E dimineaţă

Urăsc să fiu singură în puterea nopţii, să mă uit în stânga şi-n dreapta şi să nu văd nimic, să nu fie nimeni lângă mine sau măcar de cealaltă parte a telefonului, să stau singură între patru pereţi fără nicio legătură cu lumea de afară şi să aud secundarul ceasului, obosit şi scârbit şi el de atâta singurătate cum se mişcă parcă din ce în ce mai încet.

Apoi răsare soarele care începe să contureze şi să coloreze tot ce până acum nu erau decât nişte umbre şterse. Cred că ăsta e modul în care Universul îmi arată că indiferent de cât de rău mă simt eu lucrurile într-un fel sau altul merg mai departe, îşi urmează cursul şi la fel trebuie să fac şi eu, chiar dacă mă doare.

Cobor în bucătărie şi-mi fac o cafea. Iubesc dimineaţa zilei de duminică ... a atât de linişte, nimeni nu înjură, nimeni nu strigă şi nimeni nu întârzie la servici. Toată lumea doarme, toată lumea îşi face puţin timp pentru vise. Mă opresc puţin pe terasă şi trag adânc aer în piept încercând să mă eliberez de toate stările şi sentimentele care m-au încercat în noaptea care tocmai a trecut dar până la urmă revin la birou, privind răsăritul din acelaşi loc din care l-am privit toată viaţa şi din care oricât l-aş privi tot nu m-aş sătura.

Deja e dimineaţă şi oamenii se întorc la vieţile lor, începând o nouă zi cu forţe proaspete. Cum rămâne cu noi, cei care nu am închis un ochi toată noaptea? Noi trebuie să continuăm cum putem coşmarul pe care-l trăim de aproape o săptămână. Închid ochii şi parcă aud "ACTUL 7, SCENA 1 ...." şi simt cum magia acestei dimineţi începe să se piardă.

E vară ...

Cred că am tot ce mi-am dorit. Vă am pe voi, cei care mă iubiţi şi pe voi, cei care mă citiţi şi ... am în faţă o vară întreagă doar pentru mine şi nu mai trebuie să demonstrez nimic, nu trebuie să urmez un plan sau o rutină. Pot să fac abosolut tot ce vreau iar eu sunt sigură că tot ce o să fac vara asta o să fie grozav, sunt sigură că se scrie un capitol foarte important în cartea vieţii mele.

Am în faţă o vară în care ... am timp să pătrund cât mai adânc în lumea care se ascunde în ochii tăi. Am timp să te iubesc, să mă simt iubită şi să mă bucur de asta. Am timp să visez şi să fac ca până la sfârşitul veri toate lucrurile care-mi trec prin cap să se transforme în amintiri. Am timp să ascult vântul cum se plimbă liniştit printre copaci în timp ce stau întinsă lângă un foc de tabără şi privesc stelele. Am timp să-mi beau cafeaua încet în timp ce aştept răsăritul. Am timp să stau în pat şi să privesc ploaia. Am timp să străbat tot lacul (Cinciş, se ştie!) înot sau să plutesc în neştire pe o saltea şi să mă prăjesc toată. Am timp să mă plimb prin ţară, să văd locuri noi dar şi să mă plimb cu tine şi să redescoperim împreună fiecare colţ din oraşul ăsta mort, dându-i puţină culoare. Am timp să mă distrez, să-mi fac prieteni noi dar şi să-i mai scot din când în când la câte o cafea pe cei vechi (pe care, ce-i drept, în ultmul timp i-am cam neglijat ... stai ... pe cine nu am neglijat în ultimul timp?). Am timp să greşesc... şi să îmi placă. Am timp să simt că trăiesc şi să scriu despre asta.

