joi, 26 mai 2011

Cine să ne înţeleagă?

Încercăm să găsim logica absurdului, să definim indefinibilul, să descriem indescriptibilul, să concretizăm abstractul, să descoperim imposibilul. Deşi suntem realişti, aşteptăm minuni. Spunem ceva doar ca să ne putem contrazice mai târziu. Vrem să cunoaştem adevărul dar zilnic nu facem altceva decât să cerşim minciuni care să ne alimenteze iluziile. Ne-am rupt o unghie şi spunem în toate părţile că viaţa e de căcat. Renunţăm la lucruri fără să apucăm să le începem. Tragem concluzii necunoscând adevăratele probleme. Susţinem sus şi tare că vrem să ne trăim viaţa dar stăm săptămâni întregi închişi în cameră holbându-ne la tavan. Vrem să se schimbe ceva, dar nu facem nimic în privinţa asta. Vrem să realizăm ceva dar nu ratăm nici o ocazie de a trage un pui de somn. Vrem să fim liberi dar nici măcar nu ştim ce înseamnă libertatea sau cel puţin nu ştim ce să facem cu ea. Ne plângem că nimeni nu ne înţelege dar nu ne ducem până la magazin ca să ne cumpărăm o pâine de frică să nu ne întâlnim cu vecinul de sus şi să trebuiască să facem conversaţie. Suntem atât de singuri deşi ne creăm iluzia că trăim împreună. Suntem capabili să iubim şi să urâm în acelaşi timp. Îi judecăm şi-i criticăm pe ceilalţi trecând cu vederea defectele noastre. Uităm momentele frumoase petrecute cu cineva ţinând minte doar motivele pentru care ne-am certat. Irosim ani întregi din viaţă iar când simţim că se apropie sfârşitul am face orice ca să mai primim câteva secunde.

Cine să ne înţeleagă?

2 comentarii:

hapi2233 spunea...

Si la un moment dat ne maturizam....unii dintre noi. Eu vreau sa cred ca m-am maturizat mult in ultimii ani dar ma trezesc repetand cu preponderenta lucruri inutile a caror final il cunosc pentru ca l-am trait si mai inainte.....:)

Cristiana spunea...

Da, unii dintre noi pentru că restul nici măcar nu-şi dau seama că există o problemă. Şi eu mă lupt să scap măcar de o parte dintre lucrurile astea, pentru că-i văd pe ceilalţi cât de penibili sunt şi încerc să-mi imaginez cum arăt eu când fac ce fac ei şi nu-mi place de loc ce văd. Simt cum mă schimb şi sper că mă schimb în bine.

Trimiteți un comentariu