duminică, 8 mai 2011

Pentru că totul primeşte un sens ...


Uite, scriu din nou. Nu ştiu cum s-a întâmplat că zilele astea în timp ce-mi duceam viaţa de artistă(adică scriam interviuri, corectam articole, îngroşam, subliniam, modificam ... chestii cu care îşi ocupă orice adolescent normal weekendul) s-a spart conducta cu idei şi inspiraţie. Partea proastă e că încă e haos în capul meu, dar o să încerc să le dau formă la toate cele care merită împărtăşite în postările viitoare.


A început aşa: totul se schimba, prietenii apropiaţi se transformau peste noapte în străini, acasă nu se mai putea numi acasă şi simţeam că pur şi simplu am nevoie de un refugiu. Mi-am făcut blogul ăsta şi m-am apucat de scris şi încetul cu încetul am încercat să transform cel puţin lumea în care trăiesc eu în ceva suportabil, ceva care să mă reprezinte. Locul ăsta virtual a devenit singurul loc în care mă simţeam confortabil, în care puteam să fiu eu însămi, să spun ce simţeam că trebuie spus până la capăt, fără să fiu întreruptă, fără să simt că există cineva care vrea să-mi corecteze ideile şi să mi le impună pe ale lui şi să-mi spună cât de mult greşesc şi fără să mă judece înainte de a asculta tot ce am de spus. Am stat zile întregi în pat, uitându-mi la tavan, ascultând muzică şi notându-mi ideile. Eram doar eu şi mă încercau diverse stări de la linişte şi pace până la satisfacţie şi mulţumire, stari care până atunci îmi erau necunoscute. Simţeam că am destul timp să simt cum mor încet şi nu mă deranja asta. Camera mea, locul ăsta au devenit atât de perfecte pentru mine încât pur şi simplu nu-mi mai găsesc locul în lumea de afară. Ăsta e singurul loc în care îmi pot transforma toate defectele în calităţi şi în care până şi cele mai întunecate părţi ale mele printre rânduri parcă au început să prindă culoare. Între cele două lumi s-a ridicat un zid gros şi înalt de gheaţă şi momentan nu am de ce să îl dărâm. Nu vreau ca liniştea pe care o simt acum să fie sufocată de întrebări care mă vor tulbura fără niciun rost sau de observaţii stupide prin care să-mi amintiţi defectele, de parcă nu sunt destul de conştientă de ele. Nu vreau să văd cum până şi ochii care nu demult mă priveau cald acum sunt plini de ură şi dispreţ, nu vreau să vă văd cum vă forţaţi să-mi arătaţi compasiune crezând că asta o să mă ajute cumva.

Momentan mi-e bine aşa, mi-e bine aici şi nu vreau să schimb asta de dragul lor. Ştii de ce?

Când mă privesc, ei nu văd decât un om singur şi defect, nimic mai mult. Îmi dau seama de asta şi le zâmbesc iar ei mă privesc tâmp şi probabil se întreabă "Oare la ce se gândeşte? Oare ce vrea?". Nu vreau nimic, dar mă întreb dacă vă daţi seama sau dacă nu v-aţi întrebat, măcar în glumă, dacă nu sunteţi şi voi la fel de singuri şi defecţi ca omul care stă în faţa voastră şi vă zâmbeşte fără reţineri şi fără regrete.

9 comentarii:

Iulia A. spunea...

Sentimente similare. Cred că ar fi cazul să transpui și ideile de azi noapte, sunt prea faine ca să nu ni le împărtășești și nouă :).

SpiderMan spunea...

