miercuri, 18 mai 2011

Moartea omului de mâine

Astăzi mi-am făcut drum pe la biblioteca şcolii cu nişte colege şi amintindu-mi cât de mult mi-a plăcut cartea "Jurnal de idei" a lui Noica, pe care am citit-o înainte de olimpiada la filosofie m-am interesat ce pot găsi pe acolo de acest autor. Mi-am luat cartea care a dat şi titlul acestei postări, "Moartea omului de mâine" . Când am ajuns în clasă ora de mate era deja începută. Printre altele, colega mea de bancă îmi spune că ea nu citeşte prea mult. Eu îi zâmbesc şi îi zic că nu citesc orice şi îi dau cartea să se convingă. O ia şi nu o lasă din mână nici în pauză, nici în ora de franceză. Atunci cartea mi-a trezit interesul cu adevărat. Apoi în clasă s-au mai întâmplat alte chestii (gen catedra ruptă- sau mă rog, fisurată- şi o melodie compusă pe loc pe tema asta) dar când am ajuns acasă am zis să citesc câteva pagini aşa, de curiozitate şi acum mă uit la ceas şi văd că am citit toată ziua în loc să-mi învăţ pentru mâine.

Image and video hosting by TinyPic

Încă o cheste, vreau să vă anunţ ceva. După data de 26 mi-am propus să împart tot ce am scris până acum pe categorii şi să recomand câte o carte lunar.
Luna asta vă recomand cartea asta. Nu am citit-o încă pe toată, dar vă garantez că e genială şi merită citită. Vă las chiar partea de început ca să vă prindeţi cam despre ce e vorba.

Ştiţi ce face noi? Slujim pe omul de mâine. Am amânat toate problemele şi pregătim febril condiţii bune de viaţă pentru omul de mâine. Societăţile de binefacere au creat dispensare speciale unde omul de mâine va păşi higienic în viaţă. Inginerii fac şosele iar arhitecţii clădiri luminoase- omului de mâine. Doctorii descoperă leacul tuturor bolilor- pentru el. Oamenii vieţii publice crează cadre ideale pentru trăirea sa în societate. Fete, care vor fi frumoase cândva, se nasc pentru omul de mâine. El va avea sănătate, confort, convenabilitate şi radio. Atunci va gândi. Până atunci nu se poate gândi. Oricât s-ar indigna filosoful acela care spunea într-o zi: e cu neputinţă ca rostul civilizaţiei să nu fie decât acela de a transporta mai rapid alcooluri pentru oamenii cărora le e sete- el nu are dreptate. Căci deocamdată acesta este rostul nostru: să facem în aşa fel ca omul de mâine să nu sufere de sete nici o clipă. Altfel se turbură şi nu mai poate gândi.
De aceea n-am putut noi gândi. Vedeţi, la început am trăit în peşteri, şi viaţa era foarte grea acolo. Pe urmă a început epoca păstoritului: cine se putea gândi decât la păşuni grase? Faza agricolă era pe punctul de a ne crea “condiţii mai bune de traiu”; dar atunci au început năvălitorii şi războaele. O, cât am avut de luptat!
Încetul cu încetul popoarele s-au aşezat pe fundul istoriei; dar luptele s-au încetat nici o clipă. Nu mai lupta acum un trib împotriva altuia, ci un neam cu altul, sau o seminţie cu alta. Iar în vâltoarea universalei lupte, abia dacă s-au găsit câţiva preoţi egipteni cari să aibe răgazul de a gândi. N-au fost mulţi. În orice caz cu mult mai puţini decât grecii gânditori, care nici ei n-au fost mulţi. Istoria dădea răgaz oamenilor, ci îi mâna într-una către vestirea omului de mâine.
Când a venit Iisus, am crezut că va fi sfârşitul lumei. Până atunci noi trăiserăm în timp. El ne scotea din timp. Până atunci noi ne închinaserăm omului de mâine. El ne dezvăţa de omul de mâine. Şi voi sunteţi fiii lui Dumnezeu, ne spunea El. Ucideţi în voi omul de mâine. Gândiţi-vă la mântuirea voastră. La sfârşitul lumei, toţi vor învia şi vor fi de o vârstă.
Iar lumea era pe sfârşite. Sau nu, nu era încă. Ar fi fost dacă oamenii s-ar fi creştinat. Dar cine s-a creştinat? Ci din an în an, din veac în veac, omul a uitat mai mult la învăţătura primită şi a început să-şi întoarcă iarşi gândul către cel de mâine.
Atunci a venit marxismul. Ce uşurare în inimile noastre! De când aşteptam împăratul înţelepţilor care să spună: mâncaţi întâi şi pe urmă vă gândiţi. De când doream îndemnul acesta: amânaţi problemele duhului până vor fi condiţii mai bune de traiu; ingineriţi şi mai mult lumea, poate omul de mâine se va simţi bine- şi va gândi!
Te simţi bine, omule de mâine? Nu, nu se simte încă. Ii mai trebue o pernă sub cotul mânei drepte. Lumina electrică îi bate pre mult în ochi. Daţi mai tare drumul la radio. Acum te simţi bine, omule de mâine?
Mă întreb, câteodată , care îi va fi sfârşitul. Dacă va crăpa într-o zi planeta noastră, sau se va ciocni cu o alta. Dacă omul acesta va muri geologic sau astronomic, în loc să moară, el măcar, prin spirit?
Mi se pare, atunci că ne batem joc de viaţa asta.
Constantin Noica

6 comentarii:

Adrian Laszlo spunea...

