vineri, 29 iulie 2011

Doar alt răsărit ...

Rutina, unul dintre lucrurile care nu m-au caracterizat niciodată şi totuşi, iată-mă pentru a nu ştiu câta oară la calculator, cu o ceaşcă de cafea în faţă aşteptând răsăritul. Ce poate să mai promită răsăritul ăsta, ce poate să mai aducă nou? E ca o reluare proastă pentru că ştiu că ziua de mâine va fi exact ca şi cea de azi, ca şi cea de ieri şi va semăna incredibil de bine şi cu oricare alta de acum câteva săptămâni.

Să ştii diferenţa, ăsta e unul dintre cele mai importante lucruri în viaţă. Când faci tot cam aceleaşi lucruri nu ai ce diferenţă să simţi, nu ai cu ce să-ţi compari experienţele. Poate câteodată una dintre cele mai mari tragedii e că nu poţi plăti pe cineva să trăiască în locul tău, să suporte loviturile şi să se descurce cu problemele tale pentru că tu nu mai ştii ce să faci cu ele. Dar nu e cazul meu. Eu ştiu diferenţa. Ştiu cum e să priveşti răsăritul stând întinsă lângă un foc de tabără în vârful muntelui, ştiu cum se reflectă lumina soarelui în apa unui lac la primele ore ale dimineţii, ştiu cum e să priveşti răsăritul dintr-un tren crezând că tocmai ai avut cel mai tare weekend din toată viaţa ta, ştiind că tot ce ai trăit nu o să se repete şi data viitoare când vei străbate acelaşi drum vei fi deja altcineva şi nu vei mai simţi acelaşi lucru. Ştiu. Şi simt că sunt blocată aici dar deja am făcut tot ce se putea face şi singura variantă e să merg mai departe şi să-mi lărgesc orizontul, sperând ca următorul răsărit să mă prindă prin alte părţi ...

Anyway, care e cel mai frumos răsărit pe care l-aţi privit până acum? De ce?

marți, 26 iulie 2011

Ani de liceu, cu absenţe la română ...

În ultimul timp parcă mi s-a făcut dor de zilele în care mă trezeam ştiind ce zi grea mă aşteaptă la liceu. Ştiu că sună nebuneşte ce am spus, dar oricât de grele şi de proaste se anunţau zilele alea, în totdeauna treceau cu bine pentru că tot se întâmpla ceva care mă făcea să zâmbesc, care colora peisajul şi care într-un fel mă făcea să mă bucur gândindu-mă că o să fiu acolo şi mâine. O să pun câteva poze care-mi amintesc cum făceam haz de necaz, cum ne distram sau cum reacţionam la anumite lucruri care se întâmplau în jurul nostru:

În primul rând, dacă ar fi să aleg o poză care ar defini clasa a X-a pentru mine, cu siguranţă ar fi asta:
Image Hosted by ImageShack.us

Somnul de după teza la mate
Image Hosted by ImageShack.us

Vă amintiţi cheful ăsta? Ei bine, eu nu ...
Image Hosted by ImageShack.us

Prietenii mei din ora de fizică: ION (=invalid, oarecum neputincios) şi ANA(=acum nu am). Nu o să vă spun tot ce mi-a trecut prin cap când mi s-a stricat mărţişorul şi am creat cele două personaje, dar pot să vă spun că Ion a ajuns să depindă de Ana şi povestea nu a avut un final fericit.
Image Hosted by ImageShack.us

Se ştie! (Dreptul la muncă nu poate fi îndrăgit)
Image Hosted by ImageShack.us

Când creativitatea e prea încurajată ...
Image Hosted by ImageShack.us

Ni s-au pus camere de filmat pe holuri, ne-am comportat ca atare:
Image Hosted by ImageShack.us

