joi, 29 septembrie 2011

Primul concurs

Plimbându-mă de pe un blog pe altul, la Adrian am găstit un concurs extrem de interesant. Mă bucur că nu e prea târziu şi încă pot să mă înscriu, pentru că simt că aveam nevoie de o astfel de provocare. Concursul este SUPERBLOG 2011 şi recomand tuturor bloggerilor care mai rătăcesc pe aici să arunce o privire aici: http://superblog.pcnews.ro/ şi dacă doresc, să se înscrie şi ei.
Doresc tuturor celor înscrişi multă baftă!

luni, 26 septembrie 2011

Adevar sau doar o altă minciună?

Cred că în special cei care au citit mai mult din ce am scris pe aici au observat că am o obsesie pentru anumite lucruri cum ar fi ideea de normal, adevărat, corect ... şi de asta o să mă leg şi în articolul ăsta într-o oarecare măsură pentru că suntem minţiţi în fiecare zi din toate părţile conştient sau inconştient, voluntar sau involutar, direct sau indirect. De exemplu, la şcoală până prin clasa a V-a te învaţă că nu există o soluţie pentru 2-3 iar apoi înveţi că pe lângă mulţimea numerelor naturale mai există şi mulţimea numerelor întregi şi brusc afli că de fapt 2-3=-1 şi că tot ce ştiai până atunci era o prostie. Acelaşi lucru, apoi cu împărţirile, radicalii ba chiar afli că există numere care conţin şi o parte imaginară. Acest lucru l-am păţit şi la română şi la multe alte materii pe parcursul anilor, fiind nevoiţi de 2-3 ori să uităm tot ce ştiam ca să putem învăţa o anumită chestie care teoretic nu exista până atunci în mintea noastră. Şi sunt multe alte prosti pe care le înveţi la şcoală. Şi lucrul ăsta s-a întâmplat şi în istorie şi am observat că oamenii nu acceptă să le spui că sunt minţiţi şi tind să-ţi impună cu forţă ceea ce cred, indiferent cât de greşit este. Exemplul care îmi vine în minte este când Galileo Galilei a afirmat că Pământul este rotund şi se învârte în jurul Soarelui a fost arestat şi obligat de autorităţile creştine să-şi renege afirmaţiile. Şi nu se reduce doar la şcoală sau la istorie, am citit undeva că statistic vorbind o persoană obişnuită spune cel puţin 3 minciuni într-o conversaţie de 15 minute. Nu ştiu cât e de adevărat dar am observat şi eu asta şi tind să cred că de data asta cifrele sunt foarte aproape de realitate.

Ce încerc să vă spun cu toate astea? Fiţi mai selectivi şi analizaţi mai atent ce vedeţi sau ce vi se spune şi de multe ori o să sesizaţi că nu totul e ceea ce pare a fi sau ce vor alţi să te facă să crezi că e şi de multe ori lumea nu-i decât o scenă mare cu păpuşari pricepuţi şi tu eşti un actor amărât care joacă în funcţie de situaţie. Gândeşti sau eşti manipulat.

marți, 20 septembrie 2011

Cum să tragi de timp

1. Modul 1...{Hei, ce faci? Ai auzit ce or păţit ăştia de la filo?}
2. Modul 2...{Da, e ca atunci când a rupt Robert catedra ...}
3. Modul 3...{Ştiu, şi te mai întrebi de ce s-o inventat pâinea feliată}
4. Modul 4...{Şi tu ai o problemă? ce problemă?}
5. Ştii ce? E destul timp pentru asta mâine.
(chestie scrisă în ora de Eco cu coleguţul meu de bancă drăguţ şi hiperactiv sub ochii compătimitori ai coleguţului sensibil.)

Să sperăm că (încă) aveţi simţul umorului şi nu am greşit glumind puţin pe aici. Poate mi-aţi observat absenţa, poate nu. Explicaţie? clasa a XI-a, căldură, teme, viaţă personală, lipsă de energie şi inspiraţie ... + că nu ştiu unde îmi e seriozitatea (probabil se relaxează după 7 ore stresante ieşind la o cafea.)

Încă o chestie, din ora de religie:
(cum nu am timp să descarc poza propriu zisă am improvizat ceva în paint)
... e mult mai amuzant când eşti acolo şi gluma asta se potriveşte exact cu ceea ce torăie profu...

