sâmbătă, 9 iulie 2011

Prietenie?


Mi-am tot propus să scriu dar nu am avut energia necesară să o fac. Stau în casă de o săptămână, am probleme destul de urâte de sănătate şi mă bucur de compania cuiva care nu face nici cât o ceapă degerată. Am găsit ceva ce am scris la Predeal, în prima seară, şi care mi-a ridicat nişte semne de întrebare.

Câteodată să fii la locul potrivit cu oamenii potriviţi valorează mai mult decât toată fericirea din lume. Fericirea e ceva extrem de relativ iar atunci când se termină de obicei încep belelele. Prietenia e mai mult decât râsete şi voie bună, e o garanţie că nu vei fi singur când ai probleme, că o să fie cineva la celălalt capăt al telefonului atunci când vrei să vorbeşti, chiar dacă e trecut de miezul nopţii. Fericirea vine şi trece dar despre prietenie se spune că poate dura toată viaţa. Fericirea niciodată nu o să ştii cum să o obţi dar prietenia ... prietenia e rodul sentimentelor şi a tot ce ai investit în celălalt, se hrăneşte cu căldura şi lumina a două suflete şi creşte şi înfloreşte de câte ori ai nevoie de un strop de speranţă, de câte ori ai nevoie de cineva ... dacă ştii cum şi unde să priveşti, vei descoperi tot ce mă chinui eu să descriu aici. Prietenia nu moare, ci după fiecare ceartă se întăreşte, devenind mai puternică şi mai specială. O prietenie se bazează pe defecte, defecte care vă apropie pentru că ştiţi să le acceptaţi, ştiţi să le transformaţi în altceva, se bazează pe acele chestii care în loc să vă facă să vă urâţi sau să vă îndepărtaţi, vă fac să vă iubiţi mai mult decât înainte. De multe ori, e un motiv în plus să continui.

Adevărul e că am şi prieteni care se potrivesc descrierii de mai sus şi cred că 2 degete sunt deja prea multe ca să-i număr. După ce am meditat mai mult, am ajuns la concluzia că tu eşti singura ta garanţie, chiar dacă ai astfel de prieteni. Întotdeauna tu eşti disponibil şi principala ta prioritate sunt problemele tale (şi la fel gândesc şi prietenii tăi care au şi ei probleme). Cel mai mult contează cum gândeşti şi cum ştii tu să te descurci, cum faci faţă situaţiei. Cred că asta o să dezvolt într-un articol viitor.

Voi ce credeţi, aveţi astfel de prieteni? Cum ar trebui să fie prietenul ideal?

6 comentarii:

hapi2233 spunea...

Aveam prieteni pe care ii numeam "buni" si care au disparut.......Cum scriam si la mine pe blog- m-a durut mai mult tacerea decat topitul in ceata. Sun omul cuvintelor........Cand eram adolescenta nu puneam prea mult pret pe asta, societatea ma invatase si pe mine sa tac daca nu aveam ceva pozitiv de spus. Chiar si atunci durea al naibii cand baiatul pe care il placeam se dizolva ca Eferalganu desi parea ca ma place.
Cu timpul am invatat sa spun lucrurilor pe nume, dar sunt oameni care devin adulti si nu invata sa comunice eficient. Asta e rau intr-o prietenie .......cand lungimile de unda sunt foarte diferite
Nu cred in prieteni ideali..........si eu am chestii pe care unii le pot considera ciudate, sunt imperfecta, uneori vreau prea mult........dar imi iubesc prietenii si sunt sincera cu ei. Ce vreau in schimb? Acelasi lucru.....quid pro qvo

Cine era langa tinesi nu facea cat o ceapa degerata? Hm.....Mai gandeste-te. Sunt sigura ca pesoana aia a facut ceva dragut pentru tine macar odata :)
Sper sa te insanatosesti repede

diana spunea...

Sinceră să fiu, la cei 30 de ani ai mei, îmi pot număra prietenii adevăraţi pe degetele de la o mână. Fiecare om are defecte şi dacă reuşeşti să-l accepţi aşa cum este (şi invers, bineînţeles), atunci poţi avea o relaţie de prietenie decentă. Idealul nu există în realitate. În niciun fel de relaţie. Nimeni nu este aşa cum vrei tu să fie sau aşa cum consideri tu că ar trebui să fie. Sperând la un ideal, ajungi doar să cunoşti dezamăgirea.
Până una alta, ai o leapşă la mine pe blog. Sper să-ţi mai descreţească puţin fruntea (şi sănătatea...).

