duminică, 29 mai 2011

Despre suferinţă

Nu, nu sufăr, din contră am reuşit să-mi depăşesc sechelele şi să trec cu capul sus şi cu zâmbetul pe buze peste tot ce a încercat să mă doboare în ultima vreme. Pe strada mea momentan e soare dar îi văd pe ceilalţi cum se chinuie să o scoată la capăt cu tot felul de chestii şi m-am gândit să scriu despre asta.

Postarea asta i-o dedic Flaviei.
(pentru că suferinţa altora o face să sufere)

O să încep cu ceva ce la început a fost o concluzie nevinovată: se poartă ca şi cum suferinţa lui e cea mai mare, iar apoi mi-am dat seama că e universal valabil. Toată lumea crede că suferinţa lui e cea mai mare, cea mai gravă, cea mai importantă. De ce? Pentru că o simte, o trăieşte şi o experimentează. Îi simte direct efectele, îl afectează în mod direct. Şi caută să fie înţeles şi din păcate pentru el toţi cei din jur că fac exact acelaşi lucru simţind la rândul lor că suferinţa lor e cea supremă şi asta îl duce la veşnica şi irefutabila concluzie că nimeni nu îi înţelege. Eu aş zice că atunci când cineva spune asta adevărul adevărat e că nimeni nu înţelege pe nimeni.

Dintre toţi cei care suferă, pentru început o să vorbesc despre cei care mă enervează cel mai mult: victimo-maniacii. Aceştia sunt persoanele care nu înţeleg faptul că nu ai cum să împarţi lucrurile doar în bun şi rău, în greşit şi corect. Pur şi simplu nu poţi, fie că e vorba de un om sau de o întâmplare, e mereu mai complicat şi mai complex decât pare la prima vedere. Ei bine, pentru oamenii ăştia trebuie să existe mereu un/nişte vinovat/ţi şi (cel puţin) o victimă. TREBUIE, dacă nu m-aţi înţeles. Aici există două categori: în prima categorie intră persoanele care învârt povestea în aşa fel încât ele să pară victime a tot ce se întâmplă, a tot ce face cutare sau cutare şi sunt cele care abuzează de expresia toată lumea are ceva cu mine iar în a doua categorie intră persoanele care sunt atât de narcisiste şi egocentriste (bine, şi cei din prima categorie sunt narcisişti şi egocentrişti dar trebuie să apreciem faptul că ei măcar au găsit un rost şi un rol celor din jur) încât consideră că ele sunt vinovate pentru tot ce se întâmplă în jurul lor iar expresia de care abuzează de obicei e de ce întotdeauna eu?

După cei care mă enervează, vin cei care îmi plac cel mai mult. Suntem (da, suntem pentru că de multe ori intru şi eu aici) cei din categoria râd ca să nu plâng. Sunt cei care deşi nu-şi pot menţine zâmbetul pe buze prea mult timp, au mereu pregătită câte o glumă care poate schimba atmosfera. Sunt cei care pot transforma un părăstas într-un chef în toată regula(şi asta fără să consume alcool), dacă vreţi să o spunem aşa. Se evidenţiază prin sarcasm exagerat, pesimism molipsitor şi comentarii seci care pot intriga pe oricine le aude. Comportamentul ăsta, pe lângă faptul că te ajută să treci cu capul sus peste probleme, este şi un mecanism foarte bun de autoapărare.

Altă categorie de oameni au o reacţie destul de ciudată. Intră în prima cârciumă (sau în primul garaj) şi beau de uită până şi drumul spre casă. De obicei(subliniez, de obicei) sunt foarte sociabili iar dacă nu vrea nimeni să-i asculte nu e o problemă pentru că nu-i deranjează să poarte discutii în contradictoriu cu obiectele din jur (adaug: nu îi deranjează nici măcar atunci când obiectele din jur aduc argumente mai solide şi ei rămân blocaţi şi se văd nevoiţi să schimbe subiectul).

