marți, 18 decembrie 2012

Două recomandări

Nu, nu vin cu colinde sau chestii de genul. Nu prea am intrat în spiritul sărbătorilor încă şi la cât sunt de stresată şi de obosită nu cred că se va întâmpla anul ăsta. Rămâne să vedem cum mai stau treburile, poate o să dezvolt asta mai mult într-un articol viitor.

Prima recomandare este legată de o dragoste mai veche de a mea şi anume Pink Floyd. Probabil că aţi auzit că Roger Waters o să vină în România vara aceasta, iar show-ul "The Wall" este considerat cel mai bun show făcut vreodată şi că fiecare om trebuie să vadă măcar o dată în viaţă o asemenea producţie. Dacă nu aţi văzut spectacolul pe youtube până acum, vă recomand cu căldură să aruncaţi o privire sau, dacă aveţi timp să urmăriţi tot spectacolul.


Evident că eu am deja bilet la concert şi sper să ne vedem în număr cât mai mare la vară în Piaţa Constituţiei.

De mult mi-am dorit să fac un top cu cele mai bune filme psihologice pe care le-am văzut şi pot să spun că filmul pe care urmează să vi-l recomand mi-a dat tot sistemul peste cap. Deci, a doua recomandare este o animaţie foarte inteligentă pe care am văzut-o ieri şi care a devenit lejer unul dintre filmele mele preferate. Povestea din Mary and Max este una foarte atipică dar e realizată excelent într-un mod cu totul original. Nu ţi-o recomand dacă nu eşti puţin mai open minded pentru că s-ar putea să nu te prindă şi să rămâi dezamăgit ... în schimb, cei mai "luminaţi" cu siguranţă vor găsi animaţia extraordinară.





Vă mai las o bucată dintr-o scrisoare de a lui Max către Mary.
"The reason I forgive you is because you are not perfect. You are imperfect. And so am I. All humans are imperfect. Even the man outside my apartment who litters. When I was young, I wanted to be anybody but myself. Dr. Bernard Hasselhoff said if I was on a desert island, then I would have to get used to my own company. Just me and the coconuts. He said I would have to accept myself: my warts and all. And that we don't get to choose our warts. They are a part of us and we have to live with them. We can however, choose our friends. And I am glad I have chosen you. Dr. Bernard Hasselhoff also said that everyone's lives are like a very long sidewalk. Some are well paved. Others, like mine, have cracks, banana skins and cigarette butts. Your sidewalk is like mine, but probably not as many cracks. Hopefully, one day our sidewalks will meet and we can share a can of condensed milk. You are my best friend. You are my only friend."

luni, 19 noiembrie 2012

Replici memorabile [partea a II-a]

Îmi cer scuze pentru lipsa de activitate, clasa a XII-a e mult mai stresanta şi solicitantă decât mă aşteptam. Zilele astea voi publica gândurile mele de licean de acum 3 ani şi ceva, l-aş fi publicat azi dar articolul mai trebuie puţin modificat şi din păcate nu am timp de asta acum. Până atunci, vă las cu câteva replici memorabile date de mine sau de prietenii mei în diferite situaţii şi promit că o să-mi fac timp cât de curând şi să vizitez blogurile pe care în ultimul timp le-am cam neglijat.

-Nu am mai râs aşa de când v-am văzut prima dată.

-De câte ori trebuie să trag apa ca să dispari?

-Eşti un fel de Nadia Comaneci ... varianta fastfood.

-Ati ingropat securea razboiului?
-Daca mai zici ceva ti-o bag pe gat

-Hei, iar sunt nişte cipsuri în punga mea cu aer.

-Dacă creierul tău ar fi dinamită, n-ai avea destulă să-ţi zboare pălăria.

-Hai să-ţi arăt cel mai bun lucru de la apa caldă încoace.

-Te bat la skandenberg.
-Poate la skandenburger

-E campion mondial la tai-slană.

-Erau Bula si Ştrula iar Bulă...
-Scuze că te întrerupt, dar cred că dinozaurii îşi vor gluma înapoi.

-Mai ţi minte ce am făcaut anul trecut de ziua ta?
-Nu.
-Nici eu.

-Fă-mi o poză. Ţine mai mult. (replică dată de un prieten unui străin care se holba la el în autobuz)

-Doamna profesoară, noi ne-am decis să plecăm ... dumneavoastră mai staţi?

-În opinia ta, cine crezi că decide ce se întâmplă cu lumea asta? (eu, abordată în staţia de autobuz de martorii lui Iehova)
- Ăăăă ... americanii.


-Tata-i inginer ... iar mama probabil e... subinginer.

-Dacă ajungi să o cunoşti mai bine, o să descoperi prostia în stare pură, noaptea totală a minţii.

teoria nr 1. : În Cugir nu poate fi multă lume în două locuri în acelaşi timp.
teoria nr 2. : Dacă nu poţi repara ceva cu bandă adezivă înseamnă că nu foloseşti destulă.
{sunt vreo 5 dar prefer sa le public doar pe astea}

Edit:
-Ce are dacă iei un 3? Un 3 e atât de aproape de 4 încât poate fi considerat 5.

marți, 23 octombrie 2012

Decalog

În dimineaţa asta, când îmi verificam facebook-ul şi în timp ce mă gândeam dacă să merg sau nu la şcoală am dat peste decalogul lui Paler şi mi s-a facut dor de "Viaţa pe un peron" (o carte pe care v-o recomand, dacă nu aţi citit-o), o carte care m-a marcat acum vreo doi ani când am citit-o şi care m-a pus pe gânduri.
Acest decalog sună aşa:

Prima poruncă: Să aştepţi oricât.
A doua poruncă: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.

Ştiu că după ce am citit "Viaţa pe un peron" am scris un fel de decalog, după modelul ăsta, dar cartea a circulat pe la mulţi dintre prietenii mei şi foaia respectivă cred că s-a pierdut. Dacă o găsesc, o să îl public :).

duminică, 7 octombrie 2012

Definiţii

Ai iubit. Ai oferit cuiva pe tavă posibilitatea de a te răni şi ai sperat că nu o să o facă.

Te-ai schimbat. Păcat că acest "nou om" care ai devenit nu e cu nimic mai bun decât cel care erai înainte. N-ai făcut decât să-ţi dai jos o mască pentru a-ţi putea pune alta.

Vrei o a doua şansă. Ai reuşit să mă răneşti destul de rău din prima încercare, te rog spune-mi că nu vrei să stabileşti un record sau ceva.

Ai spus ce-ai avut de spus. Ai pus punctul pe i şi accentul pe tine.

E un capitol nou din viaţa ta. Spui asta de parcă acest nou capitol o să fie scris de Petre Ispirescu.

Tu ai fi procedat altfel. Să nu uităm că există o posibilitate să fi procedat chiar mai rău decât mine.

Tu nu eşti aşa. Asta nu înseamnă neaparat că eşti mai bun.

Aş vrea să mă laşi în pace. Pur şi simplu nu mă pot gândi la altceva mai inteligent ca să-ţi închid gura.

Nu o să te uit niciodată. Dar o să-ţi cer numărul de telefon şi adresa de email cu toate că nu te voi suna sau nu vom mai vorbi vreodată.

Promit. Îmi pare rău. Te iubesc. Spuneţi asta atât de uşor încât mă sperie.

Am scris asta pentru că am senzaţia că a trecut ceva timp de când am spus what I really think. Dacă mai aveţi astfel de "definiţii" sau ceva asemănător(sau nu), simţiţi-vă liberi să comentaţi şi să vă exprimaţi liber opinia.

vineri, 28 septembrie 2012

Oamenii sunt ciudaţi

Oamenii mereu vin şi pleacă. Unii stau suficient cât să schimbe ceva, alţii nu au nevoie de foarte mult timp ca să facă asta. Sunt oameni cu care stabileşti o legătură instantaneu, se întâmplă să aveţi sentimentul că vă ştiţi de o viaţă deşi acum vorbiţi pentru prima dată. Alţii vor sta lângă tine mult timp în umbră până-i vei descoperi cu adevărat în timp ce unora nici nu o să le remarci prezenţa vreodată. Sunt câţiva care vor găsi mereu o modalitate de a te surprinde în timp ce pe cea mai mare parte dintre ei nu o să reuşeşti să-i cunoşti cu adevărat niciodată.

Deci, să nu mă înţelegeţi greişti dacă vă spun că "I can barely define the shape of this moment in time". E ultimul an pe care-l petrec alături de toţi cei pe care i-am iubit vreodată, deci am dreptul să fiu puţin melacolico-dramatică. Clasa a XII-a e ciudată!

duminică, 2 septembrie 2012

S-a mai dus o vară ...

Şi uite aşa s-a dus şi vara asta, pe departe cea mai faină vară de până acum. Am avut parte de atât de multe, la unele speram de mult în timp ce alte chestii nici nu visam să mi se întâmple. Am fost în două colţişoare diferite ale României, am stat toată noaptea la un foc de tabără în vârful muntelui dar am şi văzut cum soarele răsare "din mijlocul oceanului" la Marea Neagră(ca s-o citez pe Gabi). Mi-am facut multi prieteni (macar o parte din ei sper sa ajunga la majorat) , am fost plăcut surprinsă de persoane pe care le ştiam de mult timp, am murit de foame în Căminul 13  din Complexul Studenţesc din Timişoara, am mers ore întregi cu un rucsac în spate prin munţi, dar m-am şi plimbat prin Vama Veche fără nicio grijă când cineva pe lângă care treceam ne spune "Hei, ce mai fac fetele de la Cugir? Mă mai ţineţi minte, ne-am cunoscut anul trecut la Predeal, la seminarul naţional?" şi lista poate continua lejer.

Deci, pe scurt, cu siguranţă o să îmi amintesc de:

Ieşirea la Năsăpişte. Adevărul e că drumul până acolo e destul de greu, dar nu-mi vine să cred că anul ăsta e prima dată când ajung până acolo.