Distinsul domn Matin Pascal
Image Hosted by ImageShack.us

Numai la ora de religie (că altfel vă plesnesc!)
Image Hosted by ImageShack.us

Ca în excursie ... (băăăi ăştia, ne mişcăm şi noi?)
Image Hosted by ImageShack.us

... pentru că mesajele în sticlă nu mai sunt la modă
Image Hosted by ImageShack.us

perioada tezelor = perioada în care dacă intri într-un bar vezi numai liceeni cu caietele în braţe învăţând pe rupte
Image Hosted by ImageShack.us

Bă Ghiţoaică, nu m-am putut abţine ...
Image Hosted by ImageShack.us

Şeptica dintre mese
Image Hosted by ImageShack.us

Totul sau nimic?
Image Hosted by ImageShack.us

Cum ce caută poza asta? Ăla e locul care ne face să ne simţim liceeni. Acolo ne întâlnim după o lucrare şi plângem împreună, acolo stăm şi râdem de cum s-a îmbrăcat X şi Y astăzi, de acolo îi vedem pe cei care vin de la magazin şi de acolo îi asaltăm şi le halim chipsurile, acolo aflăm ultima bârfă, acolo zace Bea dimineaţa şi se asigură că ştim ce zi proastă ne aşteaptă, acolo stăm şi ne facem curaj să intrăm la oră, de acolo ne strâmbăm la camere sperând că ne vede directorul. Mă mai întrebaţi ce caută poza asta?
Image Hosted by ImageShack.us

Asta vezi când ieşi de la o lucrare: (prima dată am crezut că am murit şi am ajuns în rai)
Image Hosted by ImageShack.us

Cabinetul Ioanei (asta e singura poză în care nu avem boluri şi macaroane prin cap)
Image Hosted by ImageShack.us

Iubita mea colegă de bancă (nu vă daţi seama prin ce a trebuit să treacă!)
Image Hosted by ImageShack.us

Chefuri cât se poate de normale ...
Image Hosted by ImageShack.us

Cristina ne-a zis că aia trebuia să fie un castel din spanac. Ori ne-a minţit, ori e foarte nepricepută la chestii de-astea....
Image Hosted by ImageShack.us

şi ar mai fi ... multe încă! Momentan doar pe astea le-am găsit. Sper că v-au plăcut şi că v-aţi distrat privindu-le.

Ca peisajul să fie complet, închei cu melodia care mi-a marcat anul ăsta şcolar: de câte ori eram pe tribună(sau dracu ştie pe unde) şi chiar mă simţeam bine, melodia asta îmi amintea că am de dat o lucrare şi pe care mă rugam să o aud de câte ori mă prindea câte un prof citind şi mă scotea la tablă şi tocmai atunci nu vroia să pornească. Încă sar de 3 metri în sus când o aud, uitându-mă ca o disperată în stânga şi în dreapta sperând că nu e ora de mate sau cel puţin că nimeni nu m-a văzut dormind. Dacă nu sunteţi de la David Prodan, enjoi: (dacă sunteţi şi vreţi să aveţi o zi bună atunci vă recomand călduros să săriţi peste)


Vouă ce vă aminteşte de liceu? Cu ce amintiri aţi rămas?

luni, 25 iulie 2011

Atitudine

Vreo 3 zile m-am gândit să-mi şterg blogul. De ce? Lumea nu citeşte, cei care mă vizitează sunt pe cale de dispariţie şi în ultimul timp când îmi vorbeşte cineva despre el, îmi vorbeşte de rău.

Şiii .... ştiţi cum m-am simţit? Ca şi când cineva îmi ceartă copilul şi eu nu pot să intervin şi să-l apăr pentru că ştiu că are dreptate.

Uite ce m-a inspirat să scriu postarea asta, în loc să îmi iau rămas bun printr-un mesaj emotiv, stupid şi egoist: Mi-am dat seama că iubesc locul ăsta şi tot ce i se întâmplă e din vina mea, pentru că nu am ştiut să-l "cresc", n-am ştiut cum să las să se vadă cât de mult îl iubesc.

