marți, 30 august 2011

News

1. O să plec la Predeal câteva zile, la un seminar naţional ... o să dau mai multe detalii sâmbătă seara / duminică , după ce mă întorc iar dacă o să am timp şi de unde, poate o să vă scriu şi de acolo.

2. Am schimbat pagina Despre... pentru că descrierea care era acolo mi se pare că nu mai merge pentru bloguleţ.

3. Când mă întorc, o să deschid o nouă categorie numită "10" şi acolo voi scrie tot felul de chestii care se învârt în jurul cifrei 10(gen 10 motive ca să, top 10, 10 feluri de a ... , 10 replici penibile ... mă rog, aţi prins ideea). Aici o să încerc să scriu mai mult la cererea voastră, despre ce îmi propuneţi voi ... Puteţi să începeţi să-mi propuneţi de acum, ca să am ce face când mă întorc de la Predeal.

Vă las, în 10 minute trebuie să fiu la tren ... ne citim la / după Predeal! Să ne ţineţi pumnii!

sâmbătă, 27 august 2011

Adolescenţi, sentimente şi dramă


Uneori ne simţim a dracu de singuri şi de multe ori când începem să simţim chestia asta intrăm în panică. Poţi să fii înconjurat de toţi prietenii pe care-i ai pe lumea asta, dacă-i priveşti mai atent îţi dai seama că în privinţa asta nu sunt cu nimic mai buni decât tine. După ce realizezi asta îţi dai o palmă şi încerci cu disperare să simţi ceva, să te apropi de cineva ... oricine ar putea să facă distanţa dintre azi şi mâine mai suportabilă, să te ajute să mai uiţi puţin sentimentul că eşti al nimănui şi că nimănui nu-i pasă de tine. Eşti atât de fragil şi totuşi în căutarea asta disperată dai cu capul de toţi pereţii care-ţi iasă în cale, goleşti toate sticlele de gin, whisky sau vodkă care ajung la tine pe masă şi te agăţi de fiecare scânteie care pare să se aprindă, de orice ar putea reperezenta un scop sau orice te-ar putea face să vezi viaţa puţin mai colorată(ca să nu zic ROZ- rozul mă deprimă). Şi, chiar dacă faci toatea astea încă ţi se pare că trăieşti cea mai mare dramă.
După ce se golesc toate paharele şi toată lumea pleacă şi vezi cum toate încercările tale dau greş începi să te trezeşti tot la fel de singur(sau chiar mai singur, dacă în tot procesul ăsta chiar ai reuşit să simţi ceva) şi începi să crezi că ai pierdut tot când de fapt nu ai pierdut încă nimic de fapt. Nu ai pierdut nimic pentru că încă nu ai câştigat nimic pentru că povestea ta nu e o poveste despre sticle, sentimente şi persoanele din jurul tău ... povestea ta e o poveste în care (din păcate) tu eşti protagonistul şi tu eşti vinovat pentru tot ce ţi se întâmplă iar tu în loc să te lupţi pentru lucrurile pe care le doreşti alegi mereu calea uşoară dar din păcate nu există scurtături pe drumul vieţii. Nu ai cum să câştigi respectul cuiva fluturându-i pe la nas câteva bacnote sau încrederea şi dragostea împărţindu-ţi cu el sticla de vin. Asta niciodată nu o să fie suficient. Ca să câştigi şi să menţi tot ce am menţionat mai sus e nevoie să faci anumite sacrificii la un moment dat, sacrificii pe care nu mulţi sunt dispuşi să le facă.
Ideea e că degeaba speraţi să vă pice ceva din cer, să obţineţi ceva fără să oferiţi altceva în schimb sau măcar să depuneţi puţin efort pentru asta.

Întrebarea mea este ... se merită sau nu se merită să faci acele eforturi şi sacrificii?

duminică, 21 august 2011

"Amintiri" din vacanţe

Acum câteva seri m-am uitat cu o colegă printre nişte poze mai vechi făcute în timpul vacanţelor şi aproape din fiecare am câteva poze mai "neconvenţionale". Aventurile şi întâmplările mai ciudate tot timpul sunt sarea şi piperul când povesteşti ce ai făcut şi chiar dacă atunci te enervezi sau plângi, mai târziu râzi cu lacrimi de fiecare dată când priveşti pozele sau când îţi aminteşti ce s-a întâmplat.