Timişoara. West Summer University. Un oraş mai mult decât genial, un program extrem de încărcat, o groază de oameni faini şi prea puţin timp(2 săptămâni) în care să-i cunoşti pe toţi aşa cum ai vrea.


oameni normali în mall





Vama Veche. Folk You! Alţi prieteni, altă distracţie. Să nu-ţi vină să mai pleci de la mare, nu alta.

răsărit 1


răsărit 2




Din păcate a trebuit să ne luăm rămas bun de la cineva foarte drag care a fost nevoit să se mute. Aşa a început seria chefurilor de rămas bun dar şi nopţile în care jucăm remi pe viaţă şi pe moarte.

sigurele poze(mai normale) pe care le am:

din seria "ce faceţi cu mine?!"

Ţin să precizez că vara asta am bifat o grămadă din chestiile de pe lista cu tâmpenii pe care trebuie să le fac până la 18 ani. (listă despre care probabil o să vorbesc într-un post următor)

!! Pentru că am observat că atunci când cineva începe cu "Mai ţii minte când ...?" nu ne mai putem opri toată noaptea iar cei prezenţi care nu ne ştiu poveştile se distrează pe cinste şi pentru că de-a lungul anilor ni s-au întâmplat chestii cum nu vezi nici prin filme, o să încep o serie cu titlul ăsta şi o să vă povestesc câteva din chestiile pe care le-am făcut şi chiar merită auzite.

marți, 14 august 2012

Nimic personal, doar autoapărare


Toţi suntem sau am fost răniţi măcar o dată şi încercăm să ne ascundem rănile cum putem. Fie că încercăm să distragem atenţia printr-un zâmbet frumos, prin sarcasm sau pur şi simplu încercăm să nu ne facem remarcaţi, până la urmă creăm un adevărat stil de viaţă din asta. Chiar şi persoana aia pe care o place toată lumea şi întotdeauna e cu zâmbetul pe buze face asta, pur şi simplu ăsta e modul ei de apărare faţă de lumea de afară. Prietenul glumeţ, sufletul petrecerii, tipul tăcut sau indiferent ... astea nu sunt decât etichete, decât fracţiuni ale personalităţii lor care poate au fost create ca să ascundă ceva. Toţi sunt mai mult de atât. Oamenii sunt mai mult decât nişte chipuri drăguţe şi nişte replici aleatorii. Dincolo de măşti, dincolo de gesturile evazive şi de replicile aruncate la repezeală toţi suntem al dracu de speriaţi unii de alţi, speriaţi de relaţiile pe care le-am putea stabili şi în special de rănile cu care ne-am putea alege în urma lor. Toţi ne temem de orice nu putem controla şi ajungem în punctul în care l-am pune pe celălalt în faţa noastră doar să cădem pe moale. Începem să ne apărăm unii de ceilalţi prin toate mijloacele posibile, de asta uneori suntem de nerecunoscut, de asta uneori oamenii te şochează. Uneori pur şi simplu ne trezim că ne-am deschis prea mult sufletul în faţa cuiva şi intrăm în panică, ne purtăm ca şi când nu am mai fi noi, căutând în zadar o cale de ieşire sau măcar de a da înapoi. Şi aşa, din frica de a nu lăsa pe ceilalţi să ne rănească, ne rănim singuri şi o luăm de la capăt. Totul nu e decât un imens mecanism de autoapărare pe care îl perfecţionăm câte puţin în fiecare zi.

Deci, nu te condamn dacă nu reacţionezi când toată fiinţa mea strigă "open up your heart and let me in!". Ai toate motivele din lume ca să nu o faci. Ştiu că e greu şi că ne aşteaptă un drum lung până ca asta să se întâmple, dacă o să se întâmple. Nu ştiu, când îmi spuneţi că o să se termine cu bine ori voi îmi subestimaţi naivitatea ori eu vă subestimez logica.

vineri, 10 august 2012

Între Timişoara şi Vama Veche

Mi-am dorit din suflet să nu scriu articolul ăsta în grabă şi totuşi here I am, în faţa tastaturii cu o zi înainte să plec din nou la drum. Ce să zic, I love my life şi cu siguranţă asta e cea mai frumoasă vară de până acum, dar nici nu am apucat să mă reobişnuiesc cu camera mea şi cu pătuţul meu de acasă că deja iar am planuri de plecare pe săptămânile viitoare. Încep să deviez de la subiect, mai bine încep să vă povestesc ce am făcut în ultimele săptămâni...

În Timişoara am fost ca participant la proiectului West Summer University. Adică, un proiect pentru elevii care au terminat clasa a XI-a, în cadrul căruia au stat în cămin, au mers la cursurile facultăţii pe care şi-au ales-o, dau examene, merg la chefuri şi toate cele. Deşi în prima noapte a fost cu peripeţii (m-au invadat gândacii şi am fost nevoită să mă mut în altă cameră) până la urmă a fost ok, colega de cameră a fost calumea iar colegii de facultate care mai de care mai nebuni (nebuni în sensul bun). În loc de tocilarii peste care mă aşteptam să dau am găsit nişte oameni foarte de viaţă (şi foarte inteligenţi în acelaşi timp), cu care te poţi distra la maxim, care ştiu să glumească în aşa fel încât să răzi cu lacrimi două săptămâni aproape fără oprire (urs, băţ, uno, travestiţi etc), cu care să te simţi extraordinar şi care să-ţi lipsească al dracu de mult după despărţire. Pe scurt, i love you guys şi sper să ne revedem!!

în ziua în care ne-am cunoscut ...

toată trupa


 poker în casa scărilor

după vreo jumătate de oră de umblat prin ploaie

 am plecat vreo două zile mai repede decât restul, aici o parte din ei îşi luau rămas bun de la mine ...

Programul a fost foarte încărcat, în fiecare zi am ieşit undeva sau am făcut ceva mai special (turul Timişoarei; mers cu bicicletele până la grădina zoologică; parcul copiilor; zi de jocuri; Treasure Hunt-pe care am câştigat-o, evident; prezentările facultăţilor; şedinţe de grup ş.a.m.d.) iar în fiecare seară am avut câte un chef tematic (de la Disney Party şi Seara de jocuri până la Spartani şi Amazoane sau Travestiţi) şi party-urile noastre s-au ţinut în nişte locuri geniale dintre care cel mai mult mi-a plăcut Scârţ (da, am pus poză). Să nu uităm principalul scop pentru care am stat 2 săptămâni la Timişoara: CURSURILE. Noi, cei de la Matematică-Informatică am avut 4 ore de cursuri în fiecare zi (am avut chiar şi o zi în plus de cursuri) unde am învăţat cum să facem site-uri de la zero, câteva chestii faine legate de grafică, codificări de date şi nişte metode interesante de a lucra cu matricile. Fain, nu? A, pe lângă asta am mai învăţat şi alte chestii, de exemplu am învăţat să joc Mafia şi Uno iar Uno m-a distrat la maxim după ce am prins manevra şi mă jucam cu persoane care nu au prins jocul încă. În penultima noapte (parcă) am râs cu lacrimi de frustrările coordonatorului nostru când pierdea la Uno.

vreo 50 de biciclete îndreptându-se spre grădina zoologică

chef de travestiţi: fete deghizate în băieţi

băieţii dansând lasciv (nu pun o poză mai de aproape că s-ar putea să iau bătaie)

Scârţ, cel mai fain loc

Disney pary

Uno jucat de vreo 10 persoane într-o cameră de cămin de două persoane

o şedinţă de grup în stânga, iar în dreapta mascota grupului.

Au fost două săptămâni absolut geniale, cu de toate. Mi-am făcut prieteni în toate colţurile ţării, am învăţat să joc uno, am bătut Timişoara în lung şi în lat pe jos sau cu bicicletele, am căutat comori prin universitate, m-am ales cu ticul verbal "dăcât", m-am bătut cu celelalte facultăţi pentru băţ, am ascultat muzică rock, am cântat şi am dansat. Pe scurt, au fost două săptămâni geniale. Cu siguranţă voi merge la facultate în Timişoara.


În Vama Veche deşi am stat numai 5 zile şi 4 nopţi mi s-au întâmplat foarte multe. Din Timişoara am trecut pe acasă doar câteva ore ca să dorm şi să-mi spăl hainele, după care am luat trenul spre Mangalia. După două săptămâni în care am dormit pe apucate şi vreo 14 ore cu trenul eram foarte obosită şi mă simţeam foarte rău. Tipa de la pensiunea la care trebuia să ne cazăm ne-a tras ţeapă şi până la urmă am convins pe cineva să ne ia în gazdă. La nici 4 ore după ce am ajuns, deja i-am spart gazdei sticla de la baie, i-am înfundat duşul şi i-am vomitat în camere. Deşi ne-am certat puţin cu ea din cauza asta, femeia a fost ok şi ne-am înţeles foarte bine până la urmă.

Ea e gazda şi copiliţa e nepoata ei.

În Vama Veche e absolut genial, exact pe gustul meu. Dacă eşti rocker sau cel puţin ştii să apreciezi libertatea şi nu ai fost niciodată în Vamă trăieşti degeaba. Acolo am trăit cea mai apropiată senzaţie de ceea ce înţeleg eu prin libertate, acolo până şi marea face ce vrea şi acolo oricine poate să facă absolut orice fără să-şi facă griji că o să-l judece cineva. Poţi cânta şi dansa după placul inimi, poţi să te alături necunoscuţilor care cântă pe plajă şi care după câteva cântece parcurse împreună te vor trata ca şi când vă ştiţi de o viaţă. Răsăritul în Vamă e absolut superb, atât de superb încât şi delfinii vin să-l vadă (da, am văzut delfini la răsărit).

salut, sântem oameni de viaţă, nu vă supăraţi dacă stăm şi cântăm cu voi, nu? (gaşca de la primul răsărit)

aici deja se apropia de 8 dimineaţa şi un ardelean de-al nostru, din zona Clujului ne încânta cu chitara

primul meu răsărit în Vamă...

şi să nu uităm de filmarea asta din ultima noastră noapte în Vamă...

