu mă dezamăgiţi. Mi-e teamă că într-un final sinceritatea mea o să vă rănească sau cel puţin o să vă şocheze. Şi, mai presus de toate, mi-e teamă că dacă nu fac ceva o să ajung ca EI.

Dar, până atunci, vorbele nu sunt decât o barieră. O barieră între mine şi tine, mai mult, o barieră între mine şi mine ... o bariera care nu numai că îi ţine pe ceilalţi departe, dar mă ţine şi pe mine închisă, îmi limitează mişcările...

Pe lângă toate astea, să nu uităm că, după ce începi să vorbeşti nu mai poţi retrage ce ai spus, nu mai poţi da înapoi. Ce e spus e spus iar daunele provocate de asta pot fi ireversibile.

Am deschis astăzi pagina cu postările nefinalizate şi am dat peste asta. Încă mă mai regăsesc în ce am scris, într-o foarte mare măsură, din păcate.
Vreau să-mi cer scuze oficial pentru că n-am scris nimic toată luna mai. Şcoala a jucat un rol destul de important în asta, iar în timpul meu liber am încercat să profit de viaţă (Prislop, chefuri, plimbări, proiecte ... poate o să scriu despre ultimele săptămâni).
O să încerc să recuperez timpul ăsta pierdut fără să scriu nimic. 


Până data viitoare, vă las cu o melodie de la Pink Floyd care mi-a venit în minte când am recitit ce am scris, sper să vă placă.