Sper că v-am făcut să zâmbiţi măcar aşa, puţin şi aştept să-mi sugeraţi voi ceva despre care să scriu 10 lucruri, motive, reguli etc.(de exempu 10 scuze care funcţionează întotdeauna, 10 reguli când vrei să copiezi) . Ştiţi cum se face, dacă nu găsiţi mai multe explicaţii despre categoria "10" aici.

duminică, 11 septembrie 2011

10 lucruri care îţi fac viaţa mai frumoasă

1. Prietenii

Viaţa fără ei nu ar avea haz. Cu ei împarţi toate momentele frumoase, ei sunt acolo şi când ai necazuri sau eşti dezamăgit şi ei sunt mereu dispuşi să-ţi ofere un umăr pe care să plângi. Ei îţi ridică moralul, cu ei faci toate tâmpeniile care îţi trec prin cap, creaţi amintiri şi împreună puteţi transforma o zi monotonă într-o zi memorabilă sau o zi proastă într-una extraordinară.

2. Serile de vineri
Image Hosted by ImageShack.us

Ce poate fi mai frumos decât o seară relaxantă după ce ai tras din greu o săptămână? E acel moment în care poţi în sfârşit să respiri, ai timp să priveşti în stânga şi în dreapta, să evaluezi tot ce ai făcut la lucru/şcoală în săptămâna respectivă şi să te gândeşti cum poţi să-ţi faci de cap până duminică seara - luni dimineaţa când trebuie să devi din nou serios.

3. Reuşitele

Sentimentul ăla genial pe care îl ai când toate merg conform planului ... sau chiar mai bine, când ai reuşit să faci ceva măreţ peste aşteptările tale sau ale celorlalţi şi sa fi mândru de ce acel lucru ... atât de mândru încât ai putea să strigi asta în gura mare si să spui tuturor celor pe care-i întâlneşti "uite frate, eu am făcut asta!".

4. Muzica
Image Hosted by ImageShack.us

Cred că viaţa fără muzică ar fi fost un calvar. În ziua de azi poţi să o asculţi oriunde. Oricât de deprimat ai fi, cu siguranţă o să te simţi mai bine după 5 minute cu căştile în urechi ascultând melodia preferată. E modul perfect de a te deconectecta de la orice altceva, de a uita de probleme, de cei din jur ... de orice. Pentru câteva minute eşti doar tu şi mp3-ul tău. Uneori, acelaşi efect îl pot avea şi filmele sau cărţile.

5. Micile atenţii

Un gest cât de mic poate însemna foarte mult atât pentru cel care îl oferă cât şi pentru cel care îl primeşte. E minunat să te simţi apreciat şi să vezi că există cineva căruia îi pasă, pe care l-ai impresionat cumva dar pot să spun că la fel de bine te simţi şi când oferi cuiva un "cadou" şi mai apoi îi vezi reacţia şi zâmbetul acela sincer şi copilăresc ... asta o să-ţi rămână întipărit în minte şi în suflet mult timp.

6. Hobby-urile

Fie că pictezi, scri, alergi sau faci origami senzaţia e aceeaşi. Te eliberezi ... scoţi la iveală ce e mai bun din tine, ceea ce îţi place şi crezi că ar trebui să arăţi şi altora. Indiferent ce hobby-uri aveţi, dacă-l practicaţi măcar puţin în fiecare zi când deveniţi obosiţi şi stresaţi o să vă revină imediat cheful de viaţă şi puterea de a contiuna ce făceaţi.

7. O glumă bună

Întotdeauna prinde bine, mai ales dacă eşti printre cei care de obicei nu văd decât partea goală a paharului. Mi s-a întâmplat de multe ori să fie chestii pe care trebuie neaparat să le fac sau prin care trebuie să trec şi să-mi fie urât, să nu-mi placă să fac lucrul respectiv iar după ce a spus cineva o glumă bună în momentul potrivit sau despre lucrul potrivit pur şi simplu să trec prin asta fără-mi dau seama sau să devină totul mai suportabil iar data viitoare când a trebuit să fac lucrul respectiv, să-mi amintesc gluma şi încă să zâmbesc făcându-i pe cei din jur să mă privească ciudat, insistând să le împărtăşesc şi lor ce am în gând.
Umorul e contagios şi ajută întotdeauna.

8. Animăluţele

Da, în poză e pisicuţa mea(care încerca să mă escaladeze) pe care o iubesc la nebunie. De ce am băgat şi animăluţele pe listă? Pentru că cunoscătorii (sau să zic deţinătorii?) ştie. Oricât de rău te-ai simţi şi oricât de mult te-ar urî toată lumea, pufoşenia aia nu o să ştie şi o să fie acolo, oferindu-ţi afecţiune şi luptându-se pentru atenţia ta. Am citit undeva că un animal te ajută foare uşor să ieşi din depresie ...so, dacă nu ai acasă deja o bestie îmblănită pe care să o smotoceşti fă-ţi rost repede de una!