Tind sa te corected : sarisfacţie :)). Acum trecand de la glume la fapte, pot sa-ti spun ca nu conteaza ce zic altii, conteaza ce simti tu si ce vrei tu sa faci si ce crezi ca-i cel mai bine pentru tine. Eu m-am axat pe cel mult 1-2 prietenii, nu am incercat sa am mai multi pentru ca, cu cat ai mai multi cu atat incerci sa te imparti in fiecare loc, si nu o sa mai ai timp sa stai cu cei care iti sunt cu adevarat prieteni, si astfel o sa-i pierzi. Poate cand altcineva, oricine ar fi el, incearca sa iti dea un sfat, inainte de-al critica gandeste-te bine la el, si daca il consideri util ia-l in considerare. Daca spun colegii / amici / copii de pe strada sau oricine ar fi ca ar fi bine sa te schimbi, ca nu esti ok asa cum esti acum, nu te schimba doar ca asa spun ei, schimba-te pentru ca asa simti tu. Nu trebuie sa asculti de altii in sensul ca trebuie sa te schimbi ca sa te accepte in acea "comunitate", de care poate poti sa-ti bagi picioru'n ea, si sa stai in banca ta. Eu am simtit-o pe propria piele, ca niciun coleg nu ma prea suporta, putini de tot, pentru faptul ca invat bine, si ca sunt mai "diferit" decat ei, adica gandesc altfel, si nu sunt capabili sa ma inteleaga. Poate aceeasi chestie o ai si tu, da-le pace sa vorbeasca ei cat vor, si incearca sa vorbesti cu altcineva decat cu colegii, prin simplulu fapt ca stai 7 ore cu ei si deja nu te mai suporta, sau cel putin asa cred, pentru ca asa au senzatia, dar de fapt nu stiu ca de fapt sunt satui de scoala si nu stiu pe ce sa dea vina. Stiu ca ai o prietena f. buna, Flavia parca, incearca sa vorbesti cu ea mai mult, lasa-i pe ceilalti sa vorbeasca ce vor, nu asculta de toti tembelii care nu stiu ce-i aia viata si ce consecinte grave are. Cu stima, colegul tau, Robert.

Cristiana spunea...

Mersi Robert :) R e lângă T şi nah ... înţelegi tu! :) Mă refeream la sfaturile care mi se aruncă înainte să apuc să termin o propoziţie. Nu, nu mă schimb pentru nimeni şi nu, nu-mi prea pasă cum mă văd.

O am pe Flavia, da. Le am pe Iulia şi pe Sera. Mă am pe mine. Am locul ăsta. Cred că e suficient

Cristiana spunea...

Iulia, ai răbdare. Alea le-am notat pe undeva să nu le uit. O să le dezvolt curând, foarte curând :)

Andreea spunea...

Lumea proprie pe care ne-o creeam este cel mai primitor si linistit loc,asta e cert.Am auzit si eu fraze in genul "Incearca sa nu mai fii asa...","De ce nu te imbraci asa...".Uneori privita cu uimire , catalogata drept "ciudata care citeste", "ciudata care mai arunca o privire in DEX" si tot felul de remarci care inspira incultura si alte cele.Culmea e ca si eu m-am gandit si am scris tot despre subiectul "Fii tu insuti" :-)) Oricum, o alta postare superba din partea ta![Si sper sa nu te deranjeze comentariile mele, dar ma incanta modul si sinceritatea cu care scrii,si pur si simplu nu ma pot abtine]

Cristiana spunea...

Nu mă deranjează, din contră, chiar mă bucur. Îmi place că te-ai reapucat de scris, am văzut că din februarie până în 3 mai ai făcut pauză. E păcat să ai idei, să ai talent şi să nu le foloseşti. Şi să-ţi spun un secret ... atâta timp cât nu urmăreşti să faci pe plac cuiva, atâta timp cât scri pentru tine, pentru că aşa vrei tu sau pur şi simplu pentru că nu poţi altfel articolele tale vor fi de calitate şi tu o să fi mulţumită.

Uite, eu te adaug la blogroll pentru că-mi place stilul tău şi cred că meriţi să te faci auzită.

Numai bine şi te mai aştept pe aici.

Adrian Laszlo spunea...

De ce ai ajuns iar in situatia de a te raporta la dorintele si aspiratiile altor persoane? Odata ce ai drumul tau, asa frumos cum ti-l asterni tu, ce sens are sa mai pendulezi intre o opinie sau alta? Gindeste-te ca poate ai ajuns chiar tu in situatia de a sugera altor persoane ceva schimbari structurale, nu invers, gresesc? Noi avem incredere in tine!

Cristiana spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=FFZjGTm4lOg

Uită-te la scurt metrajul ăsta. Tipul spune tot ce nu am avut curaj să spun eu până acum.

Partea cu căscatul e genială. Povestioara cu gogoşile "bestiale" de care nu se poate bucura(uită să se bucure) pentru că cei din jur nu îl lasă, cei din jur împrăştie sictir. E foarte sugestiv iar mesajul e genial.

hapi2233 spunea...

Nu trebuie sa fii "normala" in sensul agreat de un mic grup inchis la minte
Normalitatea presupune sa stii sa iti dozezi nebunia , nu sa o ascunzi. Nu lasa nicio societate sa iti sufoce aspiratiile, visele.....esti prea tanara ca sa tii cont de parerea unor oameni carora de fapt nici nu le pasa cum esti cu adevarat..........

Trimiteți un comentariu