luni, 23 mai 2011

Pierdut

Căutând ceva prin calculator am dat peste pozele pe care le-am făcut sâmbătă prin Cluj, când am fost la film. Am văzut asta şi m-a apucat jalea:

Image and video hosting by TinyPic

Deci postarea asta o încep aşa:
Dacă a găsit cineva pe o bancă prin centrul Clujului un aparat foto Olympus FE-46 Cosmic Black cu display stricat şi cu poze dubioase atunci aveţi în faţă blogul proprietarei. Dacă nu vreţi să-l înapoiaţi măcar descărcaţi şi trimiteţi pozele. Mulţumesc.

Am pierdut multe lucruri la viaţa mea. De la umbrele şi haine până la bijuterii şi de cele mai multe ori nu le-am mai văzut niciodată (bine, excepţia care întăreşte regula e umbrela pe care am uitat-o sub pat în Franţa şi care s-o întors înapoi la mine după două luni) şi de fiecare dată am evitat să dramatizez şi să fac scandal. Nu, nu pentru că îmi cumpără tata alte zece dacă vreau, din contră, sunt genul de om care de cele mai multe ori când intră într-un local şi cere Cola cu lămâie o savurează conştientă că n-o să-şi mai permită şi un al doilea pahar. Întotdeauna am evitat să pun prea mare preţ pe obiecte şi de asta consider că nu se merită să dramatizez. Până la urmă pentru ce? Fapta e consumată şi dacă le mai stric dispoziţia şi altora obiectul pierdut nu o să se întoarcă la mine. Bine, situaţia e alta când pierd ceva ce nu e al meu şi trebuie să dau o explicaţie, atunci trebuie să mă gândesc bine şi cum aş putea să mă revanşez.

Evident, reacţionez total altfel când e vorba de timpul pierdut sau de oamenii pe care i-am pierdut din vina mea, din vina lor sau din vina unor accidente.

Tu cum reacţionezi când pietzi ceva?

12 comentarii:

hapi2233 spunea...

Vai Cris, imi pare rau :( Eu sufar cand pierd ceva, nu-mi e totuna ca "ma tine" un aparat foto 6 luni sau 4 ani ..... Saptamana trecuta am pierdut la cinema o husa draguta de la aparatul foto.
In urma cu trei luni mi-a fost furat portmoneul (in germ) si l-am regasit (fara banuti, desigur) la un birou din oras, unde il depusese cineva :) Nu credeam ca il mai regasesc.....
Ai facut ceva demersuri sa il recuperezi?Esti sigura ca pe banca l-ai lasat?

Cristiana spunea...

Majoritatea chestiilor pe care le am pot spune că şi-au cam trăit viaţa. Aparatul era destul de nou, dar avea display-ul stricat datorită unor şocuri pe care le-a îndurat. Mp3-ul meu arată aşa:
http://i51.tinypic.com/rsfrr9.jpg
Telefonul e destul de nou, momentan se ţine bine. Ghiozdanul meu se "ţine bine" din clasa a III-a şi culmea, cred că e printre puţinele lucruri după care aş suferi dacă le-aş pierde. Televizorul nu-l folosesc decât seara dar ca să muţi pe alt program prima dată trebuie să te asiguri că butoanele mai sunt la locul lor. Deci, sunt lucruri cu care un "om normal" nu cred că s-ar putea descurca.

Era o replică în viaţa cu Louie care defineşte tot ce am scris mai sus: "Tatăl meu repară orice ... mai ales dacă merge"

Şi da, sunt 95% sigură că l-am lăsat pe o bancă. Ne-am tras în chip lângă statuia lui Avram Iancu, râdeam de profu care striga "asamblarea la poză" şi cum eram deja jos i-am tras şi lui o poză(cu telefonul) cu Teatrul Naţional apoi ne-o dat o oră să ne plimbăm, să bem ceva, chestii de-astea şi ne-am dus către statuia lui Matei Corvin şi în drum ne-am pus pe o bancă. Aveam în mână o carte şi aparatul. Cartea i-am dat-o tipei cu care eram şi am crezut că i-am dat şi aparatul şi după ce am plecat am întrebat-o dacă aparatul îi la ea şi ea o zis că da. Ne-am dus şi am vegetat puţin lângă statuie, ne-am uitat la ceilalţi cum mănâncă îngheţată (noi două eram leftere şi moarte de foame de câteva ore bune)apoi ne-am dus la autocar şi după ce am mers cam o oră îi zic să-mi dea aparatul să văd pozele şi aparatul ... surpriză! nu era :)

Andreea spunea...