Pot să fac ceva diferit în fiecare zi, pot să mă distrez în toate felurile pe care le ştiu sau pe care o să le descopăr, pot să fac tot ce consider că merită făcut şi să încerc să fac ca fiecare moment din vara asta să conteze, indiferent care vor fi consecinţele. Până la urmă am doar o viaţă şi deja ştiu că şi vara asta se va termina şi că eu nu voi rămâne aici pentru totdeauna.

Rănile nasc monştrii

Poate că aţi primit şi voi cândva sfatul ăla expirat "iubeşte-te pe tine însuţi/însăţi ca să te poată iubi şi ceilalţi" . Să vă spun ceva, chiar dacă ai o părere foarte proastă despre tine, totuşi se vor găsi câţvia oameni care să te iubească, aşa defect şi imperfect cum eşti şi ... până la urmă asta este o problemă. E o problemă mare, pentru că eşti mai defect decât cred ei şi până la urmă toţi vor avea de suferit pentru că tu te urăşti dintr-un motiv întemeiat. Ceea ce nu ştiu ei e că eşti mai vulnerabil decât vrei să pari pentru că încă te mai bântuie anumite lucruri din trecut, lucruri care au rămas nerezolvate sau nelămurite iar acum nu se mai pot lămuri pentru că s-au sfârşit şi sunt departe iar tu nu mai ai pe cine să te răzbuni şi te răzbuni pe oricine se apropie prea mult şi într-un final aceste lucruri încep să te stăpânească, să te definească şi încetul cu încetul ajungi să nu mai ai încredere în nimeni, sau cel puţin să vezi în oricine un posibil inimic, chiar şi în cei dragi. Astfel, ajungi să-i răneşti exact aşa cum ai fost tu rănit cândva, ajungi să te transformi într-un monstru care face tot ce urăşti cel mai mult, tot ce te sperie şi tot ce ţi s-a întâmplat şi speri să nu ţi se mai întâmple vreodată. Încerci să te protejezi de oricine se apropie şi într-un final ajungi să îi răneşti, să îi îndepărtezi şi astfel rămâi din nou singur şi cu şi mai multe cicatrici, iar cu timpul deveni un monstru din ce în ce mai mare.

Am cunoscut tot felul de monştrii din specia asta pe care nu i-am putut înţelege dar acum simt că încep să devin şi eu unul şi nu ştiu cum pot să opresc asta. Serios, nu ştiu. Prin tot ce fac încerc să mă repar cumva dar nu reuşesc decât să distrug tot ce am în jur, să-i rănesc pe ceilalţi şi să mă rănesc singură dar ... mă gândesc că dacă toate chestiile astea dor atât de tare atunci, poate, cine ştie ... data viitoare când cineva va încerca să mă rănească nu va reuşi pentru că voi deveni oarecum imună.

Clar de inima

Melodia o simţi cel mai bine când o asculţi noaptea, pe timp de furtună stând întins în pat, cu geamul deschis şi cu jaluzelele trase.

Clar de inimă

de Nichita Stanescu

Orele plutesc pe lângă umărul tău,

sfere-albastre, şi-ntre ele e Saturn.

Şi cum se duc, se micşorează

mai înserat şi mai nocturn.

Nu-mi pare rău, nu-ţi pară rău de ele.

Dreaptă cum stai, trecerea lor

copilăroasă-aproape şi suavă

luceşte-n ochiul tău nemişcător.

Şi uit de ele, uiţi si tu de ele,

şi-n întunericul odăii se aprind,

se sting, se-aprind, se sting

ochii prelungi ai tăi, murind,

reînviind.

Maturizare?

-Ieri îmi plăcea să mă joc cu păpuşile. Astăzi mă tem să nu ajung o păpuşă în mâinile cuiva, chiar şi a destinului.

-Ieri vroiam să mi se citească poveşti. Astăzi vreau să fiu eu cea care le scrie.

-Ieri făceam orice ca să nu dorm. Astăzi aş da orice pentru încă o oră de somn.

-Ieri credeam că există oameni norocoşi. Astăzi cred că există oameni care ştiu ce vor.