9. Natura

Ceva atât de simplu care există de mii de ani îţi poate face viaţa mai frumoasă. Îţi oferă muuultă linişte şi te ajută să te relaxezi, să-ţi pui ordine în gânduri şi să te întorci cu forţe proaspete la viaţa ta de zi cu zi. E de nedescris ce simţi după o noapte lângă un foc de tabără, admirând stelele, luna şi aşteptând răsăritul care aduce speranţa unui nou început.
Încă o dată, se confirmă faptul că cele mai bune lucruri în viaţă nu sunt lucruri ... şi mai sunt şi gratis!

10. SOMNUL

Ei bine, când nu vă puteţi bucura de celelalte lucrurile de pe lista asta măcar mai aveţi somnul. Te relaxezi, te simţi ca într-o altă lume, poţi să vezi persoane pe care nu le-ai mai văzut de mult şi poţi să ai tot ce îţi doreşti. Şi mai e şi gratis.

Sper că v-au plăcut, mulţumesc Andreea pentru propunere. Aştept alte propuneri, cel puţin tot atât de interesante. V-am promis articolul cu cele 10 lucruri despre şcoală, dar vă pregătesc o surpriză ... deci mai aveţi puţin de aşteptat.

Până veniţi cu alte propuneri, având în vedere că e 2:30 şi mâine începe şcoala o să încerc să practic numărul 10 .... ZzZzZ

vineri, 9 septembrie 2011

10 lucruri pe care să NU le faci când eşti beat

Nu recomand să practicaţi "sportul" ăsta ... cel puţin nu prea des dar, dacă o să se încingă un chef pe cinste şi întreceţi măsura, ar trebui să ştiţi anumite lucruri:

1. Niciodată ... da' niciodată să nu te îndrăgosteşti!
Adică:
  • ţine-ţi limba în gură. (nu în gura ei, în gura ta)
  • nu da mesaje foştilor/fostelor prieteni/prietene.
  • nu te cupla cu nimeni, că dimineaţă vei avea o surpriză de proporţii.
  • nu oferi afecţiune în mod sistematic chiar oricui îţi va ieşi în cale.
2. Ai grijă cum şi cu cine vorbeşti.
Adică:
  • păstrează-ţi secretele pe cât posibil.
  • dacă simţi că începi să te bâlbâi, încearcă să vorbeşti în engleză sau în franceză.

3. Alcoolul nu îţi dă talent, nu te face mai frumos sau mai deştept.
Adică:
  • nu cânta prea tare pentru că ai vecini şi rişti să te trezeşti cu poliţia la poartă.
  • crede-mă, e o idee proastă să te dai la ea pentru că la fel de urâtă ca înainte să te apuci de băut.
  • e o idee proastă să-ţi scoţi măseaua cu patentul.
4. Nu scrie nimic.
Nici pe facebook, nici pe twitter, nici la status, nici pe blog ... niciunde. Îi distrezi suficient pe cei prezenţi, nu trebuie să te faci de râs la o scară mai mare.

*dacă ţi se pare că ai ceva important de spus, salvează undeva şi citeşte din nou dimineaţă.

5. Nu purta haine noi.
Nu se ştie niciodată ce şi cum ajunge la tine în poală sau ce acrobaţii faci de ajungi să te înveleşti cu faţa de masă ... sau cine stă în faţa ta şi catapultează roşiile pe tine.

6. Nu te apropia de jucăriile cu telecomandă.
La jucării cu telecomandă cele mai periculoase sunt avioanele... nici nu apeşi bine pe două butoane că şi aterizezi cu el în capul cuiva sau, mai rău, îţi vine ţie în cap şi pe urmă vreo 5 minute stai şi te gândeşti ce te-a lovit.

7. Nu te urca la volan.
Pentru că s-ar putea să plătească alţii pentru prostia ta.

8. Înţeleg că e criză, dar nu bea tot ce găseşti pe masă.
... asta doar în cazul în care vrei să-ţi aminteşti ceva din ce urmează să faci.

9. Nu fii spontan. Asigură-te că-i pasă cuiva de tine suficient cât să nu-ţi permită să te faci de râs ... sau măcar cât să te ducă până acasă.
... că de nu, poate ajungi vedetă pe youtube

10. Ia măsuri de siguranţă.
În special dacă eşti în vacanţă pe undeva. Dacă nu ai pe cineva dispus să te ducă acasă, asigură-te că ai adresa la care stai scrisă în palmă sau pe un bileţel sau oriunde ţi-ai putea aduce aminte de ea. Crede-mă, e penibil să încerci toate uşile de la hotel pe o rază de 3 etaje sau, mai rău, să baţi la toate porţile pe 3 străzi diferite.

o să scriu şi cele 10 lucruri pe care să nu le faci la şcoală sau ceva asemănător în curând. Dacă vreţi să citiţi alte 10 chestii, puteţi să-mi lăsaţi o propunere la comentarii şi o să ţin cont de ea.

marți, 6 septembrie 2011

10 jocuri de grup (pentru chefuri, excursii, campinguri etc.)


