sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Erori de judecată?

În seara asta, povestind cu un prieten mi-am amintit de nişte lucruri despre care am vrut să scriu şi am tot uitat , deci ...

În primul rând vreau să vorbesc despre dezamăgiri, în special despre cele în dragoste pentru că m-am săturat să aud că "toate/toţi sunt la fel" sau "e de nerecunoscut în ultimul timp". Ei bine, vă spun că în general oamenii nu prea se schimbă ... se schimbă doar unghiul din care îi priveşti. La început eşti îndrăgostit nebuneşte şi începi să-ţi agăţi toate speranţele şi visele de respectivul/respectiva fără să te gândeşti prea mult, şi o vezi cea mai bună şi frumoasă fiinţă de pe planetă când de fapt are un caracter care nu face nici 2 lei şi dacă te prindea în alt moment poate treceaţi unul pe lângă altul pe stradă fără ca măcar să întoarceţi capul. Din păcate nu trece prea mult timp până daţi cu capul de realitate şi singura justificare pe care o găseşti e că s-a schimbat când de fapt tot ce s-a întâmplat a fost să vă cunoaşteţi mai bine, având o perspectivă mai amplă şi astfel îţi dai seama că e atât de mediocră, aproape la fel ca toate celelalte.

Că tot am ajuns aici, am o altă problemă ... lupta asta veşnică între bărbaţi şi femei şi încercările disperate ale unora de a-i compara. Cred că oamenii sunt atât de spălaţi pe creier încât încearcă să găsească o unitate de măsură pentru orice, sunt obsedaţi de etichete şi de "cine e cel mai cel" pentru că ei cred că asta contează, pentru că asta li se bagă pe gât din toate părţile şi în acest fel ajungând să facă şi astfel de comparaţii argumentând că Eva a fost cea care a muşcat din măr şi că Pandora a dat drumul tuturor relelor pe pământ. Cum să compari două lucruri care au atât de puţine în comun şi care mai presus de toate nu sunt făcute ca să fie COMPARATE , ci sunt făcute să se completeze, astfel excluzând ideea de "mai bun" şi "mai rău".

O ultimă problemă pe care o am şi despre care vreau să vorbesc în seara asta e faza cu "aşa a fost să fie". Oamenii sunt prea slabi ca să-şi asume toate greşelile, evitând să dea nas în nas cu toate prostiile pe care le-au făcut ei sau cei dragi lor astfel ajungând să arunce vina pe destin sau pe vreo divinitate. Cred că e prea înfricoşător să te gândeşti în anumite momente cruciale că destinul îl ai aşa cum ţi-l faci iar soarta ta e în propriile-ţi mâini şi preferi să te ascunzi după scuze gen "aşa a fost să fie" sau "aşa a vrut Dumnezeu" sau mai ştiu eu ce le poate trece oamenilor prin cap.

(foarte posibil să urmeze partea a doua)

Tu ce părere ai? Care sunt "erorile de judecată" ale celor din jur care au început să-ţi stea în gât?

6 comentarii:

Bogdan spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Cristiana spunea...

Copilu, de ce ai eliminat continutul comentarilui? :(

ideea e ca ... Bogdan m-a inspirat să scriu asta! (am zis la început că mi-am amintiti de toate astea povestind cu un prieten)

amspuseu spunea...

Kitty, vezi de ce tu activezi si in plan filozofic? Uite de asta, fiindca ai puterea de a deslusi si intelege anumite aspecte ale naturii umane. Asa cum spui, imensa majoritate a oamenilor, calauziti de superficialitatea gindirii, refuza sa priveasca fiecare persoana, obiect, intimplare, ca pe ceva nou, singular, deosebit in felul sau si care sa necesite o atentie personalizata. Ar fi prea greu acest exercitiu, mai bine aleg confortul comparatiei, obligatoriu tot ceea ce interactioneaza cu viata lor trebuie sa-i gaseasca un echivalent, o comparatie cu altceva din experienta de viata personala. Si uite asa, de aici apare aceasta incadrare in bine sau rau, in functie de rezultatele compararii. Asadar, este doar o alta batalie din lupta cu sabloanele, nu cred ca merita sa-ti innourezi viata cu asa ceva. In cursul unei vieti, orice om are parte de dezamagiri, mai multe sau mai putine doar in functie de tintele si asteptarile propuse. Chiar daca intotdeauna par ca fiind mai ingrozitoare, mai traumatizante si mai imprtante decit ale celorlalti, aceasta este doar o iluzie. Atita timp cit astazi esti aceeasi persoana, la fel de desteapta, frumoasa, eleganta si corecta in tot ceea ce faci, ca si ieri si asa vei fi si miine, nu poti sa acorzi unor dezamagiri efemere puterea de a-ti modela spiritul. Cred eu ca acestea ar trebui sa reprezinte niste axiome universal valabile ale umanitatii, in caz contrar exista riscul de a te raporta la celalalt reflex daunator, acela de a crede ca tu ai fost vinovat/a de orice s-ar intimpla. O viata frumoasa!
P.S. Felicitari lui Bogdan, este o persoana deosebita daca a reusit sa te inspire!

hapi2233 spunea...

Sunt cateva erori de judecata pe care le observ eu in jur si as vrea sa gresesc.
Deci-vorbesc strict de ceea ce am experimentat (auzit) si nu declar ca asta ar fi un fenomen universal
Foarte multe persoane se bucura atunci cand se intampla un necaz unui om considerat pana la un moment dat invincibil: o familie foarte bine situata material sau un afacerist sau un copil de bani gata. Cand respectivul cade "in buda" exista multi care striga ca a meritat-o desi nu l-au cunoscut in veci decat eventual din auzite.....
Asta mi se pare deja o moda- si cu siguranta e o greseala de judecata sa te bucuri de necazul altuia.

Cristiana spunea...

multumesc adrian, cred ca ai dreptate...

Hapi,din pacate ai dreptate. Oamenii se ghideaza foarte mult dupa tot felul de clisee si idei preconcepute. Cum ziceam, cauta o unitate de masura si ii trateaza pe toti ca si cand ar fi la fel, fara sa depuna cel mai mic efort ca sa vada daca e sau nu asa...

Andreea spunea...

Am gasit si eu o eroare care ma scoate din sarite,si nu pot sa o inteleg.Oamenii care pleaca de jos, tintesc undeva sus si reusesc, si apoi uita de unde au plecat.Uita oameni care au fost o data importanti pentru ei,uita locuri dragi uita pur si simplu tot.Cine sunt ei,mari oameni ai societatii care au pornit de sus catre mai sus.
Poate ca uni au motive sa uite, dar aceia care nu au niciun motiv, nu au nicio scuza.Asta ma scoate din pepeni!

Trimiteți un comentariu