-Ieri credeam că există prietenie adevărată. Azi cred că există oameni cărora le-ai dat un motiv bun să rămână o vreme pe lângă tine.

-Ieri abia aşteptam să treacă ziua şi să mă duc la şcoală/grădiniţă. Acum de multe ori petrec mai mult timp la şcoală decât acasă, iar când stau acasă de obicei tot cu chestii pentru şcoală mă ocup.

-Ieri visam toată ziua fără să fac ceva concret şi nu era o problemă. Astăzi când încep să visez la un lucru deja am un plan cum să ajung la el, cum să-l obţin.

-Ieri credeam că toate visele pot deveni realitate. Astăzi ştiu că visele pot împiedica şi realitatea să mai fie realitate.

-Ieri vroiam să fiu o prinţesă. Astăzi dacă mi-ar spune cineva "prinţesa mea" l-aş lua la bătaie.

-Ieri credeam că totul e un joc. Astăzi am făcut cunoştinţă şi cu regulile.

-Ieri preferam să fiu insultată în loc să iau bătaie. Astăzi prefer bătaia.

-Ieri nu-mi puteam imagina că o să mor. Astăzi simt cum mor câte puţin în fiecare zi.

-Ieri credeam că există o lume magică. Astăzi ştiu că singura lume magică a fost cea în care trăiam atunci(Paradisul perfect e cel pierdut).

-Ieri credeam că oamenii mai mari le ştiu pe toate. Astăzi ştiu că mulţi dintre ei ştiau mult mai puţine decât ştiam eu când credeam asta.

-Ieri credeam că pot să fiu fericită toată viaţa. Astăzi ştiu că fericirea care ar ţine toată viaţa nu s-ar mai putea numi fericire.

-Ieri aveam nevoie de cineva care să-mi spună la fiecare pas ce să fac. Astăzi când se trezeşte cineva să-mi spună constat ce să fac, să mă controleze fac tot posibilul să-l pun în banca lui şi să-i demonstrez că mă descurc foarte bine şi singură.

-Ieri credeam că unele lucruri se întâmplă pur şi simplu. Astăzi ştiu că totul are un preţ.

-Ieri îmi doream să cunosc şi să înţeleg cât mai multe lucruri. Astăzi îmi pare rău că unele lucruri nu au rămas ascunse mai mult timp.

-Ieri încercam să fac pe plac tuturor. Astăzi mă bucur din tot sufletul că nu am reuşit şi că am renunţat la ideea asta, devenind mai egoistă.

Trecutul a prins glas ...

... printr-o scrisoare. Timp de o săptămână am tot urmărit poştaşul în spernaţa că-mi voi reprimi scrisoarea pe care mi-am scris-o pe 12 decembrie 2010 în cadrul proiectului "ÎNCOTRO?" (despre care am scris şi aici ). Trebuia să o primesc pe 1 iunie dar având în vedere cum circulă poşta mă mulţumesc că am primit-o. Mulţumesc Mircea pentru că, printre multe altele ai mai avut grijă până acum şi de scrisoarea asta.

Pentru Cristiana 2.0

Salutări din trecut! Sper că te-ai ţinut de promisiunile pe care ţi le-ai făcut aici şi sper că nu mă faci să fiu dezamăgită de tine. Ce ai făcut pentru a-ţi realiza visele? Ai îmbunătăţit ceva la persoana ta? Dacă nu, revin-o pe Terra şi apucă-te de treabă, schimbă ceva. Sper că nu mai eşti (sau cel puţin nu te mai consideri) o persoană slabă la fel cum sper că nu îţi ocupi timpul făcând tot felul de căcaturi zi de zi fără să te gândeşti cum te vor afecta în viitor. Nu te mai minţi că e doar o perioadă, până la urmă viaţa e doar o perioadă. Acum probabil deja e vară şi aştepţi vacanţa. Fă toate prostiile care-şi trec prin cap, nu ai nimic de pierdut(Update: ştii ce ai de pierdut? TOTUL.) dar adună-te până în septembrie şi maturizează-te. Fă ce îţi place atâta timp cât te va ajuta în viitor.