Asta se va schimba ... nu pot să promit că o să fiu o mamă bună, dar pot să încerc iar voi puteţi să rămâneţi pe aproape să vedeţi cum evoluează situaţia (şi să mă trageţi de urechi dacă o să mai fie cazul).

Tema de azi? Atitudinea.

Image and video hosting by TinyPic

Ok, ştiu că aţi mai citit despre asta dar să nu uităm că scopul blogului e de a vă arăta altă faţă a lucrurilor, de a le analiza din alt unghi: din unghiul în care privesc eu (asta ar trebui să îmi amintească cât de tare sunt) .

Nu ştiu dacă mă crezi, dar înainte de toate, totul depinde de părerea pe care o ai despre tine, cum te autoapreciezi. Cine ştii că eşti, cine vrei să ajungi, ce aşteptări ai şi cât de mult crezi în tine ... de toate astea depinde vibraţia pe care o transmiţi, cum o simt şi cum răspund la ea cei din jur. Ei habar n-au cine eşti, tu le transmiţi un mesaj prin ce faci, ce spui sau ce încerci să reprezinţi. Tu ai puterea de a le spune cine eşti, te etichetezi singur iar ei nu fac decât să decodeze ce e scris pe fruntea ta şi să decidă dacă te plac sau nu. Nu spun că vor decoda corect, că te vor înţelege şi în special dacă nu or să te placă, nu spun că nimeni nu va încerca să te schimbe. Aici tot tu decizi: decizi dacă îţi pasă sau nu, dacă asculţi ce le spun sau îţi bagi căştile în urechi şi mergi mai departe. Aici, dacă nu eşti suficient de tare, eşti călcat în picioare şi eşti transformat în ce vor ei. Nu zic că nu vor apărea oameni care vor avea dreptate, dar trebuie să şti să-i identifici şi dintre acele 1000 de păreri să ştii să le selectezi doar pe cele 5 care chiar te vor ajuta şi care chiar merită atenţie.

O să transcriu o replică dintr-unul din filmele mele preferate, Bang bang you're dead :
"Unii oameni nu au nevoie de arme să te rănească, folosesc cuvintele sau râsul, le place să vadă că sângerezi până la moarte, le place să vadă cum îţi reprimi lacrimile, cum ai un nod în gât, înroşeşti, şi cum te abţii să plângi. După asta îţi dau o poreclă iar porecla asta te afectează, te schimbă până la cele mai mici molecule. Şi într-o zi te trezeşti, te uiţi în oglindă şi nu te mai recunoşti pentru că începi să îi crezi ... şi atunci ai pierdut. Vrei să strigi "vă rog, lăsaţi-mă în pace" dar nimeni nu te ascultă. Nu mai ai un nume pentru că ţi l-au luat iar într-o zi spui numele acela şi auzi cum pocneşte ceva. Îţi dai seama ce trebuie să faci: să îţi redobândeşti numele şi să faci asta în faţa întregii şcoli pentru că acolo ţi l-au luat şi trebuie să faci în aşa fel încât fiecare copil să-şi amintească ..."

dacă vedeţi filmul o să înţelegeţi mai multe, am găsit pe youtube partea din care am şi transcris monologul, poate vă trezeşte interesul:

Deci, o să fi tipul care e călcat în picioare cam peste tot pe unde îşi arată faţa şi care se mulţumeşte şi cu cel mai mic peştişor din lac sau tipul care poate să treacă prin mijlocul mulţimii cu capul sus şi care zi de zi devine din ce în ce mai pregătit să prindă cel mai mare peşte din lac? (întrebare retorică, nu aştept răspunsuri)

miercuri, 13 iulie 2011

De azi spectacolul e al meu ...