Am fost la Folk you în fiecare zi, am făcut baie noaptea, mi-am făcut prieteni dar în acelaşi timp m-am întâlnit cu zeci de cugireni pe acolo, şi am ajuns în stadiul ăla de oboseală în care am reuşit să dormim pe Rezident Ex. Am început seria de glume cu Skol (O Skol pentru domişoara; O Skol, nu vă supăraţi; O Skol fără alcool etc.) şi ne-am despărţit imediat după ultimul răsărit aproape în lacrimi. (Ne vedem mai tărziu ... cam peste un an) .
hai să facem o baie...

n-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit, e de-ajuns o mână de prieteni la răsărit

ne vedem mai târziu ...

Eu vă las, plec la Cinciş (probabil) pentru weekend iar apoi va avea loc ieşirea în munţii Şureanu pe care eu şi prietenii mei o planificăm de prin martie. Sper să ne citim curând.

joi, 19 iulie 2012

Câte puţin despre seriale

House M.D. este primul pe lista mea, evident. Serialul ăsta m-a influenţat atât de mult în neaşteptat de multe feluri. În primul rând, nu mai sunt atât de naiva, axioma din show "everybody lies, the only variable is about what" s-a dovedit a fi adevărată în atât de multe situaţii în care am fost pusă până în momentul de faţă. Am învăţat că trebuie să lupţi pentru ceea ce îţi doreşti, oricât de stupid ai arăta când faci asta. Deşi a avut un sfârşit genial, am impresia că serialul ăsta o să-mi lipsească în fiecare zi de marţi din restul vieţii!!

Desperate Housewives e cu siguranţă următorul pe lista mea. Amuzant, misterios, uneori dramatic, dar care în final îţi dă nişte lecţii de viaţă incredibile. Despre serialul ăsta am mai scris aici .

Lie to me un serial foarte fain despre limbajul corpului şi despre microexpresii. Lightman şi oamenii care lucrează pentru el pot detecta până şi cea mai mică minciună numai din comportamentul tău (şi partea faină e că de cele mai multe ori şi spune ce a văzut că ai făcut de şi-a dat seama că minţi). The truth is written all over our faces.

În derivă singurul show românesc la care m-am uitat. Fiecare episod e prezentat ca o şedinţă la psiholog. Un episod e despre Victor, un soldat cu probleme; următorul e despre Nora, o tipă care până la urmă se îndrăgosteşte de psiholog; apoi urmează episodul cu Diana, o adolescentă gimnastă de performanţă care a suferit un accident şi tratamentul include şi evaluare pshologică; să nu uităm de episodul în care are loc terapia de cuplu (Ruxandra şi Tudor) în care cei doi încearcă să-ţi rezolve problemele ; iar, într-un final, psihologul nostru merge la psiholog.

Prison Break e cu siguranţă unul dintre cele mai bine gândite seriale pe care le-am văzut până acum. Cel puţin primul sezon e absolut genial, şi celelalte sunt bune dar nu se compara cu primul. E foarte interesant felul în care gândeşte Michael şi câte e dispus să facă pentru a-şi salva fratele sau pentru a-i proteja pe cei dragi. Foarte faine multe secvente, cum spuneam, bine gandit, replici bune, mesaje codate, strategii, tot ce vrei. E unul dintre serialele pe care le recomand oricui fără să stau prea mult pe gânduri.

LOST au fost câteva personaje care chiar mi-au intrat la suflet: Sawyer în primul rând, care putea spune ceva amuzant în orice situaţie, Charlie şi Claire, Hurley, Locke (deşi la început m-a speriat putin personajul), Desomond (I'll see you in another life, brother) şi într-un final am ajuns să-l îndrăgesc şi pe Ben. Jack, personajul principal, culmea, nu prea mi-a ajuns la suflet. Povestea e cam forţată în anumite puncte, are şi momente bune(adică bine gândite care te vor impresiona dacă-ţi dai seama ce au vrut producătorii să facă acolo) dar zic că de cele mai multe ori e forţată şi te lasă cu multe întrebări dar cred că personajele enumerate mai sus fac toată acţiunea şi mai mult, fac ca serialul să merite văzut.

Grey's Anatomy este, în primul rând, foarte diferit de House. Personaje sunt mult mai multe şi accentul este pus foarte mult pe relaţia dintre ele. Sincer, personajul principal, Meredith mi se pare cam ştears. Bineînţeles, fiecare personaj are farmecul lui dar eu le prefer pe Cristina Yang şi pe Bailey cea din primele sezoane. Un serial fain, uneori amuzant, dar de cele mai multe ori foarte dramatic. Da, e unul dintre acele seriale la care am rezistat să mă uit până am ajuns la zi. Acum că House s-a terminat, aştept sezonul 9 GA, sper să nu dezamăgească :-)

How I Met Your Mother sincer, un serial atât de bun încât la un moment dat nici nu mă mai interesa who is the mother. Foarte, foarte amuzant iar personajele sunt geniale. Cred că e singurul serial în care nu pot să decid pe care dintre personaje îl ador mai mult. Îl recomand cu căldură. (btw, şi aici aştept următorul şi totodată ultimul sezon cu nerăbdare absolută)

Once Upon A Time ce s-ar întâmpla dacă toate personajele din poveşti şi basme ar ajunge cumva în lumea noastră, o lume fără magie(aparent). Cam despre asta e serialul, sau, mă rog, primul sezon din el (următorul apare în toamnă). Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut povestea lui Rumpelstilskin şi a Reginei, The Evil Queen. Ce să spun, am o slăbiciune pentru personajele negative. Nici celelalte poveşti nu s-au lăsat mai prejos. Mi-a plăcut că, într-un final, totul se leagă.

The Tudors un serial despre viaţa lui Henry al VIII-lea, dar probabil aţi auzit toţi de el. Nu m-am uitat decât la primul sezon, al doilea nu am vrut să-l încep pentru că ştiam că se apropie execuţia lui Anne Boleyn şi (într-un mod ciudat, zic eu) personajul ei mi-a plăcut cel mai mult.(De menţionat că actorul care-l joaca pe Henry nu arată rău deloc)

Avatar: The Last Airbender şi The Legend Of Korra, două poveşti relativ legate (The Legend Of Korra e oarecum o continuare a seriei The Last Airbender, Korra fiind următorul avatar după Aang) au fost singurele anime-uri pe care am reuşit să le urmăresc cap-coadă (The Legend Of Korra e încă în producţie). Am văzut câteva sezoane şi din The Simpsons şi Family Guy, ambele sunt destul de bune dar adevărul e că la un moment dat au început să mă obosească. Probabil nici nu încercam să mă uit la Avatar dacă avea mai mult de 3 sezoane şi pierdeam destul de mult, e un serial foarte reuşit.

Californication o poveste despre Hank Moody, un scriitor care încearcă să se împartă între carieră, relaţia cu fiica lui şi cu Karen şi între nenumăratele lui vicii. Pe scurt, serialul este despre un scriitor frustrat. Hank e genul de om care şi după ce a primit o bătaie soră cu moartea mai are ceva de comentat. Un serial foarte amuzant şi interesant în acelaşi timp.

Raising Hope în serialul ăsta cu siguranţă personajul meu favorit e Maw Maw, adică străbunica lui Hope. Un serial foarte amuzant, despre Jimmy care s-a încurcat cu o criminală în serie iar care acum este nevoit să crească copilul pe care l-a făcut cu respectiva. Cum spuneam, crema serialului e Maw Maw, o batranica senila (care cand îşi revine şi vede ce se întâmplă în casa ei îi scoate pe toţi afară sau le cere chirie) dar care întotdeauna face ceva amuzant. Un personaj foarte simpatic e si Virginia (mama lui Jimmy) o tipă foarte sarcastică, care (zic eu) dă cele mai bune replici.

One Tree Hill mi-a plăcut la nebunie ... până au ieşit Lucas şi Peyton din serial. Încă încerc să mă obişnuiesc, dar nu garantez că îl voi vedea până la capăt. Despre ce e vorba? Nu o să mă bag să descriu, în schimb vă las ce a zis Lucas (în cartea lui, dacă nu mă înşel): " Tree Hill is just a place somewhere in the world. Maybe it's a lot like your world. Maybe it's nothing like it. But if you look closer, you might see someone like you. "

The IT Crowd un serial britanic de comedie foarte reuşit. Nu tre' să fi informatician ca să te prăpădeşti de râs la glumele lor. Nu am citit niciunde că a fost anulat, deci încă aştept următorul sezon.

Greek nu tocmai cel mai bun serial evah', dar acceptabil. Clişee, clişee, clişee. A, un personaj care chiar mi-a fost simpatic, Cappie parcă îi spuneau. Avea idei interesante.

Glee am rezistat un sezon şi ceva aşteptând ca acţiunea să devină mai interesantă. Personaje superficiale, melodii bine alese uneori dar interpretate prost, acţiune previzibilă şi clişeatică. Pentru fanii Glee care vor să-mi sară în cap, asta numesc eu un cover facut bine:


24 ideea filmului e destul de faină (fiecare episod se întâmplă în timp real, episodul are 40 de minute dar în general se sare peste părţile neimportante din ora respectivă, un sezon are 24 de episoade, deci acţiunea dintr-un sezon se desfăţoară într-o singură zi). Au cam dat-o în bară cu acţiunea din serial, zic eu (americanii sunt de altă părere - serialul are 8 sezoane). Prea multe lucruri se întâmplă într-un timp prea scurt, prea multe chestii absurde sau prost gândite şi acţiune uneori previzibilă(cel puţin pentru mine). Un plus pentru ideea serialului, un minus imens pentru cum a fost aplicata.

Veronica Mars şi Medium - am scris despre ele aici.

# Dacă mai sunt seriale bune care nu apar în lista mea nu ezitaţi să mi le recomandaţi!

# O să lipsesc cam 3 săptămâni având în vedere că în vreo 4 ore pornesc spre Timişoara pentru West Summer University. Şi, după Timişoara poate ne vedem în Vama Veche, la Folk You. Ce să spun, let the summer fun begin! Sper că în săptămânile astea o să vă distraţi măcar pe jumătate din cât mă voi distra eu.

marți, 10 iulie 2012

Vara

A treia săptămână de vacanţă şi încă mă obişnuiesc cu gândul că asta e ultima mea vacanţă din liceu. Nu am făcut nimic prea special până acum ... decât weekendul trecut.