Când va veni ziua în care o să te poţi privi în oglindă şi să fi mândră de ce vezi atunci vei reuşi. Amândouă ştim că mai ai mult de lucru până o să poţi face asta.

Ai grijă de tine!

Cristiana 1.0

(poză făcută chiar în ultima zi, cea în care am şi scris scrisoarea)

În seara asta o să-mi mai scriu o scrisoare pe care să o recitesc la sfârşitul vacanţei. Mulţumesc pentru tot tuturor celor care au fost implicaţi în proiect şi au fost în echipa mea.

Bloggerii nebloggeri

Dreptul de a ne exprima gândurile înseamnă ceva, numai dacă,suntem capabili să avem gânduri proprii. (Erich Fromm)

Am constat că a fi blogger începe să devină o modă şi toată lumea încet, încet începe să-şi facă blog. Ok, ok ... am înţeles că vreţi să vă faceţi auziţi sau să fiţi tari şi să agăţaţi gagici dar nu mi se pare ok ca din 10 bloguri pe care intru pe 8 să găsesc aceleaşi citate sau aceleaşi articole furate de pe wikipedia (ca să nu zic că fură articole unul de alaltul) sau mai ştiu eu de pe unde iar pe al 9-lea să găsesc doar 2 posturi, chiar bune şi apoi brusc pauză.

Nu înţeleg de unde frica asta de a scrie, de a ne exprima gândurile şi de a încerca să venim cu ceva nou. Dacă nu încerci, nu ai cum să-ţi dai seama dacă eşti în stare să scri şi să trezeşti interesul publicului. Cert e că nu ai nimic de pierdut, cui nu-i place închide pagina şi deschide alta dar există posibilitatea să trezeşti interesul cuiva care va reveni şi care va da link-ul blogului şi altor persoane. Atâta timp cât nu încerci, rămâi un om mediocru în mulţime cu aceleaşi gânduri şi concluzii de duzină care sunt prea insipide ca să te ajute sau ca să te definească. Atâta timp cât nu depăşeşti bariera şi nu încerci să faci altceva nu eşti cu nimic mai bun decât cei din jurul tău. Nu înţeleg de ce ne e teamă să arătăm că suntem diferiţi, poate e teama de a fi respins şi marginalizat dar nu poţi rămâne mic şi neînsemnat pentru că aşa vor EI iar dacă EI te vor da la o parte, te asigur că o să găseşti oameni pe măsura ta care te vor aprecia şi să te accepta exact aşa cum eşti. Dacă tu crezi că eşti capabil să faci ceva de o calitate superioară eu zic că merită să încerci. Eu, până-n clasa a IX-a dacă-mi spunea cineva că am talent şi că o să-mi placă atât de mult să scriu îi râdeam în nas. Până atunci ştiam doar că sunt capabilă să gândesc altfel şi că pot observa lucruri pe care nu le observă atât de uşor toată lumea, apoi mi-am descoperit talentul la scris şi am început să-mi conturez lumea pe care acum o împart oarecum cu voi.

Deci, săriţi de la citate de acum câteva secole la ceva actual şi original. Vrem să vă citim pe voi, să auzim ce aveţi voi de spus. Dacă vroiam să citim Kant sau Aristotel mergeam la bibliotecă iar dacă vroiam să ştim detalii ştinţifice, istorice, geografice sau mai ştiu eu de care căutam un documentar. Am intrat pe blogul vostru în speranţa să vă descoperim pe voi, să descoperim ceva ce ne puteţi voi spune aşa că sperăm din tot sufletul să nu ne mai dezamăgiţi şi să ne arătaţi ce aveţi de oferit.

Până data viitoare, spor la scris tuturor!