Pentru postarea asta m-a inspirat Alina din Galaţi, (pe care am cunoscut-o la seminar) când mi-a spus ieri seară că noi avem jocuri faine ... aşa că m-am gândit să scriu despre 10 jocuri pe care le jucăm pe aici pe la chefuri, în excursii sau când mergem cu corturile.

1. EU
Jocul ăsta a prins foarte bine şi a devenit destul de popular la Predeal. E un joc destul de simplu dar care poate deveni foarte, foarte amuzant dacă jucătorii au imaginaţie şi ştiu să o folosească. Să vă explic principiile jocului: la început, fiecare jucător zice "EU" când îi vine rândul iar primul care începe să râdă mai primeşte un cuvânt pe lângă acel "EU" gen "eu sunt", "eu lubrifiez", "eu, motănel", "eu, iobag" etc ... şi până la sfârşitul jocului se vor forma nişte propoziţii care o să-ţi provoace crize serioase de râs.

2. Bolţ
Jocul ăsta e destul de popular la chefuri, pentru că ai nevoie de anumite cantităţi de alcool ca să-l joci dar dacă eşti la grătar şi nu poţi să bei poţi foarte frumos să înlocuieşti băutura cu un ardei iute sau cu ceva improvizat.
Se joacă aşa: vă aşezaţi în cerc sau cel puţin stabiliţi un sens în care să număraţi. Fiecare persoană, când îi vine rândul zice următorul număr iar când se junge la un multiplu de 7 (7, 14, 21 ...) sau la un număr care-l conţine pe 7(17,27,37 ...) în loc de numărul respectiv zice "BOLŢ" şi se schimbă sensul iar cel care greşeşte ia un shot de ţuică/vin/vişinată sau orice aţi stabilit că beţi/mâncaţi. Dacă nu eşti atent la joc o să te transformi în distracţia petrecerii şi o să se vorbească despre tine mult, mult timp!

3. Psihologul
Jocul ăsta necesită puţin mai multă atenţie iar pe cel pe care l-aţi/i-aţi ales "psiholog" trebuie să-l ducă puţin capul ca să nu vă plictisiţi până îşi găseşte întrebările.
Jocul ăsta are două feluri de reguli:
a)regulile pe care le ştie toată lumea şi care se vor respecta la fiecare tură adică:
  • psihologul poate întreba pe cine ce vrea
  • se răspunde numai cu da şi nu
  • toată lumea trebuie să spună adevărul
  • când cineva dă un răspuns greşit altcineva(care ştie că răspunsul dat e greşit) strigă "psihologul!!!" şi pacienţii îşi schimbă locurile pe scaun
b)regula secretă, cea pe care o ştiu numai pacienţii şi pe care trebuie să o descopere psihologul prin întrebările puse. Regula e de preferat să fie legată de poziţia pe scaune, ca să se schimbe la fiecare mutare.

Să vă dau exemple de "reguli secrete":
  • fiecare să răspundă pentru persoana din stânga
  • fiecare fată să răspundă pentru prima fată din stânga iar băieţii pentru primul băiat din stânga
  • să se răspundă pentru cel care întreabă
  • să se răspundă pentru o persoană care nu e prezentă, dar care e cunoscută bine de toată lumea şi mai ales de cel care întreabă
Deci, pe scurt jucătorii stabilesc o regulă pe care psihologul să o deducă din întrebările pe care le pune. Ştiu că e foarte ciudat, dar credeţi-mă că o să vă gândiţi mult timp după ce jocul ia sfârşit la lucrurile pe care le-aţi aflat.