Atunci cand pierd lucruri care au o valoare sentimentala reactionez destul de urat,adica ma supar ca am pierdut o "comoara" din trecut.Fata de restul lucrurilor pierdute nu prea imi dau interesul pentru ca asta e,desi, daca sunt ale altcuiva,cum spuneai si tu,ma panichez!
Cel mai tare ma enerveaza faptul ca reusesc sa stric obiecte electronice.De curand am observat ca nu mai pot sa-mi incarc mp3-ul cu muzica, la doar o luna de la cumparare ,si ca aparatul meu foto are cartela blocata[de ce, nici eu nu stiu]Desi pentru aparat imi pare mai rau,pentru ca are "puterea" de a tine un moment viu o lunga perioada de timp si imi place foarte mult sa fac poze.Acum, mare caz nu putem face.Oricum,imi pare sincer rau pentru pierderea suferita, cam nimanui nu-i place cand se intampla asa ceva!

Cristiana spunea...

eu le distrug fără să-mi dau seama dar partea bună e că mă pricep la reparat chestii ... dincolo de faptul că le stric, găsesc şi o metodă să le repar. Telecomanda, mp3-ul meu ambulant, camera video, DVD player-ul portabil, boxele, tastaturi, proiectorul de la şcoală etc. Şi la reparat calculatoare mă pricep. Vechea mea unitate a fost asamblată şi dezasamblată de mii de ori. Şi bicicleta mi-o repar singură de când eram mică (ce-i drept, acum am declarat-o moartă că-i prea praf ca să-mi mai bat capul cu ea). Un om normal nu cred că ar putea trăi aşa şi ar fi total pierdut dacă l-ar condamna cineva să pentreacă 24 h în camera mea, cu lucrurile mele.

Sunt cea mai dezordonată persoană în viaţă. Îmi recunoşti camera dintr-o mie, la fel şi banca sau caietele de notiţe. Adevărul e că mă simt bine când văd că lucrurile din jurul meu funcţioneată după propriul meu sistem.

Cristiana spunea...

apropo de ce-am avut şi ce am pierdut, astăzi se împlinesc 2 ani de la moartea unui prieten. Simţeam nevoia să menţionez asta, aş fi vrut să scriu mai mult dar mi-e frică de faptul că o să mă apuce iar o criză de plâns şi n-o să mai fiu în stare să-mi văd de informatică, pentru că materia de pe un semestru întreg din păcate e cam greu să se recupereze în 2 zile.

Adrian Laszlo spunea...

Stai putin, nu amesteca lucrurile! "Pierderea" unui prieten, si a oricarui om in general, nu este totuna cu pierderea unui obiect personal. In rest, asta ti-e soarta, daca recunosti ca esti dezordonata, nu ar trebui sa suferi pentru pierderile inevitabile de obiecte, asumati-le senina ca si pe stilul tau de viata. Sigur ca sansele vor fi infime de a-ti recupera aparatul foto, sigur ca nici investitia intr-unul nou nu era pe agenda ta, dar bine ca mai ai o optiune: telefonul. Sau pozele facute de prieteni.
Eu, personal, am pierdut rar cite ceva (nici nu mai imi amintesc exact ce si cind!), dar indiferent de subiect al pierderii, nu l-as lasa sa-mi stice prea mult dispozitia. Ghinion, atita tot, se inlocuieste!

Cristiana spunea...