Am fost la cabană la Năsăpişte, o zonă foarte faină, în mijlocul pădurii pe care acum am vizitat-o prima dată (sa-mi fie ruşine). A fost un weekend absolut genial, cu focuri de tabara, cantece, expediţii, brânză şi lapte de la stână, cu cai care sforăie, soare care nu vrea să răsară, dar nu în ultimul rând cu filosofie şi muzică bună. Mi-am făcut prieteni, am jucat ping pong, m-am distrat cu verişorii mei pe care-i văd doar câteva zile pe an, am făcut drumeţii şi m-am bucurat de natură, am reuşit să stabilesc o relaţie cu nişte rude pe care nu le stiam decat din povestile nemuritoare ale tatalui meu, am văzut pentru prima dată interiorul unei stâne şi am pupat ... un cal (care sforăie). Toate astea într-un weekend la munte cu oameni dragi.

Pe scurt, am făcut mai multe în 3 zile decât am reuşit să fac în 3 săptămâni. Urmează câteva zile liniştite, până pe 19 când plec la Timişoara timp de 2 săptămâni pentru proiectul West Summer University. Pe 1 august, când o să trec pe acasă doar în vizită, ca să-mi pregătesc bagajele pentru că exact în aceeaşi seară plec la Vama Veche cu nişte prieteni pentru Folk You (da, visul meu de câteva veri încoace în sfârşit se împlineşte). Pe scurt, sunt bine, ma bucur de vacanţă, îmi trăiesc viaţa şi toate cele... şi încerc să îmi găsesc timp să mai postez câte ceva.

A, tocmai am aflat că sunt una dintre cei 10 care au casitgat dreptul de a deveni un beta tester pentru Hack me v10! . Asta se va întâmpla în perioada 10-29 iulie, pe 30 va fi lansarea oficială. Pentru cei care nu ştiu, Hack me! e un fel de joc, în care ca să treci de la un nivel la altul trebuie să rezolvi nişte "problemuţe" de diferită dificultate. Cei interesaţi pot intra aici să arunce o privire .

#O să revin cu poze de la Năsăpişte.


Voi ce aţi făcut/ce veţi face vara asta?

joi, 5 iulie 2012

Does this darkness have a name?

Does this darkness have a name? This cruelty, this hatred. How did it find us, did it steal into our lives or did we seek it out and embrace it? What happened to us that we now send our children into the world like we send young men to war, hoping for their safe return but knowing some will be lost along the way. When did we lose our way? Consumed by the shadows swallowed whole by the darkness. Does this darkness have a name...is it your name?
(One Tree Hill)

miercuri, 4 iulie 2012

All you need is one

At this moment there are 6,470,818,671 people in the world. Some are running scared. Some are coming home. Some tell lies to make it through the day. Others are just not facing the truth. Some are evil men, at war with good. And some are good, struggling with evil. Six billion people in the world, six billion souls. And sometimes... all you need is one.
(One Tree Hill, 2005)

joi, 28 iunie 2012

Prietenii mei -Replici memorabile[partea I]

Cap. I
Replici memorabile

... pentru că în cercul meu de prieteni întotdeauna se întâmplă ceva. (şi pentru că a da citate din filme a devenit to mainstream)

Am putea face salata cu tine la cat esti de varza.

Ăsta numeşti tu stil de luptă? Eşti mai rău ca România în Primul Razboi Mondial!

-Neuronii tai or greşit autostrada!
-Ei bine, si ai tai merg prin lanul de porumb de ceva timp ...
-Ai mei ştiu o scurtătură.

-Ce facem vara asta, mergem undeva?
-Nu prea avem bani.
-Atunci ce propuneţi?
-Ne-am gandit să punem nişte corturi la tine în curte şi să ne imaginăm că suntem în tăbară.

-Vai, replica asta aş fi vrut să i-o dau eu.
-Te las să mă citezi, dacă vrei!

... Şi te mai intrebi de ce s-a inventat pâinea feliată! (replică folosită când primeşti o dovadă incontestabilă de prostie)

Esti ca o pitzi la care i-o căzut netul.

Nu ma supăra, că o am pe maică-ta la apeluri rapide.

-Vai de mine, ce fac copii astia?
-Nu te speria, am citit undeva că e sezonul de împerechere la bizoni.

-Eşti ca un soare.
-Mulţumesc,dar de ce?
-Eşti mare, galben şi dacă mă uit prea mult la tine mă ia cu dureri de cap.

-Aseară am vrut să mă sinucid cu Memo Plus.
(tot din seria asta si poza:)

-astea nu se vor descurca cum ne-am descurcat noi.
-tu glumesti? in comparatie cu voi alea-s constipate verbal.

-ce faci?
-pari cam derutat, si acum ma gandeam cum sa te rutez la loc. (explicatia a fost mult mai geniala decat replica)

-serios, nu cred că era atât de grasă...
-tu glumeşti? pierdeam jumătate din film când trecea prin faţa monitorului.

-Mi-ai închis în nas acum 30 de secunde şi acum mă suni din nou?
-Ei bine, m-ai enervat atât de tare încât să-ţi închid în nas o singură dată nu era de ajuns.