4. Killer
Jocul ăsta e unul dintre preferatele mele. Se poate juca în două feluri: cu sau fără poliţist.
a) Cu poliţist
Se aleg dintr-un pachet un număr de cărţi egal cu numărul persoanelor care joacă iar printre aceste cărţi, trebuie să fie un K (adică killer) şi un A(adică poliţistul) iar restul cărţi normale(adică oamenii). Se amestecă cărţile şi se împart iar cel care are K-ul e killer-ul şi trebuie să tragă cu ochiul celorlalţi jucători, pe care-i consideră oameni ca să-i omoare. Dacă eşti om şi-ţi trage cu ochiul, pui cartea jos şi zici "mort" iar, cel care are A-ul e poliţistul şi trebuie să-l prindă pe cel care trage cu ochiul. Killer-ul după ce a omorât primul om se poate declara mort, dar să tragă în continuare cu ochiul. Dacă killer-ul este prins, primeşte pedeapsă iar dacă killer-ul omoară pe toată lumea atunci poliţistul e cel care primeşte pedeapsa.
b) Fără poliţist
Aşa e cel mai interesant. La fel ca înainte, se extrag exact numărul de cărţi egal cu numărul persoanelor care joacă printre care să fie un K sau o carte care să primească semnificaţia de "killer" iar restul să fie oamenii normali. Nu mai există poliţist pentru că, acum toată lumea poate să prindă killer-ul dacă-l vede trăgând cu ochiul altei persoane. Adică, killer-ul trebuie să-i tragă cu ochiul unei persoane asigurnându-se că nimeni altcineva nu-l vede. Dacă e prins, primeşte pedeapsă iar dacă un om se înşeală şi prinde omul nepotrivit, omul care se înşeală primeşte pedeapsă.

5. Numerele
Joc recomandat în ore când vă plictisiţi sau când aveţi mult de mers cu trenul şi nu mai ştiţi ce să faceţi. Se joacă de obicei în doi, în felul următor: luaţi o foaie şi un pix şi rugaţi pe cineva să vă scrie într-un cerc toate numerele dintre 1 şi 100 fără să trageţi cu ochiul voi doi, care jucaţi. Apoi, unul dintre voi alege un număr din intervalul respectiv iar celălalt trebuie să îl găsească. Cel care îşi găseşte numerele cel mai repede câştigă. (Ar trebui cineva să vă cronometreze sau să vă cronometraţi unul pe altul, dar credeţi-mă că se pot improviza tot felul de chestii)

6. Ce face unu fac toţi (mulţam Iulia pentru sugestie, era să uit de jocul ăsta!)
E foarte simplu, chiar explicat în titlu deja. Îl poţi juca în pauză la şcoală (imaginaţi-vă 4-5 fete dând ture prin liceu şi făcând pe avionul), în camping, într-un oraş străin, la un chef, în tren ... absolut oriunde.
Pentru cine nu s-a prins încă, se joacă aşa: alegeţi o persoană(preferabil una cu multă imaginaţie) şi încercaţi să faceţi exact tot ce face ea.

7. 3 lucruri
Un joc simplu, foarte fain care poate menţine atmosfera "încinsă" o noapte întreagă într-un cort în vârful muntelui (şi asta vă spun din propria experienţă). Regulile sunt simple: fiecare, când îi vine rândul, spune trei lucruri cât mai ciudate despre el ... două adevărate şi unul fals iar ceilalţi trebuie să se prindă care dintre cele trei lucruri este cel fals. E interesant cum afli lucruri noi şi ciudate despre ceilalţi, totodată dându-ţi seama şi cât de mult vă cunoaşteţi (ţineţi minte, FACEBOOK nu îţi spune întotdeauna adevărul despre o persoană).

8. Mimă
Nu cred că jocul ăsta vă este străin, dar o să îl explic oricum. Vă împărţiţi în două echipe şi pe urmă se oferă un voluntar dintr-o echip iar "rivalii" îi dau un lucru pe care să-l mimeze(orice: tampon, veioză, concubin, epopeea lui Ghilgameş ...) fără să vorbească şi fără să scrie iar coechipierii lui trebuie să ghicească lucrul pe care-l imită respectivul.

9. Ce începe cu ... şi intră într-o valiză
Ăsta s-au jucat puţin la Predeal ... varianta originală e mai perversă(adică ce intră în fund). E mai mult un joc de imaginaţie. Cum se joacă? Păi alegeţi o literă (la fel ca la Fazan) şi fiecare spune un cuvânt care începe cu litera respectivă şi crede că intră într-o valiză(se acceptă orice de la un par până la Hannah Montana). Trebuie să ai o minte deschisă şi muultă imaginaţie iar jocul ăsta cu siguranţă te va face să râzi.