Mi-am îngrămădit trecutul în buzunarul de la piept şi mi-am luat în mâini viitorul. L-am privit cum creşte, cum se dezvoltă şi cum învaţă să ţintească tot mai departe cu din ce în ce mai multă precizie. Mi-am ancorat viitorul bine în bazele clădite cu multă grijă în trecut, am scos dintr-o cutie cele mai îndrăzneţe vise şi idealuri şi le-am privit cum se maturizează şi cum se metamorfozează devenind din ce în ce mai mari şi mai solide, iar speranţa ... speranţa lumina din ce în ce mai puternic plimbându-se liniştită şi sigură într-o lume plină de păpuşi şi păpuşari care vor rămâne încâlciţi pentru tot restul vieţii lor în propriile sfori. Eu nu vreau să fiu ca ei, eu mi-am tăiat când am putut sforile şi am renunţat la timp la orice m-ar putea controla sau limita... eu mă îndrept în altă direcţie. Mintea mea deja cunoaşte multe cărări pe care şi-au dorit mulţi să le străbată înaintea mea şi nu au ştiut cum sau nu au ajuns la destinaţie. Planurile mele sunt extrem de bine puse la punct şi ştiu exact unde trebuie să ajung şi ce trebuie să fac până acolo. Am o lume întreagă care aşteaptă să cresc, să devin suficient de mare şi de competentă ca să pun în aplicare toate planurile, crescute cu atâta grijă şi ca să pot deschide noi drumuri, schimba mentalităţi sau elibera posibile viitoare păpuşi.


Text scris lângă foc, după câteva zile în care nu am ascultat decât melodia asta:
şi după ce mi-am zis ... "Fă-mi un serviciu, şi povesteşte-mi cine sunt ...."

sâmbătă, 9 iulie 2011

Prietenie?


Mi-am tot propus să scriu dar nu am avut energia necesară să o fac. Stau în casă de o săptămână, am probleme destul de urâte de sănătate şi mă bucur de compania cuiva care nu face nici cât o ceapă degerată. Am găsit ceva ce am scris la Predeal, în prima seară, şi care mi-a ridicat nişte semne de întrebare.

Câteodată să fii la locul potrivit cu oamenii potriviţi valorează mai mult decât toată fericirea din lume. Fericirea e ceva extrem de relativ iar atunci când se termină de obicei încep belelele. Prietenia e mai mult decât râsete şi voie bună, e o garanţie că nu vei fi singur când ai probleme, că o să fie cineva la celălalt capăt al telefonului atunci când vrei să vorbeşti, chiar dacă e trecut de miezul nopţii. Fericirea vine şi trece dar despre prietenie se spune că poate dura toată viaţa. Fericirea niciodată nu o să ştii cum să o obţi dar prietenia ... prietenia e rodul sentimentelor şi a tot ce ai investit în celălalt, se hrăneşte cu căldura şi lumina a două suflete şi creşte şi înfloreşte de câte ori ai nevoie de un strop de speranţă, de câte ori ai nevoie de cineva ... dacă ştii cum şi unde să priveşti, vei descoperi tot ce mă chinui eu să descriu aici. Prietenia nu moare, ci după fiecare ceartă se întăreşte, devenind mai puternică şi mai specială. O prietenie se bazează pe defecte, defecte care vă apropie pentru că ştiţi să le acceptaţi, ştiţi să le transformaţi în altceva, se bazează pe acele chestii care în loc să vă facă să vă urâţi sau să vă îndepărtaţi, vă fac să vă iubiţi mai mult decât înainte. De multe ori, e un motiv în plus să continui.

Adevărul e că am şi prieteni care se potrivesc descrierii de mai sus şi cred că 2 degete sunt deja prea multe ca să-i număr. După ce am meditat mai mult, am ajuns la concluzia că tu eşti singura ta garanţie, chiar dacă ai astfel de prieteni. Întotdeauna tu eşti disponibil şi principala ta prioritate sunt problemele tale (şi la fel gândesc şi prietenii tăi care au şi ei probleme). Cel mai mult contează cum gândeşti şi cum ştii tu să te descurci, cum faci faţă situaţiei. Cred că asta o să dezvolt într-un articol viitor.