Cristiana spunea...

multumesc diana, frumoasa provocare! O sa incerc sa scriu astazi, desi nu stiu daca apuc pentru ca vreau sa plec in camping.

hapi, compania aia care nu face nici cat o ceapa degerata e o verisoara care are 10 ani care vorbeste singura, se plange si care ingroapa buburuze in gradina ... si e pe capul meu de vreo 2 saptamani ... la modul doarme cu mine si e in fundul meu idiferent de ce vreau sa fac. Stau foarte prost cu toleranta si pariez ca in 3 zile ii fac bagajele daca nu vrea sa plece singura!

hapi2233 spunea...

:)))) Are 10 ani si ingroapa buburuze? Dar e minunat. Toleranta este o unitate temperamentala pe care putem sa o ajustam singuri.......poate ca ceva nu-ti place la tine si de aceea ti se pare ca micuta ta insotitoare este greu de suportat.
Fa un test, doar esti (aproape) adult. Gandeste-te ca e surioara ta si incearca sa percepi faptul ca te insoteste peste zi........ca pe un dar.Dar fa-o din suflet. Vorbeste cu ea, joaca-te.......doar pentru o zi. Apoi, daca ramai laaceleasi sentimente fa-i bagajul
Cred c-am vorbit degeaba -probabil verisoara ta a plecat deja :)

Cristiana spunea...

Cum se cunoaste omu' care a deschis carti de psihologie la viata lui :). Am vorbit de extrem de multe ori la cate o cafea sau la cate o "intalnire" de-a noastră despre chestiile astea, mai ales în relaţiile cu părinţii, de ce nu ne înţelegem şi ce nu putem să suportăm ... şi crede-mă, poţi să vorbeşti despre asta (evident, nu cu oricine) zile întregi fără să epuizezi subiectul.

Nu a plecat, marţi pleacă ... teoretic. Mi-am dat seama că nu avem interese sau preocupări comune şi astăzi până mi s-a încărcat un episod din The good wife m-am uitat cu ea la Scooby-Doo şi apoi ne-am bătut cu perne. Pe urmă ni s-a făcut foame şi am dus-o la bucătărie şi i-am pregătit ceva. Nu pot să mă plâng, nici să zic că mi-a displăcut ... cred că a fost cea mai faină experienţă cu ea de până acum. Mâine poate o scot la o îngheţată sau o duc undeva şi mă mai prostesc puţin cu ea dacă tot pleacă şi nu o mai văd cine ştie câţi ani :D

Adrian Laszlo spunea...

Kitty, lasa-ti verisoara in pace! Ce-ai cu ea? (glumesc)
Discutia aceasta despre prieteni este de mare anvergura, din orice parte ai privi. "Prieten ideal" nu exista, acela nu ar fi om, deoarece un prieten ideal ar insemna cineva care sa traiasca mai mult pentru nevoile tale, oricind la dispozitia ta, sa-ti vrea numai binele, fara probleme personale, plin de sfaturi utile, care sa te ajute cu bani oricind fara sa-i mai ceara inapoi, etc, etc, etc.
Odata lamurit acest aspect este clar ca un prieten adevarat este o persoana cit mai compatibila cu tine si cu personalitatea ta. Fiindca numai aceasta compatibilitatea poate genera inte doi oameni dorinta si placerea de a ajuta, de a sprijinii, de a sfatuii, de a participa cu placere la orice eveniment din viata celuilalt. Si, referitor la sfaturi utile, aceeasi compatibilitate sta la baza unor sfaturi cu adevarat utile pentru cineva, in masura in care esti sigur ca acel prieten se poate pune in situatia ta, poate vedea o anumita solutie adaptata profilului tau, adica te si poti baza cu adevarat pe acele sfaturi constructive., daca este cazul. Ca, altfel, sfaturi pot da multi, dar si fara folos.
De asemenea, un prieten bun va cauta si va reusi sa te inveseleasca cind esti trist, isi va deschide sufletul in fata ta, va aprecia, la rindul sau, un sfat bun din partea ta, te va sprijini in proiecte care pot parea ciudate si multe, multe altele.
Se poate insa intimpla ca in arealul vietii tale, in anturajul imediat, sa nu existe obligatoriu astfel de persoane susceptibile a deveni adevaratii tai prieteni. Aceasta este o realitate, nu inseamna ca esti tu sau ceilalti de vina, pur si simplu soarta nu a reunit la un moment dat si intr-un anumit loc persoanele potrivite pentru a deveni prieteni adevarati.
Dar nu este o tragedie, viata asaza lucrurile cu intelepciune.

Trimiteți un comentariu