10.Joaca de-a Dj-ul
Ţin minte că ne-am jucat de revelion şi am cântat până am răguşit. Fiecare participant se aşează pe câte un scaun (scaunele să fie aşezaze în linie dreaptă) şi îşi alege o melodie. Cineva stă în spatele lor şi joacă rolul de DJ ... adică pune mâna pe cap cuiva şi acel cineva începe să cânte melodia pe care a ales-o şi când DJ-ul îi ia mâna de pe cap se opreşte iar data viitoare când va avea mâna pe cap va continua de unde a rămas, între timp DJ-ul pune să cânte pe altcineva, astfel "mixând" melodiile şi ieşind cele mai ciudate şi uneori amuzante versuri.
Într-o zi, când eram pe terasă la un suc am modificat puţin regulile jocului ... adică cineva începea să cânte o melodie şi cineva continua cu altă melodie care conţinea un cuvânt care urma să fie spus de persoana care a cântat înainte... adică ceva gen ... "Trei culori cunosc pe ... lumeee, lumeee soro lume, de ce eşti prea .... da, sexy şi rea ..." sau ceva de genul ăsta.


Mai sunt şi alte jocuri, dar cel mai imporntant e de reţinut că dacă aveţi puţină imaginaţie puteţi să improvizaţi voi ceva sau să creaţi un joc nou modificând puţin regulile unui joc existent. Oricum, sper că a folosit cuiva lista asta(dacă nu aţi înţeles ceva, mă puteţi întreba) iar dacă mai cunoaşteţi alte jocuri interesante le puteţi menţiona la comentarii.

p.s. Aştept să-mi spuneţi care sunt următoarele 10 (reguli, motive, feluri etc.) pe care aţi vrea să le citiţi aici?

duminică, 4 septembrie 2011

Seminar naţional - Predeal (30.08 - 03.09)

Ştiţi că uneori ţi se poate întâmpla un lucru care te schimbă pentru tot restul vieţii ... ei bine, acest seminar naţional pentru mine face parte dintre aceste lucruri, fiind cea mai reuşită experienţă de acest fel din viaţa mea şi cu siguranţă acolo s-au petrecut cele mai frumoase şi emoţionante momente din vara asta. Ar fi mult prea multe de spus, aşa că o să încerc să vorbesc doar despre anumite lucruri:

Oamenii.
Nu pot să vorbesc despre asta decât cu lacrimi în ochi. Mă bucur extrem de mult că am ajuns până acolo şi pentru că am cunoscut atâţia oameni extraordinari cu care am legat prietenii frumoase. Au fost 17 echipe, 87 de adolescenţi ... fiecare având propriul stil de a gândi, de a face ceva şi toţi fiind foarte inteligenţi, creativi, veseli şi extrem de sociabili. A fost interesant să auzi atâtea păreri, fiecare fiind într-o oarecare măsură diferită de a ta şi să socializezi cu oameni din toate colţurile ţării. În prima zi, echipa noastră s-a unit cu o echipă din Galaţi, Energy Willow (de la care am învăţat ce înseamnă peleţii şi cu care ne chinuiam în fiecare dimineaţă să facem o prezentare) iar facilitatorul a fost Cătă. Pe ei i-am cunoscut cel mai bine şi cu ei am împărţit cele mai multe "experienţe". De precizat şi că la sfârşitul fiecărei zile prezentam ce am făcut în faţa altui holding de la care aşteptam feedback iar cei care ne-au "zguduit" bine în a doua zi ne-au ajutat cel mai mult ... atât prin răspunsul pe care l-am găsit întrebărilor puse de ei dar şi prin faptul că am ajuns să colaborăm şi ne-au ajutat cu câteva lucruri la pitch. În mare, pot să spun că atunci când ajuns acolo eram nişte străini, iar până am plecat am devenit o mare familie.

BANIDEI + ENERGY WILLOW + CĂTĂ = BANII VERZI
Image Hosted by ImageShack.us

Dacă am vorbit despre participanţi, ar trebui să vorbesc puţin şi despre organizatori pentru că ei au gândit toată treaba asta şi lor le datorăm tot ce s-a întâmplat acolo. Toţi au fost oameni de viaţă, cu simţul umorului extrem de dezvoltat dar şi dispuşi să te asculte şi să te ajute dacă ai nevoie de ceva. De apreciat faptul că au reuşit să ne motiveze, să ne distreze şi să ne unească atât de bine şi într-un final să ne schimbe şi să ne ajute să evoluăm.

Vă mai amintiţi opera noastră de la seminarul regional?
Image Hosted by ImageShack.us

hai să vă arăt şi cine se ascunde în spatele numelor ...
El e Tibi, şeful de trib de juriu
Image Hosted by ImageShack.us

Paul, cu pălăria lui care seamănă cu a mea
Image Hosted by ImageShack.us

Oana ... adică "Cum nu-i ştiuca ca calcanu, nu-i nici Oana ca bibanu! / Linişte-n platou, începe OANA SHOW!"
Image Hosted by ImageShack.us