Alţi încearcă să se poarte normal. Da, e un sindrom şi ăsta pentru că tocmai comportamentul lor "normal" e suspicios. De obicei îţi spun că totul e în regulă înainte să apuci să-i întrebi ceva. Aceste persoane de obicei se izolează, se închid în ei şi refuză să vorbească despre ce se întâmplă cu adevărat. Se evidenţiază prin stres, agitaţie fără motiv(clar că fără motiv, dacă ţi-au spus că totul e în regulă) şi prin faptul că se comportă exact invers faţă de cum se comportau de obicei şi nici măcar nu îşi dau seama. Cred că pentru ei ai putea să treci neobservat chiar dacă-ţi tragi chiloţii peste pantaloni, îţi pui un nas mare de Rudolf şi ţopăi în jurul lor cu o pancartă pe care să fie scris mare "UITĂ-TE LA MINEEE!!!".

Dacă ceilalţi refuză să vorbească, sunt câţiva care vorbesc în toate părţile. Da, sunt cei care de obicei vorbesc în toate părţile şi pur şi simplu nu se mai pot abţine. Ea (da, e tipic feminin) îşi imparte viaţa insipidă cu prietenele ei cu aceleaşi preocupări. Am zis viaţă? Am greşit. De obicei nu au viaţă şi de aceea poartă de grijă altora şi dezbat împreună problemele lor cele mai intime. Uneori se mai produce eroarea de a avea anumite contacte şi cu lumea exterioară cercului ca de exemplu întâlniri, despărţiri ... (dar cum e vorba de suferinţă mă axez pe despărţiri) şi în zilele următoare toată galaxia va afla până şi ce culoare are de obicei lenjeria intimă a săracului băiat(deci cred că nu are rost să spun că până şi marţianul care desfundă buda navetei spaţiale va şti cauza despărţirii).

Mai sunt şi cei care suferă pentru că e cool. Pe ăştia i-aş alinia în aşa fel încât să pot să folosesc un singur glonţ pentru toţi (sau o bombă) ... dar mi-e teamă că sunt prea mulţi. (Ce am cu ei? Mă dezgustă oamenii care fac ceva pentru că e cool, pentru că face toată turma.)

Şi mai sunt şi cei emo (deşi o mare parte dintre ei intră în categoria de mai sus). Suferă pentru că le place. Dacă le place, asta e. Atâta timp căt nu mă încurcă cu nimic n-am o problemă directă cu ei dar mă bucur din tot sufletul că a trecut moda asta stupidă şi morbidă. Mă cam săturasem să văd pe la toate colţurile câte un copil cu părul pe ochii spoiţi cu negru (păi ori plângem ori nu mai plângem vere ... şi dacă tot suferim atât măcar să se vadă). Oricum, mie mi se par de o superficialitate şi falsitate ieşită din comun. Vor să atragă atenţia şi să creeze impresia că sunt speciali prin cele mai superficiale metode. Şi am constatat stupefiată că pentru un timp chiar au reuşit dar ... am observat că majoritatea persoanelor care acum ceva timp erau îmbrăcate în negru şi aveau urme (făcute cu carioca) pe vene acum defilează prin faţa mea cu ARFE, pe tocuri, în rochiţe roz cu sclipici fredonând chestii gen "am duşmani şi am valoare....".

Da, pe unii chiar am vrut să-i ating cu postul ăsta. Aveam prea multe de spus şi trebuia să le spun cumva.
Ăsta e punctul meu de vedere, le aştept pe ale voastre.

6 comentarii:

Iulia A. spunea...

Da, așa cum ți-am zis și aseară, îmi place stilul tău sarcastico-amuzanto-serios :)). Drept să-ți spun, mă regăsesc în majoritatea categoriilor tale. Am spus majoritatea, nu toate. Ceea ce nu poate însemna decât că e absolut evident că fiecare are reacții diferite când vine vorba de suferință. Tu mă cunoști și nu e cazu să îți dau detalii, dar se întâmplă să fiu genul de persoană care îți spune că nu are nimic dinainte să o întrebi ceva, sau prefer să mă închid în mine, ori să intru în primul garaj... Fain post, îți șade bine să mai scrii și așa!