N-am prea lăsat să mă afecteze şi am făcut tot posibilul să nu-i afecteze pe ceilalţi. Iulia poate să-ţi confirme. Obiectele pot fi înlocuite uşor. Golul pe care îl lasă anumiţi oameni când dispar din viaţa noastră se umple foarte greu, poate niciodată nu va fi astupat în totalitate. De exemplu moartea prietenului meu încă mă mai afectează, la fel şi dispariţia definitivă a unor oameni care au avut un rol enorm în formarea mea.

Iulia A. spunea...

Depinde ce pierd. de obicei, mă atașez de lucrurile mele și de fiecare în parte mă leagă amintiri. Lucrurile mele au valoare sentimentală și sufăr când le pierd. Nu știu dacă mă crezi, dar încă păstrez într-o cutie de trusă geometrică toate bilețelele din timpul orelor din generală. Și ar fi groaznic să mă trezesc că nu le mai am. Ai văzut și ce reacție am avut când a venit vorba de schimbatul telefonului meu bandajat care s-a hotărât că nu mai vrea costum de Halloween :D. Iar când vine vorba de oameni... Ei bine, astea sunt cele mai groaznice pierderi :). Azi am pierdut 107 oameni și despărțirea nu a fost așa cum trebuia să fie :). Asta e, viața își urmează cursul indiferent că vrem sau nu. Dar rămân cu amintirile. Pe astea nu am cum să le pierd :).

Cristiana spunea...

doar în caz că o să faci o boală care ar avea consecinţa pierderii memoriei. Glumesc. Despărţirea putea decurge mai bine dar asta e. Ţi-am zis clar că toată faza nu ţine numai de noi. Oricum, imporntant e că ne-am distrat la şedinţă şi că până la urmă a fost relativ bine. La anu vom alege mai bine oamenii de bază din redacţie şi Irina, Răzvan şi Diana vor primi diplome mai colorate, şi le vor primi la timp.

Cristiana spunea...

încă ceva, faptul că-s dezordonată şi îmi organizez într-un mod ciudat lucrurile din jurul meu nu e neaparat un dezavantaj, cel puţin nu când faci programare. Nu ştiu dacă înţelegeţi exact ce spun dar în informatică sunt multe chestii care ţin de imaginaţie şi de improvizaţii. De exemplu când încerci să transpui un algoritm matematic, nu ai tot ce îţi trebuie şi tot ce foloseşti în matematică şi trebuie să te descurci cu ce poţi, cu ce îţi permite limbajul, trebuie să gândeşti altfel decât ai fost învăţat până atunci. De asta cred că până la urmă o să mă ocup de programare tot restul vieţii.

Adrian Laszlo spunea...

De la filozofie si talentul tau literar, vei ramine toata viata la programare? Da-mi, te rog, doua palme sa-mi revin! Nu este rau ca iti place si te ocupi de informatica, dar parca talentul tau este in alta parte si este prea frumos sa-l reprimi in spatele anonimatului. Desi, ca bani, ai dreptate ....

Cristiana spunea...

din pacate cred ca la asta se va ajunge. In orice caz, cel putin o carte mi-am propus sa scriu in viata asta. Si nu, nu despre programare :D. Am multi pritenei care scriu poezii, proza chiar foarte bine si au incercat deja destul de multe si au fost dezamagiti. S-au reprofilat pana la urma pentru ca n-au avut de ales, dar nu au renuntat niciodata la scris. Nici nu-mi propun sa renunt, vreau doar sa pornesc cu dreptul, sa-mi aleg bine drumul de la inceput ca peste ani sa nu ma ma chinui sa gasesc o cale de intoarcere. Plus ca nu mi-e greu sa ma joc cu cifrele si chiar imi place (daca stau sa ma gandesc matematica a fost prima mea dragoste) si talentul asta al meu este mai "profitabil". Dar la scris nu voi renunta niciodata.

Uite, de exemplu Flaviu Predescu pe care il am la blogroll. Lucreaza intr-un domeniu care nu are legatura cu scrisul si a scos 4 vloume de versuri si se pregateste sa-l scoata pe a 5-lea. Si scrie chiar fain. Daca tot am facut atatea recomandari luna asta, cred ca merita si Predescu o postare.

Trimiteți un comentariu