Sorin
Image Hosted by ImageShack.us

şi, Marius cu care nu am poză
Image Hosted by ImageShack.us


Atmosfera.(sau ce am făcut?)
În prima zi, am descoperit că avem fiecare un plic cu numele nostru pe perete şi că în acele plicuri ceilalţi ne pot lăsa sugar cube-uri, adică bileţele cu mesaje în caz că i-am impresionat sau le-a plăcut ceva la noi iar după ce am lămurit chestia asta, ca de fiecare dată la un început de seminar, am început să ne jucăm puţin ca să ne cunoaştem adică am făcut o "hartă" mare în spatele hotelului şi ne-am poziţionat fiecare aproximativ unde ar veni oraşul nostru faţă de Predeal, am făcut un topogan pentru mingiuţa lui Cătă şi apoi ne-am împărţit în holding-uri şi am făcut un concurs care consta în cine aduce mai multă apă de lângă brad iar după asta am făcut un fel de "puzzle" ... adică erau nişte hârti cu jumătăţi de cuvinte şi trebuia să-i găsim pe cei care au cealaltă jumătate ca mai apoi să desenăm ceva sugestiv. A urmat o seară mai seacă pentru că încă nu cunoşteam prea multă lume şi am stat mai mult cu echipa, chiar şi la "Romaninan party" (erau chefuri tematice în fiecare seară).

Holding-ul nostru
Image Hosted by ImageShack.us

A doua zi s-a bazat pe "Creativitate & Inovaţie", am mai glumit şi ne-am distrat foarte tare datorită "Zeului cu templul la 310" adică Alex, colegul nostru de echipă care a încins puţin lucrurile pe acolo. Pe lângă asta ne-am mai jucat, dar în cea mai mare parte am fost serioşi. Am învăţat (printre multe altele) să ne ignorăm limitele, să fim îndrăzneţi, să nu ne mai auto-cenzurăm şi că orice idee e bună. Astfel, cartonul unui sul de hârtie igienică s-a transformat într-un transportator de furnici afectate de Cernobâl, în care să se relaxeze şi să-şi revină. Mai târziu, dintr-o cutie cerşită pe la cantină s-a născut "Domnul Gâdilici", o maşinărie pentru oameni trişti care ar putea fi una dintre opţiunile pe care le-ar avea un Centru de relaxare şi înveselire, oferit de BANIDEI(firma noastră dă idei de afaceri, dacă nu mai ţineţi minte sau dacă nu ştiţi). Asta vroiam noi să pregătim şi să îmbunătăţim pentru pitch-ul din penultima zi. După ce am terminat pregătirile, ne-am întâlnit cu holding-ul Oanei (holding-ul de studenţi) şi a trebuit să prezentăm ce am pregătit în faţa lor, ca mai apoi să primim un feedback ... să nu vă mai spun cât ne-au chinuit şi cum ne-au întors pe toate părţile sâcâindu-ne cu departamentele şi cu multe alte chestii ... ca mai târziu Andrei, tipul care ne-a "supărat" cel mai tare să ne explice mai bine ce vroia să ne zică şi într-un final să ne propună să colaborăm. Mai târziu a fost un foc de tabără, la care am lălăit câteva ore cu The Board (echipa lui Andrei) şi Biorecy(nişte tipe din Constanţa care se ştiu foarte bine la chitară) şi câţiva de-ai noştri:
Apoi, a urmat My favourite celebrity, unde am fost îmbrăcată ca Avril Lavigne iar apoi "priveghiul verii" la noi în cameră, fiind ultima zi de vară. Astfel, Banidei a dezvoltat o nouă afacere(Evenimente funebre, haz de necaz) şi a lipit pe uşa camerei 210 un desen pe măsură.

focul de tabără, încă în picioare
Image Hosted by ImageShack.us

Bu pictând pe balcon
Image Hosted by ImageShack.us

Cu Sergiu, făceam moaca zâmbitoare şi moaca supărată
Image Hosted by ImageShack.us