Da, multumesc! Intotdeauna MIINE, de generatii intregi, toti si-au pus speranta in MIINE, cind va fi mai bine, mai frumos, mai drept. Pentru cine? Pentru oamenii de miine! Bun, dar astazi, noi, cei de astazi, ce facem? De ce trebuie ca cei de astazi sa fie nefericiti, sacrificati, imbolnaviti, discriminati, saraciti, etc.? Ceea ce ma enerveaza la culme este aceasta sintagma: "Asta-i viata, macar copiii sau nepotii nostri sa o duca mai bine!". De ce? Noi de ce nu avem dreptul si speranta, desi sint convins ca multe generatii anterioare isi puneau tocmai in noi speranta de a trai intr-o lume mai buna?
Va rog, incetati sa mai ginditi doar la MIINE, solutia unei vieti frumoase trebuie sa fie ASTAZI! Adevaratul motor al progresului si bunastarii trebuie sa fie prezentul, nu viitorul. Viitorul va fi intotdeauna o rezultanta si o consecinta a prezentului, retineti ca nu puteti face un viitor luminos cu un prezent intunecat.

Cristiana spunea...

e un fel de consolare toata chestia cu omul de maine, macar el sa o duca mai bine. Dar omul va avea intotdeauna probleme, iar cand nu mai are isi face el cumva singur. Ce subliniaza si fragmentul pe care l-am postat, generatiile viitoare cu singuranta voi avea ceva ce ne-a lipsit noua dar nu vor aprecia si vor avea lipsuri si mai mari. Eu n-as suporta sa imi doresc ceva si sa-mi spuna cineva "lasa, poate nepotii tai vor avea". Ok, dar EU imi doresc, poate nepotilor mei nu le va pasa. Si Noica observa asta si pe undeva pe la mijlocul cartii zice exact asa "oamenii sunt prea putin egoisti".

Maine ma duc la Cluj cu niste colegi, sa vedem Piratii din Caraibe 3D si o sa-mi fac aprovizionarea cu carti si dupa ce le citesc, daca merita, o sa mai revin cu niste recomandari :).

Adrian Laszlo spunea...

Tocmai, de aceasta consolare trebuie sa scape oamenii de astazi. Musamalizarea neputintei in spatele unei resemnari aparent generoase dauneaza calitatii aspiratiilor.
Sper ca ti-a placut filmul! Si eu am vrut sa merg simbata sa-l vad, dar m-am luat cu altele si am aminat pentru aaptamina asta, intr-o zi. Asa, aprovizioneaza-te, ca vine vacanta si o sa ai timp de citit! Asteptam reflectiile tale!

Serafina spunea...

Pe mine nu ma prea consoleaza faptul ca altul o va duce bine intr-un viitor de fapt nesigur. eu vreau sa imi fie bine mie si fiului meu acum si aici. Adevarul este ca momentan sunt intr-o revolta perfecta impotriva tuturor si mai ales impotriva celor carora am vrut sa le fac bine. Mi s-a declarat razboi, iar eu vreau sa ma sustrag luptei. Pur si simplu nu inteleg la ce ar folosi. Incet incet ma retrag din omenire, intorc spatele si refuz sa privesc in urma. Vreau sa-mi recapat viata ce mi-a fost furata. Dupa cum se poate observa sunt intr-o pasa prosta, sunt revoltata si nervoasa. Ma revolta omenirea, sunt dezamagita de mine si de ceilalti. Nu cred ca binele altuia ma poate consola cu ceva cu atat mai mult cu cat nimic nu-mi da certitudinea ca el o va duce bine. Imi place Noica si voi citi si eu cartea.

Anonim spunea...

No comment! Felicitări!!! câtă nevoie avem de spirit!

Adrian Laszlo spunea...

Serafina, nu cred ca este posibil sa-ti declare cineva razboi, in sensul belicos, si cu atit mai mult toata omenirea. Pacat ca traversezi o perioada mai neplacuta, dar nu cred ca retragerea din omenire poate rezolva ceva. Important este ca in acelasi timp in care ti se pare ca multi sint impotriva ta, in mod sigur exista si un numar corespunzator de oameni care iti sint alaturi si care iti pot reda increderea. Incearca sa-i inventariezi pe acestia din urma, interactioneaza cu ei si iti vei recapata buna-dispozitie. In general, ca in orice activitate (spirituala sau materiala) pe care te concentrezi de obicei, ai si momente in care parca nimic nu-ti iasa, parca totul este impotriva ta, dar este suficient sa te rupi de acea activitate pentru o perioada, sa-ti muti atentia pe altceva si fie vei vedea la intoarcere totul din alta perspectiva (mai neagresiva), fie vei gasi rezolvarea eleganta, fie va disparea cu totul acea senzatie de conflict si dezamagire.
Zile senine iti doresc!

Trimiteți un comentariu