Voi ce credeţi, aveţi astfel de prieteni? Cum ar trebui să fie prietenul ideal?

luni, 4 iulie 2011

Seminar regional - Predeal (30.06-02.07)



EDIT: NE-AM CALIFICAT LA SEMINARUL NAŢIONAL! O SĂ SCRIU DESPRE ASTA MAI MULT PRIN SEPTEMBRIE, CÂND SE TERMINĂ.


A fost un seminar regional organizat pentru proiectul "Despre tine, pentru viitorul tau" în Predeal şi a ţinut 3 zile(ca orice minune). A fost o experienţă foarte faină (din punctul meu de vedere) care a meritat toată energia şi atenţia mea în zilele respective. O să încerc să vă povestesc cum a fost şi cu ce ne-am ocupat.

Image and video hosting by TinyPic

Pentru cei din Cugir, prima zi a început în jur de 5 dimineata iar de la 6 până pe la 2 şi ceva am fost tot din gară-n gară şi din tren în tren . Nu mă plâng, chiar ne-am distrat: am jucat cărţi, am cântat tot felul de cântece în gama falseto major până ce doi controlori şi-au făcut curajul să intre ca să ne informeze că nu suntem la discotecă şi ne-au rugat să cântăm puţin mai încet, chiar în gând, dacă se poate.Ne conformat cum am putut noilor reguli, dar tot nu ne putem abţine să nu râdem de versurile melodiilor care acum câţiva ani făceau furori.

Image and video hosting by TinyPic
(aveam mp3-ul în gură, dacă nu se observă)

În Predeal ne-au întâmpinat organizatorii şi, cei care au dorit au mers cu maşina iar cei care nu, au mers pe jos. A durat cam mult pâna ne-am cazat, dar s-a meritat. Condiţii bune, am avut nişte probleme cu frigul şi cu urşii iar cei care nu şi-au adus costumul de baie au avut probleme cu distracţia la SPA.

După ce am rezolvat problemele cu cazarea a avut loc deschiderea seminarului, ni s-au prezentat organizatorii (oameni frumoşi din toate punctele de vedere) şi a venit randul nostru sa ne prezentam echipa, afacerea şi ideile, fiecare în propriul stil. Noi am fost BANIDEI, firma care dă idei de afaceri, pune toate actele necesare la punct şi apoi vinde afacerea. Am făcut câteva versuri în care ne-am prezentat şi am încheiat cu o fină aluzie la vreme(la noi cand ploua, ploua cu idei!).

Apoi, au avut loc două activităţi care aveau ca scop principal să-i cunoaştem mai bine pe ceilalţi şi să învăţăm cum să lucrăm cu ei. În prima activitate aveai la dispoziţie 7 minute ca să cunoşti cel puţin 4 oameni iar primul care ajungea la 4 oameni ridica mâna şi striga ceva (nu-mi amintesc ce). Am cunoscut vreo 7 oameni, dar nu am ţinut minte tot ce a spus fiecare (trebuia sa-i întrebăm de firmă, motivele înscrierii şi să ne spună ceva despre filmele lor preferate) şi de aceea am preferat să nu mă arunc în faţă cu mâna sus strigând nu ştiu ce. La următoarea activitate fiecare a primit câte o foaie cu 14 întrebări (dintre care una nu avea răspuns şi pica din start) la care trebuia să răspunzi cu o persoană care îndeplineşte cerinţa respectivă, de exemplu, are un câine ... sau ştie cel puţin 3 lucruri despre Ceauşescu. Au fost câteva care chiar ne-au distrat, spre exemplu ... cine poate să facă cumpana în timp ce recită primele 2 strofe din Luceafărul :).