Seara, pe balcon ...
Image Hosted by ImageShack.us


A treia zi s-a vorbit despre "Comunicare & Marketing" şi cu ocazia asta din nou am învăţat multe lucruri, care sunt extrem de utile şi în viaţa de zi cu zi, nu doar când vine vorba de afaceri. Atunci fiecare echipă şi-a filmat o reclamă şi şi-a pregătit o strategie de marketing pe marginea căreia din nou a discutat cu alt holding aşteptând un feedback. A fost ultima zi înainte de pitch aşa că s-a muncit pe rupte şi majoritatea au sărit nu numai peste party-ul "Rock 'n' roll" ci şi peste o bună parte din somn iar Banidei a sărit peste "botezul toamnei" pe care i l-a promis Barosanului (adică Dumnezeu). În seara aia am vorbit la telefon până târziu şi mi-am lăsat cartela în cameră iar colega mea dormea. Am bătut la uşă vreo 5 minute zicând "Andra, Andruţă ... te rog eu frumos deschide!" ca un soţ beat care vine dimineaţa acasă, stresând câinele juriului iar apoi am bătut la colegele de echipă la uşa cărora îmi răspunde Cătă ... iar pe fete le găsesc în halat respectiv în pijama. După ce îmi revin din şoc încep să întreb din nou disperată unde-i Andra şi ce-i cu ea. M-a salvat Bu care a intrat pe sub balcon şi i-a bătut în geam până a deschis(gândiţi-vă ce sperietură a tras săraca fată, mai ales pentru că i-am spus mai devreme că se întâmpla chestii ciudate la noi în cameră...).

Bu, intrând pe sub balcon (să-i dea Alex-adică Zeul- sănătate)
Image Hosted by ImageShack.us

Penultima zi a însemnat "Leadership & Management" şi muuuultă muuuuultă muncă. Am fost în prima tură la pitch-uri, a patra echipă. Am fost foarte stresaţi şi am avut foarte multe emoţii, mai ales pentru că o mare parte dintre noi prezenta pentru prima dată ceva în faţa unui juriu şi ne-am mai încurcat, am mai sărit peste părţi din prezenzare, am uitat să dăm şi melodiile din powerpoint şi a trebuit să cântăm noi ... dar în rest a fost ok. Am prezentat afacerea şi ideile la pitch-ul sub forma unui "pici adevărat" , adică a unui copil care s-a născut când au venit organizatorii la Cugir şi am făcut echipa, care a început să facă primi paşi la seminarul regional şi care acum deja ştie destul de bine să meargă şi care învaţă cum să se descurce în lume. Juriul a fost ok, s-a arătat destul de mulţumit şi din câte am văzut atunci, le-a plăcut măcar aşa, puţin prezentarea. Până au prezentat şi celelalte echipe pitch-ul noi, după principiul "work hard, party harder" am început să ne facem de cap prin camere, pe la recepţie şi să ne simţim cât mai bine cu prietenii pe care ni i-am făcut pe acolo. A urmat Cina oficială şi multe lacrimi ... unele de bucurie, dar cele mai multe de tristeţe iar dacă nu erau fetele din camera vecină, cărora le stricam priveliştea dacă schimbam afişul, pot să bag mâna în foc că priveghiul verii se transforma în priveghiul nostru spiritual ... deci, mulţumesc mult vecinelor de cameră! Dacă vă interesează, câştigătorii au fost Pick a sheep, Biorecy şi Spitalul de legume iar dintre studenţi au câştigat colaboratorii noştri, The Board. A urmat "Gangsta night"(în stilul Al Capone), multe chefuri până dimineaţă şi multă, multă distracţie ... iar câţiva şi-au luat ţeapă aşteptând răsăritul (exact cum am păţit eu la seminarul regional).

Cam cu o oră înainte să prezentăm pitch-ul
Image Hosted by ImageShack.us

În mijlocul prezentării (mă credeţi că am fost atât de stresată încât am uitat că aveam încă pălăria pe cap?)
Image Hosted by ImageShack.us

Domnul Gâdilici (sau Zeul seminarului)
Image Hosted by ImageShack.us

Ultima seară împreună
Image Hosted by ImageShack.us

Ultima zi a însemnat încheierea conferinţei şi a primei ediţii a proiectului "Despre tine pentru viitorul tau", multe lacrimi, multe ore cu trenul, multe discuţii în recepţie, multe sugar cube-uri, multe schimburi de id-uri şi numere de telefon, multe îmbrăţişări de grup şi multă, multă melancolie.

Exerciţiu de imaginaţie: să te trezeşti cu imaginea asta 4 zile la rând ...
Image Hosted by ImageShack.us

chiar înainte să plecăm ... muultă, muultă tristeţe.
Image Hosted by ImageShack.us

Cu ce am rămas.
Cu multe amintiri frumoase, cu prieteni în toate colţurile ţării şi cu posibile destinaţii în viitoarele vacanţe, cu experienţă atât în comunicare, relaţionare cât şi în afaceri. Am rămas cu sugar cube-urile pentru că, la fel cum scria pe un bileţel din seria noastră de bileţele anonime "nu contează cine scrie, contează că ai lăsat o impresie bună cuiva ..."

#alte persoane care au scris despre experienţa asta: Laurenţiu , Iulia .. şi dacă mai sunt lăsaţi-mi comentarii şi vă adaug şi pe voi!
Asta a fost cea mai tare experienţă a mea din vara asta, a ta care a fost?