Încep cu chestiile care nu-şi au locul în peisaj, sau pe care pur şi simplu nu te-ai aştepta să le vezi:

Om căzut la datorie, într-un parc în Alba
Image Hosted by ImageShack.us

Tata are o vorbă: iubirea şi ... nevoile fiziologice au ceva în comun: nu ştii când te iau, iar când te iau trebuie să te duci ...
Image Hosted by ImageShack.us

Welcome to Paris ... :)
Image Hosted by ImageShack.us

... amintiri din aeroport:

Tot prin Franţa, în renumitul aeroport fără bănci
Image Hosted by ImageShack.us

În Cluj, după ce ni s-a anulat zborul spre Roma
Image Hosted by ImageShack.us

(să ştiţi că distracţia şi întâmplările de pe autocar-gen "Ţî bine?Bine!", pipi la unguri, mesaje disperate care ajung "hituri" pe facebook- nu se compară cu 2 ore cu avionul):
Image Hosted by ImageShack.us
Image Hosted by ImageShack.us

şi, alte poze care au în spate câte o poveste amuzantă:

Moartea cu care m-am sărutat în faţă la San Angelo. Stătea săracul acolo şi vin ai noştri cu filosofia lor de români get-beget zicând: "Hai să-i ţâpăm bani româneşti că nu să prinde!" şi, efectul de turmă loveşte din nou vreo 5 minute ... până începe Moartea care ar trebui să "nu să prindă" să vorbească în româneşte...
Image Hosted by ImageShack.us

Ştiţi cum e să muriţi de foame în timp ce vă plimbaţi prin Versailles? Nu vă doresc!
Image Hosted by ImageShack.us

... după o noapte cu viermi care se plimbă liniştiţi pe sub pernă, eu vânând gazele (adică gâze) şi fete somnambule.
Image Hosted by ImageShack.us

În "croazieră", făcând cu mâna sinistraţilor ... savurând un amărât de pahar de Coca-cola cu 6 lei şi cântând Who the fuck is Alice?(Adică Smokie- Living next door to Alice cu câteva modificări)
Image Hosted by ImageShack.us

Am găsit varianta cu "Who the fuck is Allice?" cântată chiar de Smokie ... ok, ascultaţi şi imaginaţi-vă cum se auzea melodia asta cântată de un vaporaş/autocar plin:

Voi ce amintiri amuzante din vacanţe aveţi?

miercuri, 17 august 2011

Scarface


What you lookin' at? You all a bunch of fuckin' assholes. You know why? You don't have the guts to be what you wanna be? You need people like me. You need people like me so you can point your fuckin' fingers and say, "That's the bad guy." So... what that make you? Good? You're not good. You just know how to hide, how to lie. Me, I don't have that problem. Me, I always tell the truth. Even when I lie...
(Al Pacino - Scarface)

Vroiam de mult să postez replica asta şi, la câte s-au întâmplat în vara asta acum mi s-a părut cel mai potrivit moment să o fac.

P.S. S-ar putea să urmeze un articol foarte lung şi detaliat despre natura umană.

DECI, PĂRERI?

vineri, 12 august 2011

Greşeli


Nu înţeleg de ce toţi se tem atât de mult de greşeli. Oricât vă feriţi, până la urmă tot o să găsiţi un mod de a greşi într-un fel sau altul. Degeaba încercaţi să schiţaţi hărţi şi degeaba căutaţi un manual de instrucţiuni pentru fiecare lucru pe care aveţi de gând să-l faceţi. Degeaba staţi cu nasul prin cărţi gen cum să ai o viaţă fericită în n-şpe mii de paşi. Alergaţi degeaba după perfecţiune. Perfecţiunea nu există sau cel puţin nu a fost făcută pentru voi. Întrebarea nu e care e alegerea corectă pentru că nu există aşa ceva ci care alegere vi se potriveşte, care poate să vă definească. Dacă o să alergaţi obsesiv după ce e corect într-un final o să vă luaţi după etichetele puse de ceilalţi şi o să ajungeţi exact ca ei, cu aceleaşi idei, urmând aceleaşi sfaturi de duzină.
Un om care nu greşeşte e un om care nu trăieşte, un om care încă încearcă să se încadreze în limitele impuse de societate, un om care încă joacă după regulile lor. Un om care îi lasă pe alţii să decidă în locul lui ce e bine şi ce nu, ce e corect şi ce nu.

Încă sper că într-un final măcar câţiva dintre voi se vor dezlega la ochi şi vor încerca la rândul lor să-şi creeze universul după propriile reguli, preluând controlul asupra propriilor vieţi şi bucurându-se de libertatea de a greşi în stilul proprou.

Da, eu am greşit mult ... şi abia aştept să mi se ofere ocazia de a greşi din nou ... ştii de ce? pentru că din greşeli s-au născut cele mai frumoase amintiri pe care le am până acum.

marți, 9 august 2011

Evadarea din rutină

Nu am mai scris de câteva zile, dar s-au schimbat destul de multe. Am fost trei zile la o cabană cu nişte colegi şi a fost superb, am reuşit în sfârşit să evadez din rutină şi să-mi "iau viaţa înapoi". Nu cred că înţelegeţi ce spun, dar o să încerc să vă explic. În ultimele săptămâni am fost de nerecunoscut, erau prea multe dezamăgiri şi vise spulberate pentru un început de vară şi mi-am pierdut orice chef de a face ceva, de a ieşi sau de a vorbi cu cineva. Totul era deja atât de previzibil iar toţi păreau atât de siguri pe ceea ce fac încât simţeam că eu nu aveam ce căuta între ei.
Totul părea atât de fals şi de forţat şi pur şi simplu nu mai puteam să suport. Aveam nevoie de ceva care să mă salveze, să mă ajute să evadez din rutina asta care deja mă sufoca, să-mi ofere puţină speranţă sau măcar o şansă să-mi demonstrez că lucrurile pot fi şi altfel. Am încercat să plec la Caransebeş dar am eşuat lamentabil. Din fericire, nu am apucat să simt prea bine gustul eşecului pentru că nişte colegi mi-au propus să mergem la o cabană pentru 3 zile.
Cum am ajuns acolo, deja starea mea era altfel. Nu mă mai întrebam care e locul meu şi cum să lupt ca să-l câştig, nu-mi mai făceam griji ce să spun ca să nu fiu judecată greşit sau ca să nu mă dau de gol, ei deja mă cunoşteau şi mă apreciau aşa cum sunt. Am avut destul timp să-mi amintesc cine sunt şi să resuscitez toate lucrurile care-mi plac la mine. Am avut timp să-mi fac speranţe şi să-mi adun forţele pentru un nou început.

Concluzia? Chiar şi atunci când toate merg prost şi nu găseşti nici o soluţie, există o portiţă salvatoare prin care poţi să mergi mai departe, trebuie doar să o vezi şi să găseşti un mod prin care să iei cu tine ceea ce merită, ca să nu mai ai motive să te întorci sau să priveşti în urmă.

Deci, mulţumesc! Mă faceţi să-mi fie dor de şcoală şi să aştept să înceapă cât mai repede. Vă iubesc!

(o parte din grup, la focul de tabără)
Image and video hosting by TinyPic

luni, 1 august 2011

Seriale - recomandări

E vară, ori e prea cald ori plouă. Probabil o mare parte dintre voi nu ştiţi ce să mai faceţi şi vă plictisiţi groaznic. Haideţi că vă dau ceva cu care să mai omorâţi plictiseala: top 3 cele mai bune seriale pe care le-am văzut până acum. Sunt seriale foarte bine gândite, care merită vizionate şi sunt perfecte pentru cei care pierd nopţile la calculator sau pentru cei care se ascund de căldură în timpul zilei:

1. House M.D.

Mulţi ştiu cât de obsedată am fost de serialul ăsta ... sunt episoade pe care le-am văzut de cel puţin 3 ori, vorbeam despre el cu fiecare ocazie la modul că prietenii mei ştiau ce se întâmplă într-un episod cu lux de amănunte, cu toate că nu s-au uitat niciodată la House până atunci. Ce e atât de captivant la serialul ăsta? În primul rând, mă fascinează personajul principal care a dat şi numele serialului. E un doctor genial care se ocupă de cazurile mai speciale care nu pot fi diagnosticate de nimeni altcineva. E obsedat de mistere, de dezlegat "puzzle-uri", în orice formă ar putea fi ele şi îi place la nebunie să rezolve orice poate însemna mister(... nu întodeauna prin cele mai ortodoxe sau etice metode) în timp ce-şi torturează echipa şi, în mod special şefa. E extrem de anti-social, sarcastic, morocănos şi este sigur că "Everybody lies" dar, această "deviză" nu o foloseşte doar ca să-i înjosească pe cei din jur, ci de multe ori îl ajută să-şi rezolve cazurile. Datorită unui accident din trcut, merge ajutat de un baston (care-i conturează imaginea de om dificil şi morocănos) şi datorită durerilor pe care trebuie să le îndure în fiecare zi, este dependent de Vicodin. Singurul lui prieten e Wilson, cu care face tot felul de pariuri şi jocuri. Pe lângă drama şi cazurile care trebuie rezolvate, întodeauna se întâmplă ceva sau dă House o replică cuiva care mă face să mă prăpădesc de râs. E interesant să-l urmăreşti pe House în timp ce-şi rezolvă cazurile în stilul propriu, de cele mai multe ori ca un adevărat detectiv dar şi cum o terorizează pe Cuddy, face mişto de Chase sau de Forman iar Cameron se chinuie să-l vrăjească, însă fără succes.

Un trailer:

House, caracterizat de alte personaje(e cam dramatic, dar o să fac curând un top 10 cele mai amuzante momente din serial)


2. Veronica Mars
Tocmai când, după ce mi-am pierdut complet încrederea în seriale cu adolescenţi (după ce am văzut câteva episoade din Glee) am dat peste serialul ăsta care din păcate are numai 3 sezoane şi care a fost filmat între 2004 şi 2007. Este un serial foarte interesant care o urmăreşte pe Veronica Mars, o adolescentă inteligentă şi o detectivă foarte talentată şi asta se vede nu numai când îşi ajută colegii să-şi rezolve problemele, ci şi când se ocupă de "treburi serioase", scoţând la iveală secrete întunecate ale oraşului, trimiţând la închisoare adevăraţii criminali, de cele mai multe ori descurcându-se mult mai bine decât şeriful local, cu care intră destul de des în conflict. Încă ceva, Veronica nu e genul de fată drăguţă, iubită şi admirată de toată lumea, din contră, datorită faptului că îşi cam bagă nasul peste tot şi dă peste cap planurile '09-erilor (adică ăia şmecheri şi bogaţi) îşi face foarte uşor duşmani, la început singurul ei prieteni fiind Wallace, pe care în prima zi de şcoală, după ce motocicliştii l-au dezbrăcat şi l-au lipit de un stâlp în curtea şcolii şi toţi ceilalţi râdeau şi făceau poze cu el, ea l-a dat jos iar apoi, într-un mod ciudat s-a împrietenit şi cu Weevil, şeful motocicliştilor şi, pe rând cu Duncan(ex-prieten, posibil frate vitreg) şi Logan(care mult timp i-a făcut zile fripte), doi dintre cei mai apreciaţi '09-eri şi într-un final câştigând respectul şi încrederea directorului.
Amuzant, misterios, imprevizibil, apreciat chiar şi de Stephen King, acest serial cu siguranţă o să vă ţină lipit de calculator, cu sufletul la gură de la primul până la ultimul episod.
Trebuie văzut! Măcar o dată!

Sezonul 1, de aici se începe:

Trailer, dar în majoritatea scenelor e deja la facultate, adică sezonul 3:


3. Medium
Image and video hosting by TinyPic
E primul serial pe care l-am urmarit cap coadă, poate de asta am o slăbiciune pentru el. Îl mai prind pe Diva din când în când şi urmăridu-l realizez că încă nu şi-a pierdut farmecul, cu toate că am văzut toate episoadele. Personajul principal e Allison Dubois(care există şi în realitate), soţie şi mamă a 3 fete care se hotărăşte să-şi folosească "darul" care o chinuie de când era mică ajutând la rezolvarea cazurilor la care lucrează pentru procuratură. Ea, la fel ca fetele ei are abilitatea de a-i vedea pe cei morţi, de a vorbi cu ei şi, pe lângă asta de multe ori visează tot felul de lucruri din viitor sau din trecut care ajută la prinderea unor infractori periculoşi sau la prevenirea unor crime oribile. Serialul ne-o prezintă încercând să-şi descifreze visele şi ajutând procuratura să rezolve cazurile mai dificile, confruntându-se cu şi cu problemele de acasă, pe care le rezolvă împreună cu soţul ei, Joe, care e incredibil de înţelegător şi care e disponibil să o asculte chiar şi în mijlocul nopţii când se trezeşte dintr-unul dintre coşmarurile ei. Mi-a plăcut foarte mult că nu au prea multă legătură episoadele între ele, deci le poţi urmări pe sărite fără să-ţi faci probleme că nu o să înţelegi ce se întâmplă şi de ce.

Promo, care ne-o prezintă şi pe adevărata Allison Dubois:

Trailer:

Deci, sper că aţi găsit ceva interesant şi vă urez VIZIONARE PLĂCUTĂ.

Dacă aţi văzut vreun serial bun, nu ezitaţi să mi-l recomandaţi!