-şi eu pot să fiu enervant
-pe tine te ajută mult faţa

-când doi se ceartă al treilea nici nu mai contează.

-apleacă-te! (...dupa pixul de pe jos)
-ce, aşa, fără întâlnire, dans şi cină?

va urma ...

miercuri, 13 iunie 2012

City Quest


După cum probabil ştiţi, duminică am fost în Alba şi participat la un concurs numit City Quest cu nişte prieteni, un concurs organizat de "Şcoala pentru viaţă" (da, aţi mai auzit de ei, i-am mai pomenit pe aici, sunt cei care au organizat şi proiectul "Încotro?") şi de Consiliul Judeţean al Elevilor.


restaurantul l-a care ar fi trebuit să se facă deschiderea şi din care am fost daţi afară


În ce a constat concursul? Păi, am fost mai multe echipe şi fiecare a primit anumite "provocări" pe care trebuia să le îndeplinească în cele 3 ore. Aceste provocări constau în probleme de logică, amestecate cu "dovezile fotografice" şi anumite obiectivele turistice pe care trebuia să le vizităm între timp.

Structura era unrmătoarea: fiecare echipă a primit un carneţel la sfârşitul căruia era o lista cu "dovezile fotografice" pe care trebuie să le obţină echipa ta (o să postez cele mai reuşite poze). Pentru prima pagina primeai 2 provocări (trebuia să extragi un plic cu provocările respective) + 2 dovezi fotografice, pe următoarea pagină era un obiectiv turistic(o imagine veche,una nouă sau pur şi simplu coordonatele obiectivului) şi, repetându-se acest ciclu, în total am îndeplinit 10 provocări, am strâns 10 dovezi fotografice şi am vizitat 5 obiective.

A, ţin să precizez că totul trebuia făcut într-o anumită ordine, adică luam 2 provocări şi făceam rost de 2 dovezi fotografice, apoi să vizităm obiectivul, apoi mai primeam un plic cu provocări, după care mai vizitam un obiectiv şi tot aşa ... şi, în tot acest timp, nu am avut voie să ne folosim banii, telefoane sau orice fel de aparatură aveam la noi şi nu aveam voie să ne despărţim de coechipieri. (da, era destul de ciudat să opreşti pe cineva pe stradă şi să întrebi dacă poate să verifice pe telefon ce indică coordonatele pe care le ai tu pe foaie sau să-l rogi să-ţi împrumute bicicleta ca sa faci o poză cu ea ... dar a trebuit să ne adaptăm).

Deci, cei care au fost duminică prin parcul din Alba probabil se întrebau de ce vreo 80 de persoane fug de nebune dintr-o parte în alta şi fac sau îţi cer să faci chestii care mai de care mai ciudate.

A, să dau exemplu de câteva provocări: am avut de la căutare de comori (5 flori de câmp, o minge, mănuşi), nişte întrebări ciudate pentru care trebuia să găsim o persoană care să răspundă pozitiv (aţi luat amendă, practicaţi sporturi extreme, vă puteţi mişca urechile fără să vă mişcaţi restul capului etc.), ghicitori, crearea unor expresii pornind de la un cuvânt în engleză, cuvântul echipă scris din corpuri umane şi probleme:

prima problemă, la care ne-am gândit destul de mult:
Ai două fitiluri care ard neregulat, fiecare dintre ele arzând în decursul unei ore (ţin să precizez că nu ard la fel). Cum măsori 15 minute folosind cele 2 fitiluri? (fără ceas, cronometru sau ceva de genul ăsta)

SUNT CURIOASĂ CINE SE PRINDE :)

aici probabil ne gândeam la problema de mai sus

şi, a doua, mai simpluţă (eu, cel puţin m-am prins în mai puţin de 3 minute)
Ai 4 săgeţi. Rearanjează-le astfel încât să rezulte 5 săgeţi cu dimensiuni identice.

aici explicam rezolvarea coechipierilor

OBIECTIV:
chiar primul, am avut o imagine veche a oraşului şi a trebuit să căutăm locul în care a fost făcută
(restul pozelor cu obiectivele nu le-am primit)


DOVEZI FOTOGRAFICE:

o localnică cu pantofi roşii 
(ce a mai plâns săraca ... dar ce să facem, concursul e concurs!)

echipa şi bucătarul unui restaurant

un membru al echipei făcând un act de caritate
(încă nu sunt sigură dacă al meu coleg îi trece strada sau bătrâneii îl trec strada pe el)

un membru al echipei pe bicicletă
(scuzaţi-mă, pot să fac o poză cu bicicleta dumneavăstră?)


aici ar trebui să se poată citi cuvântul ECHIPĂ


un monument istoric

Echipa cu o statuie
(era chiar la sfârşitul concursului şi nu prea am realizat că săracul Mihai Viteazu a rămas pe dinafar[)


# A, am fost acceptată la West Summer University, adică vara asta voi fi plecată 2 săptămâni la Timişoara (19,07 - 02,08) unde voi experimenta viaţa de student (stat în cămin, mers la cursuri, examene, chefuri ... toate cele). Cu siguranţă o să scriu despre asta!