Au urmat două concursuri pe echipe ... nu, nu pe echipele pe care le-am format de acasă, ci pe echipe desemnate de nişte numere scrise pe câteva biletele (1,2 şi pana la 6 parca). Ideea era să lucrăm cu cât mai mulţi necunoscuţi, să spargem barierele dintre noi. Primul depindea de înălţimea turnului pe care l-aţi construit din foi A4 (destul de multe). Turnul treuia să rămână în picioare până la sfârşitul concursului şi să nu fie lipită baza de podea. La început ne-am luat cu studii matematice, cu încercări, cu formule şi de fiecare dată ceva nu mergea şi se dărâma săracul turn la cea mai mică mişcare (avantajul era că asta au păţit şi ceilalti) iar în ultimele 10 minute , având nişte cilindri gata făcuţi (destul de mulţi) şi o băza destul de solidă, gândită bine, ne-am apucat să le punem cap la cap şi ne-a ieşit cel mai înalt turn!

Apoi a trebuit să construim un "dispozitiv" din materialele folosite pentru turn care să poată proteja un ou care cade de la etajul 4 (fain, nu?). Din nou ne-am pus pe gândit si pe dezvoltat teorii despre aerodinamică (dacă m-ar fi văzut profu' de fizica ar fi fost mândru). Am denumit dispozitivul nostru "Apollo 12" şi după ce a fost aruncat de la etajul 4 a mai vizitat şi acoperişul prelungit al recepţiei şi abia apoi a făcut cunoştinţă cu asfaltul iar după toate astea A SUPRAVIETUIT!!!.

Image and video hosting by TinyPic
(ăsta e turnul nostru, şi ţin să precizez că tipul stă pe o masă)
Image and video hosting by TinyPic
(cu Apollo după aterizare)

Apoi, am fost la masa, care nu prea a fost facuta pe gustul meu dar am pana la urma nu am murit de foame. Apoi, au urmat discuţii legate de târgul din a doua zi, cum să ne pregătim şi am primit câteva materiale. Am rămas puţin în sala de conferinţe ca să ne gândim ce afacere să prezentăm şi sa încercam să vindem. Am ajuns la design gastronomic, întrebandu-l pe Paul(unul dintre traineri) daca ar vrea o piscină de Cola. Seara n-a fost nimic interesant, pe lângă poveşti, insomnie molipsitoare pe coridoare şi la un moment dat şi un chef, două, trei ...

A doua zi, micul dejun, bufet suedez şi noi am rugat pe cineva să "fure" vreo 6 cutii de gem pentru proiect. Seminarul a reînceput cu un recital extraordinar al celor care au întarziat cu o seară înainte la ultima activitate. Au cantat "Deşteaptă-te române" (da, tot în falseto major). Apoi discutam despre departamentele unei firme, despre funcţii si despre alte chestii legate de afaceri, facând fiecare o schemă şi explicând cam ce şi cum ar trebui pentru firma lor. Apoi, am discutat despre Orange si Apple şi despre felul în care lucrează ei, cum şi ce valori promovează, care e publicul ţintă, şi chestii pe care majoritatea le ştiam din temele pe care le-am avut de pregătit pentru seminar.
Dupa înca o masă au avut loc pregătirile pentru târgul de firme şi, noi, după ce am "furat" gemuri de la micul dejun şi am pus la bătaie toată mâncarea de prin camere am încercat să facem ceva care să arate bine.

Image and video hosting by TinyPic
A ieşit chestia asta care a primit şi o semnificaţie între timp.
macheta mai mare - noi 6 (membrii echipei) în bărcuţe, îndrumaţi de doamna profesoară ne croim drum printre obstacole spre seminarul naţional.
macheta mai mica- piscina Oanei (gemul portocaliu) si piscina lui Paul (care a zis clar ca vrea una) si încă o piscină, tot pentru un organizator (depindea de cine e mai aproape) . Pe pluta - biscuit e Sorin(cred că aşa îl cheamă), un tip foarte inalt iar piesa de rezistenţă, "prinţesa colecţiei" e TIBI, tipul care ne-a spus la începutul zilei că o sa fie RĂU, că o să ne supravegheze şi că vede şi aude ce facem şi de aceea lui i-am făcut un turn, din care să ne poată supraveghea pe toţi din piscina în care se lăfăie.

