luni, 26 septembrie 2011

Adevar sau doar o altă minciună?

Cred că în special cei care au citit mai mult din ce am scris pe aici au observat că am o obsesie pentru anumite lucruri cum ar fi ideea de normal, adevărat, corect ... şi de asta o să mă leg şi în articolul ăsta într-o oarecare măsură pentru că suntem minţiţi în fiecare zi din toate părţile conştient sau inconştient, voluntar sau involutar, direct sau indirect. De exemplu, la şcoală până prin clasa a V-a te învaţă că nu există o soluţie pentru 2-3 iar apoi înveţi că pe lângă mulţimea numerelor naturale mai există şi mulţimea numerelor întregi şi brusc afli că de fapt 2-3=-1 şi că tot ce ştiai până atunci era o prostie. Acelaşi lucru, apoi cu împărţirile, radicalii ba chiar afli că există numere care conţin şi o parte imaginară. Acest lucru l-am păţit şi la română şi la multe alte materii pe parcursul anilor, fiind nevoiţi de 2-3 ori să uităm tot ce ştiam ca să putem învăţa o anumită chestie care teoretic nu exista până atunci în mintea noastră. Şi sunt multe alte prosti pe care le înveţi la şcoală. Şi lucrul ăsta s-a întâmplat şi în istorie şi am observat că oamenii nu acceptă să le spui că sunt minţiţi şi tind să-ţi impună cu forţă ceea ce cred, indiferent cât de greşit este. Exemplul care îmi vine în minte este când Galileo Galilei a afirmat că Pământul este rotund şi se învârte în jurul Soarelui a fost arestat şi obligat de autorităţile creştine să-şi renege afirmaţiile. Şi nu se reduce doar la şcoală sau la istorie, am citit undeva că statistic vorbind o persoană obişnuită spune cel puţin 3 minciuni într-o conversaţie de 15 minute. Nu ştiu cât e de adevărat dar am observat şi eu asta şi tind să cred că de data asta cifrele sunt foarte aproape de realitate.

Ce încerc să vă spun cu toate astea? Fiţi mai selectivi şi analizaţi mai atent ce vedeţi sau ce vi se spune şi de multe ori o să sesizaţi că nu totul e ceea ce pare a fi sau ce vor alţi să te facă să crezi că e şi de multe ori lumea nu-i decât o scenă mare cu păpuşari pricepuţi şi tu eşti un actor amărât care joacă în funcţie de situaţie. Gândeşti sau eşti manipulat.

4 comentarii:

nicu007 spunea...

GENIAAAALLL !!!!!!

amspuseu spunea...

Chiar ca GENIAL !
Si majoritatea oamenilor nici nu isi dau seama sau nu fac nici un efort sa observe acest lucru. Este ca-i dureros cind realizezi brusc, intr-o zi, aceasta realitate? Si eu am simtit la fel!
Te pup si vezi ca : http://amspuseu.blogspot.com , face primii pasi in viata.

hapi2233 spunea...

Unii oameni au o inclinatie vizibila catre teoria conspiratiei si ajung sa nu mai creada aproape nimic din ce e dovedit, din ce citesc, din studii.....Nici asa nu e bine
Intorc adevarul de 100 de ori pe toate partile
Sigur ca unele lucruri trebuie citite, comparate, documentate iar altele sunt........exact ceea ce par a fi :)

Cristiana spunea...

Mersi mult, Nicule.

Adrian, ma bucur ca ai revenit printre bloggeri!

Hapi, ai perfecta dreptate. Dar unele lucruri merita sa fie analizate asa cum trebuie, macar o data. Nu e bine sa fim nici prea credului, nici prea paranoici ... intotdeauna e bine sa existe un echilibru.

Trimiteți un comentariu