miercuri, 29 februarie 2012

What do you do when you lose?

Image and video hosting by TinyPic

Ultimele saptamani au fost foarte epuizante pentru mine iar saptamana asta cred ca e cea mai urata din ultima vreme. O mare parte din lucrurile pe care mi le-am propus nu prea mi-au iesit sau cel putin nu au iesit cum au vrut. Culmea, am invatat sa traiesc cu asta si sa-mi accept si esecurile in domeniile care nu ma intereseaza, nu stiu inca daca e de bine sau de rau. Cred ca, pentru a ajunge foarte bun la ceva trebuie sa te concentrezi pe acele lucruri si sa nu-ti pese atat de mult de chestiile mai putin importante. Cred ca niciodata nu m-am regasit mai mult in secventa asta din House. In orice caz, sambata seara o sa petrec si o sa uit de tot stresul din ultimul timp.

Voi cum reactionati atunci cand ceva nu merge conform planului? Cum faceti fata unui esec? Sper sa primesc raspunsuri interesante :D


sâmbătă, 11 februarie 2012

Dor de ...

Mi-e dor de mirosul cafelei dimineata. Mi-e dor de plimbarile nocturne luuungi, de promisiuni, minciuni dulci si de apusul soarelui intr-o zi de vara. Mi-e dor de genul de glume care te fac sa razi cu lacrimi. Mi-e dor de noptile pline de filosofie, amestecate cu vin, rasete si muzica buna. Mi-e dor de desenele animate la care ma uitam cand eram copil. Mi-e dor sa merg desculta prin iarba uda la fel cum imi e dor de o noapte in acorduri de chitara langa un foc de tabara. Uneori imi lipseste serios atmosfera de la seminare si oamenii pe care i-am cunoscut acolo. Mi-e dor de calatoriile lungi cu trenul. Mi-e dor de spontanitatea care ma definea candva. Mi-e dor de noi, incercand sa facem karaoke si sfarsind dand peste cap o sticla pentru ca am vrut mai intai sa ne incalzim vocile. Mi-e dor de serile in care plangeam impreuna si mai ales de cum ne sustineam unii pe altii cand treceam prin dramele adolescentine. Mi-e dor de zilele in care habar n-aveam ce data e si nici nu imi pasa sau de momentele in care trebuia sa stau putin ca sa-mi amintesc ce varsta am(acum sunt total traumatizata). Mi-e dor de vremurile in care puteam sa dorm cat vreau fara nici cea mai mica grija. Mi-e dor de cartofii prajiti mancati direct de pe gratar, de bataile cu gheata sau de paharele cu visinata care ajungeau inexplicabil in decolteuri.

Concluzie.
Apreciaza ce si pe cine ai acum pentru ca niciodata nu o sa sti exact cum o sa evolueze lucrurile si in ce o sa se transforme totul pana maine. Viata poate fi atat de imprevizibila si nu intotdeauna reusesti sa apreciezi corect incotro te indrepti, cine devi si MAI ALES ce lasi in urma. Poate ca de cele mai multe ori nu realizam, dar nu e greu sa faci o alegere, mult mai greu e sa traiesti cu alegerea pe care ai facut-o. Cert e ca momentele frumoase de azi intr-un final vor deveni amintirile sifonate de maine. Fie ca vrem sau nu, mergem mai departe iar o parte din ce ne defineste acum o sa ramana in urma, facand loc noilor experiente si noilor aventuri.
Deci, iubeste-ma pentru ceea ce sunt acum, pentru ca nu prea am idee unde o sa fim maine. Apreciaza ce ai in acest moment, iar daca vrei sa faci ceva, nu mai astepta pentru ca ziua de maine vine cu pasi repezi iar magia acestei seri in curand o sa dispara.

sâmbătă, 4 februarie 2012

I'm back.

Am luat o pauza lunga (chiar prea lunga) de la scris. De ce? Din teama de a nu-i rani pe altii prin ceea ce spun, probabil nevrand sa arat cat de neiertatoare pot sa fiu. Dar, pana la urma sunt pe blogul MEU si mi se pare normal sa-mi exprim punctul de vedere propriu si personal legat de intamplarile din ultima vreme.

Nu stiu, poate ma tem ce ar putea iesi la iveala daca incerc sa scriu din nou, poate s-au intamplat prea multe lucruri si nu mai sunt cine eram candva. Ultimele saptamani nu au fost altceva decat un maraton de lectii de viata, ca sa le zic asa ... lucruri care mi-au aratat cat de mult ma insel, cat de putin cunosc lumea, sau cum tot ceea ce stiu se poate schimba intr-o secunda. Ei bine, pana acum nu numai inspiratia mea era blocata. M-am blocat la randul meu intr-o societate infecta in care tot am incercat sa ma integrez, frustrata si impotmolita in niste regrete ramase pe fundul unui pahar. A trebuit sa fiu dezamagita de mult prea multe ori ca sa realizez cat de superficiali pot fi oamenii, a trebuit sa fiu jignita si ranita de multe ori ca sa-mi fac curaj sa ma prezint cu atata sinceritate in fata tastaturii, cu dorinta de a scrie despre asta. A trebuit sa pierd multi prieteni pana sa apreciez cu adevarat persoanele pe care le am langa mine, la fel cum au trebuit sa mi se intample niste chestii oribile ca sa realizez ce consecinte pot avea faptele mele.

M-am saturat sa ma simt mizerabil si sa pierd bucati din mine incercand sa-i multumesc pe ceilalti, asa ca am revenit, poate mai insensibila, putin lipsita de inspiratie, dar cel putin am curaj sa spun ce simt si sa povestesc ce mi se intampla.

So, the bitch is back ... mai mult sau mai putin.

(asta-i pentru a va pregati pentru ce urmeaza)