joi, 26 mai 2011

Sufletul meu (Flaviu Predescu)

O altă recomandare. Volumele de poezii ale lui Flaviu Predescu (îl gasiţi la blogroll şi puteţi citi şi de acolo, dar recomand să le cumpăraţi). E un poet contemporan, născut şi crescut în Cugir, şi care a făcut liceul la Colegiul Naţional David Prodan. L-am cunoscut personal la o lansare de carte şi i-am luat un interviu pentru revistă. Prima dată vă las o poezie din volumul "Moartea prematură a unei veri" şi apoi o să vă las şi interviul pe care i l-am luat cu Iulia (proprietara blogului Confesiunile memoriei).
Sufletul meu

Din sufletul meu
Tu ai ajuns să primeşti
Felia cea mai mică
Fugi. Scapă acum,
O să fi dezamăgită
Sufletul meu a fost uriaş
Dar înaintea ta
Alte inimi au luat
feliile cele mai mari
Şi nu ştiu ce au făcut cu ele
Singurul lucru pe care ţi-l pot spune
Este să fugi cât mai repede
Fie n-o să-ţi ajungă,
Fie mă laşi fără suflet.

Şi interviul:

În data de 25 februarie 2011, a avut loc în orăşelul nostru o lansare de carte a poetului Flaviu Predescu, fost elev al CNDP, cugirean, actual om politic şi scriitor. Pentru că asemenea evenimente sunt destul de rare în Cugir, ne-am gândit să profităm de ocazie şi să îi luăm un interviu domnului Predescu. Aici puteţi vedea ce a ieşit...

Ce a însemnat Cugir şi mai ales „David Prodan” pentru dezvoltarea dumneavoastră personală?
Foarte mult. Cugirul e oraşul în care m-am născut, oraşul în care am învăţat toate lucrurile principale: scris, citit, relaţionare cu oamenii... totul, familie, prieteni, natură: Râul Mic şi Râul Mare, Podul Roşu, Piaţa de Sus... Iar Colegiul „David Prodan”, la fel de mult. La „David Prodan” eu am venit abia din clasa a X-a, de la un alt liceu, şi m-a schimbat structural în bine, m-a ajutat să devin mai bun, să fiu mai atent şi m-a modelat mediul în care mă aflam: colegii pe care i-am avut, profesorii, erau toţi de ţinută şi lucrul ăsta m-a ajutat foarte mult să devin ceea ce sunt astăzi.

Cum erau profesorii din vremea respectivă şi atmosfera generală din liceu?
Îmi imaginez că era o mai mare rigurozitate decât astăzi, mă refer la toate liceele din ţară, şi cred că ăsta e un fenomen general. Erau tot aceleaşi nume cu excepţia câtorva oameni extraordinari care, din păcate, au plecat dintre noi, cum ar fi domnul Maierescu, profesor de matematică, sau domnul Dâncan, dar în general cam aceiaşi oameni erau prezenţi, doar că mai tineri cu 10-11 ani şi care bineînţeles că au modelat foarte mulţi oameni. Eu am rămas cu foarte multe lucruri de la ei şi, din păcate, nu realizezi cât de important e un profesor ca atunci când eşti copil şi nu realizezi cât de important e un părinte decât atunci când nu îl mai ai. Resimt lipsa profesorilor şi încă îmi amintesc lucrurile bune pe care le-am învăţat de la ei în cei trei ani petrecuţi în liceul vostru.

Ce îi sfătuiţi pe tinerii pasionaţi de literatură, de cultură, în general? Credeţi că mai merită în ziua de azi să ai asemenea preocupări?
În mod sigur da, pentru că altfel nu vom putea supravieţui. Îi îndemn să citească în primul rând... înainte de a scrie, să citească şi ulterior dacă îi încearcă şi gândurile astea, să pună pe hârtie ce şi-au propus, ce le dictează ceva din interior, să nu ezite să scrie. Să citească, să relaţioneze între ei, să comunice şi să nu lase să se acumuleze tensiuni şi lucruri nediscutate care ar putea duce la necomunicare. Să aibă grijă de ei înainte de orice.

Care au fost profesorii dumneavoastră preferaţi?
Au fost foarte mulţi profesori care mi-au plăcut, dar pe primul loc o aşez pe Adriana Copăceanu, a fost preferata mea. Doamna Vanţ e şi ea pe podium şi în inima mea şi mai sunt şi alţii, de exemplu domnul Oprean, de istorie, care din câte ştiu s-a pensionat, chiar şi domnul Bur a fost un profesor foarte apropiat de elevi.

Ce ne puteţi spune despre viaţa de licean şi cea de adolescent în general din perioada respectivă?
A fost frumoasă. Liceul în general e asociat cu perioada începutului, surprinde o parte din perioada adolescenţei şi începutul de tinereţe şi tocmai asta îl face special. Chiar acum când vorbesc despre liceu simt nişte fiori şi-mi aduc aminte de toate acele lucruri care încep la liceu şi sunt altfel decât în copilărie ... şi prima ţigară (pe care-i îndemn pe toţi să o lase măcar aşa de încercare, să nu spună că nu au încercat-o şi pe asta), prima întâlnire, prima fată cu care ai ieşit în oraş, întâlnirile din pauza mare, primele planuri... totul ţine de liceu.

Ce activităţi se desfăşurau în liceu în perioada în care aţi fost elev?
Era revista „Metamorfoze” atunci, ca şi acum, şi erau mulţi care doreau să scrie pentru revistă şi chiar mă bucur mult să văd că revista merge în continuare, că are tradiţie. Mai erau tot felul de activităţi sportive, dar care nu ieşeau în evidenţă aşa ca revista. Cred că din punct de vedere al organizării, al modului în care se desfăşoară azi tot felul de activităţi în cadrul liceului, lucrurile sunt mai evoluate.

Ce reprezintă pentru dumneavoastră Cugirul şi toate aceste lucruri acum, când sunteţi un om realizat?
E greu de spus dacă sunt realizat. Cugirul înseamnă foarte mult, e un nume care pentru mine ascunde în el foarte multe sentimente, pe care-l am în inimă şi niciodată nu mă feresc să spun că sunt de aici, oriunde m-aş duce. Mi-aş dori ca la fel să facă toţi care sunt din Cugir. Pentru mine înseamnă mult, sunt foarte multe lucruri şi locuri de care îmi aduc aminte cu drag.

Aveţi un mesaj pentru liceeni de la Colegiul nostru?
Da, îi îndemn să se şi distreze dar să şi înveţe pentru că dacă nu s-ar distra, ar regreta mai târziu, dar sunt sigur că şi dacă nu vor învăţa vor simţi acut această lipsă mai târziu.

Cristiana Şandru, X A
Iulia Arion, X D

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu