sâmbătă, 27 august 2011

Adolescenţi, sentimente şi dramă


Uneori ne simţim a dracu de singuri şi de multe ori când începem să simţim chestia asta intrăm în panică. Poţi să fii înconjurat de toţi prietenii pe care-i ai pe lumea asta, dacă-i priveşti mai atent îţi dai seama că în privinţa asta nu sunt cu nimic mai buni decât tine. După ce realizezi asta îţi dai o palmă şi încerci cu disperare să simţi ceva, să te apropi de cineva ... oricine ar putea să facă distanţa dintre azi şi mâine mai suportabilă, să te ajute să mai uiţi puţin sentimentul că eşti al nimănui şi că nimănui nu-i pasă de tine. Eşti atât de fragil şi totuşi în căutarea asta disperată dai cu capul de toţi pereţii care-ţi iasă în cale, goleşti toate sticlele de gin, whisky sau vodkă care ajung la tine pe masă şi te agăţi de fiecare scânteie care pare să se aprindă, de orice ar putea reperezenta un scop sau orice te-ar putea face să vezi viaţa puţin mai colorată(ca să nu zic ROZ- rozul mă deprimă). Şi, chiar dacă faci toatea astea încă ţi se pare că trăieşti cea mai mare dramă.
După ce se golesc toate paharele şi toată lumea pleacă şi vezi cum toate încercările tale dau greş începi să te trezeşti tot la fel de singur(sau chiar mai singur, dacă în tot procesul ăsta chiar ai reuşit să simţi ceva) şi începi să crezi că ai pierdut tot când de fapt nu ai pierdut încă nimic de fapt. Nu ai pierdut nimic pentru că încă nu ai câştigat nimic pentru că povestea ta nu e o poveste despre sticle, sentimente şi persoanele din jurul tău ... povestea ta e o poveste în care (din păcate) tu eşti protagonistul şi tu eşti vinovat pentru tot ce ţi se întâmplă iar tu în loc să te lupţi pentru lucrurile pe care le doreşti alegi mereu calea uşoară dar din păcate nu există scurtături pe drumul vieţii. Nu ai cum să câştigi respectul cuiva fluturându-i pe la nas câteva bacnote sau încrederea şi dragostea împărţindu-ţi cu el sticla de vin. Asta niciodată nu o să fie suficient. Ca să câştigi şi să menţi tot ce am menţionat mai sus e nevoie să faci anumite sacrificii la un moment dat, sacrificii pe care nu mulţi sunt dispuşi să le facă.
Ideea e că degeaba speraţi să vă pice ceva din cer, să obţineţi ceva fără să oferiţi altceva în schimb sau măcar să depuneţi puţin efort pentru asta.

Întrebarea mea este ... se merită sau nu se merită să faci acele eforturi şi sacrificii?

2 comentarii:

Iulia Arion spunea...

Văd că ai păstrat ideea de care îmi vorbeai acum câteva seri și că ai fost inspirată după ce am plecat noi. Ca să îți și răspund....

Da, se merită. Se merită cel puțin pentru faptul că te simți tu mai puțin deprimat și mai puțin persecutat de lumea asta, se merită pentru că măcar ai senzația că ești al naibii de fericit, chiar dacă nu e așa. Se merită pentru că din nou te minți frumos și măcar poți spune, ceva mai târziu, că ai „amintiri frumoase” - care nu sunt altceva decât amăgiri pentru momentele de maximă disperare despre care vorbești tu.

Cristiana spunea...

Nu prea am fost inspirata, am fost mai mult plictisita ... Sper ca toata lumea s-a distrat la "Party-ul pervers de criza" ...

Nu stiu ce sa spun, uneori se merita dar ... cum spuneam, doar distractia si toate cele nu sunt suficiente ca sa-ti treaca sentimentul de care vorbeam in articol.

Trimiteți un comentariu