Apoi am încheiat nişte parteneriate, dar nu înainte de târgul de firme, cu Oana la microfon şi cu Paul în decor care avea mereu câte o replică înainte cu câteva secunde de pornirea camerelor de te sufocai de râs (Gen: "linişte-n platoooou/ urmează Oana shoooow" dânsând şi facând valuri)

Fază tare - după târg, toată lumea vine la noi la masă să guste câte ceva şi la un moment dat zice cineva "Vreau să-l manânc pe Tibi" iar Sergiu sare repede cu gura şi zice că pe Tibi nu-l mănâncă nimeni pentru că Tibi se mănâncă singur şi în timp ce se întâmplau toate astea, îl zărim sus pe Tibi razand şi uitându-se la noi ca la nişte nebuni.(corecta parteneriatele şi ne-a auzit).

Image and video hosting by TinyPic
(noi după târg)

Apoi, închiderea zilei, foarte scurt pe motiv că ne întâlnim la Hawaii party mai târziu. M-am dus cu două colege la jacuzzi dar nu puteam intra decât eu, care aveam costum de baie aşa că prima data am intrat la saună iar apoi fetele s-au dus la sală iar eu la jacuzzi.

Masa, din nou apoi Hawaii party. La inceput, era monoton, doar 2-3 colegi de-ai mei încercau să facă atmosferă dar, parcă oamenii au venit acolo la înmormântare, nu la chef. Până la urmă, s-a încins atmosfera de s-a prea încins şi până la sfârşitul serii doar cei chiar foarte bolnavi au stat jos. A fost un concurs de baut cocktailuri pe echipe iar cel care termina trebuia să-şi pună paharul în cap, aşa că destul de mulţi(printre care şi eu) au făcut baie cu suc şi apă. A fost foarte, foarte fain şi ne-am distrat foarte bine şi am încheiat cheful cu "După ani şi ani" de la Compact, melodia care m-a traumatizat şi care mi-a marcat pauzele în ultimul an şcolar.

Image and video hosting by TinyPic

Dupa chef, am fost la niste colege în cameră şi am discutat vrute si nevrute aproape 2 ore şi apoi ne-am dus sus la băieţi, care "vânau" ursoaica, care a întârziat la întâlnire în dimineaţa aia. La un moment dat ne-am plictisit şi, cu cei care mai erau pe acolo, din alte echipe şi oraşe ne-am pus pe coridor să jucăm şeptică, care la un moment dat s-a transformat în Killer pe pedepse (şi încă ce pedepse!). Pe la 5 şi ceva am ieşit să văd răsăritul, lăsandu-i pe ceilalţi jucând. Am stat cu o sticlă de Cola în braţe cam o ora la ultimul etaj şi soarele tot nu răsărea(cred că era plecat la o bere cu ursoaica). Pe la 6 şi ceva am renunţat şi m-am culcat, mulţumindu-mă cu apusul ăsta.

Image and video hosting by TinyPic

Ultima zi a fost seaca şi ceva mai tristă din mai multe motive, dar în principal pentru că ne-am despărţit şi pentru că s-a încheiat seminarul regional. La încheierea seminarului fiecare echipă a făcut voluntar tot felul de chestii ciudate pentru a-şi primi diploma de înregistrare a firmei. Apoi au urmat câteva ore în recepţie, cam jumătate de oră de plimbat prin Predeal înainte de plecare şi muuulte ore pe drum către casă.

Image and video hosting by TinyPic
Image and video hosting by TinyPic