Cristiana spunea...

avem momente şi momente. Oricum, tu nu erai printre victime.

Ştiu că toţi avem nevoie şi de chestii de-astea şi tocmai de-asta am încercat să scriu într-un stil mai amuzant, în caz că cineva care citeşte suferă măcar să zâmbească puţin când citeşte.

apropo, Iulia. Tu mă cunoşti bine şi ştii că în stilul în care am scris postul ăsta vorbesc în cea mai mare parte a timpului.

(mi-am formulat deja câteva idei pentru postul ăla despre bloggeri despre care am vorbit noi sâmbătă la grătar dar aştept să "expire" postul ăsta adică ... cam pe marţi o să fie publicat şi ăla.)

Adrian Laszlo spunea...

Ai fost simbata la gratar? Frumos...
Asadar, nu te-ai dezmintit nici cu postarea aceasta. Excelenta analiza, desi nu cred ca ar fi meritat sa-ti irosesti timpul realizind o asemenea structurare. Multora din genurile descrise de tine chiar le faci o prea mare onoare prin plasarea intr-o categorie atit de bine evidentiata. Ca intotdeauna, exact cum ai spus, nimic in viata nu poate fi atit de rigid in a parea doar alb-negru, bun-rau, usor-greu, noroc-ghinion, si lista poate continua.
Intodeauna vor fi nuante, nuantele definesc existenta tuturor, fac viata mai variata si, cind nu sint negative, chiar mai frumoasa. Resortul interior care determina oamenii sa se manifeste in felurile descrise de tine, atunci cind au proobleme, sint de aceeasi natura cu cele care pe unii ii mina sa fie pseudo-vedete, sa ni se bage cu tot dinadinsul in ochi, pe altii sa caute conflicte inexistente, chiar si din rasarirea soarelui in fiecare zi, pe altii sa foloseasca politica drept pretext pentru a-si subjuga emotional anturajul si chiar lumea intreaga, daca s-ar putea. Trasatura comuna a tuturor acestor oameni? Cind planurile nu se aliniaza incep sa impute celorlalti propriile nerealizari, lipsa de intelegere si culpabilizarea generala pentru neaprecierea unicitatii lor. Manevrata necorespunzator, nevoia de a-ti extrage energia din sustinerea celorlalti poate deveni toxica, otravind relatiile cu toti cei din jur.
Dar este greu sa le explici nuantele, cind ei si-au sigilat caile de feedback ale ratiunii cu restul omenirii!

Cristiana spunea...

Da, a fost ziua unui prieten si si-a tinut-o la cineva acasa, langa rau. Ne-am relaxat, am facut gratar (si cartofi flambati si carbonizati ca s-a incins uleiul prea tare si am uitat de ei), am ascultat muzica si am facut karaoke, am cantat la chitara, ne-am bronzat, ne-am jucat pe PS3... a fost fain. Prima iesire in care nimeni nu a vorbit de info sau de mate.

Cum ziceam, am niste victime si le-am descris atat de detaliat incat neuronii lor rataciti sa deduca faptul ca e oarecum vorba despre ei.

hapi2233 spunea...

Asa e. Nu ne intelegem unii pe altii.
E foarte greu sa empatizezi cu durerea, suferinta altuia ....asta pe la 17-24 de ani (indraznesc sa fac o clasificare) iar mai tarziu, cand POTI sa empatizezi si chiar reusesti sa intelegi ce simte cel de langa tine, e greu sa deduci daca sentimentul e fals sau omul te minte .....
Vorba din popor "hotul se teme de furat" e falsa pentru ca de fapt, dupa ce ai fost furat de 3-4 ori, vezi in jur mai meeu potentiali hoti.
Bine, eu vorbesc acum din perspectiva relatiilor de "bussines" care se stabilesc intre oameni.....si nu neaparat din punct de vedere al relatiilor (sentimentale) inter-umane

hapi2233 spunea...

Erata:(daca sentimentul e adevarat)

Trimiteți un comentariu