luni, 16 mai 2011

Căutând fericirea


M-am închis între patru pereţi cu nişte căşti în urechi căutând fericirea, căutându-mă pe mine. Dar eu eram prin alte locuri, locuri prin care fericirea trecuse cu mult înainte şi tot ce a lăsat în urmă erau nişte ruine umbrite de măreţul lor trecut. Eram în valea viselor spulberate şi a deşertăciunii totale. În spate aveam un munte iar în faţă ... în faţă era ceaţa prea groasă ca să văd ce am. Erau bătute multe cărări şi ştiam că multe dintre ele nu duc nicăieri. Eu aveam nevoie de propria mea cărare, aveam nevoie să-mi construiesc propriul drum pe care să nu-l mai fi bătut nimeni înaintea mea împăcându-mă cu gândul că fac propriile greşeli. Am pornit prin ceaţă mai departe în căutarea fericirii fără să mă mai uit în spate, spre ruine sau în stânga şi în dreapta de frică să nu dau ochii cu celelalte suflete pierdute care-şi caută o cărare. Am încercat de câteva ori să-mi fac o hartă, un plan pe care să încerc să-l respect dar la scurt timp am renunţat pentru că de fiecare dată descopeream în faţă ceva interesant ce n-am luat în considerare când mi-am făcut planurile şi spre care vroiam să mă îndrept. De asemenea la un moment dat am cedat şi m-am înhăitat cu alte suflete rătăcite alături de care m-am simţit destul de bune dar m-au abandonat când am ajuns la marginea prăpastiei şi, dezamăgită, în scurt timp am renunţat şi la ideea asta. Mergând în continuare, gândindu-mă la noi strategii prin care să încerc să păcălesc fericirea şi fiind obosită de la atâtea încercări eşuate şi efort depus inutil m-am aşezat pe iarba udă de la ploaia care s-a oprit exact când m-am oprit şi eu. Vântul a început să-mi mângâie blând părul, şoptindu-mi o melodie lentă, de jale care mă atinge până în adâncul inimii iar soarele care apunea încet, ca focul muribund al ultimei speranţe, făcându-i loc unei luni palide care traversa cerul căutându-şi jumătatea lipsă. Atunci am înţeles inutilitatea tuturor încercărilor mele şi a tuturor căutărilor mele disperate. Eram atât de ocupată în încercarea de a găsi fericirea încât am ratat esenţialul. Căutam răspunsuri complicate, căutam o logică şi îmi făceam planuri şi cu cât mă chinuiam mai mult, cu atât eram mai nefericită. Încercam să o caut în zări îndepărtate ignorând tot ce am în jur. Acum ştiu. Fericirea e peste tot în jurul tău, chiar şi într-un amărât de apus de soare, era chiar şi în prietenii care m-au abandonat pentru că ea a dat sens momentelor frumoase pe care le-am petrecut cu ei. Tot ce contează este să ştii cum să o vezi, să priveşti altfel în jurul tău. Partea proastă e că nu durează şi trebuie să o găseşti mereu şi mereu în alte locuri, să o diversifici şi să mai faci pauză din când în când, altfel te sufocă şi ajungi să vrei mai mult pentru că nu îţi mai ajung lucrurile simple şi astfel încetul cu încetul distrugi tot ce ai în jur ajungând iar printre ruine.

*O altă perspectivă puteţi găsi aici , acasă la coleguţul meu care este drăguţ, sarcastic şi schizofrenic pe lângă multe altele. Are idei faine şi interesante (nu luaţi în seamă comentariile prin care îl contrazic la greu). Încă un lucru. Doar el îşi permite să mă pună la blogroll(sau mă rog, la blogrostogolire) cu numele "aia mică cu gura mare". Atââât :)

14 comentarii:

Iulia A. spunea...

Așa-i mă Șandru. După cum ți-am zis, îndrăgosteala asta îți prinde bine, ai puțin alt stil. Te prinde optimismul. Și mă bucur că ți-ai schimbat viziunea despre fericire. Ne vedem mâine, din nou cu violență și alte epitete, așa, ca să îți arăt „defecțiune”.

Cristiana spunea...

fără deomnstraţii de kung fu în stil moldovenesc, te rog din tot sufleţelul meu pur şi inocent.

Da, defecţiunea asta momentan e roditoare. Chestia asta a fost scrisă pe loc şi la sfârşit m-am minunat şi eu de ce mi-o ieşit. Abia aştept vacanţa să am timp să scriu şi să citesc mai mult.

Adrian Laszlo spunea...

Bravo, felicitari ca ai descoperit fericirea! Ai vazut ca nu era asa greu? Sa stii ca, totusi, ea dureaza, nu trebuie sa o cauti mereu si mereu in alta parte, daca tu vei stii sa privesti in jur cu aceeasi atitudine pozitiva si selectiva, ea va fi intotdeauna acolo. Iti doresc sa nu o mai pierzi niciodata!

Cristiana spunea...

multumesc Adrian, si eu sper sa dureze mai mult decat ma astept.

Administrator spunea...

eu unul inca imi caut fericirea...spre deosebire de tine,eu nu am trecut inca prin toate momentele grele,pentru a putea castiga unul dintre cele mai pretuite lucruri:Fericirea..

Cristiana spunea...

nu pot spune că am trecut chiar prin toate momentele grele, dar adevărul e că am căutat-o mult până am găsit-o. Am mai încercat să scriu articole despre fericire şi n-am reuşit să le scriu cum aş fi vrut.

Ioana :) spunea...

Cand am inceput sa citesc, primele ganduri care mi-au trecut prin minte au fost : " Cristiana? Sigur ea a scris asta ?" ;)) era prea pesimist incepututl..bine ca ma citit pana la capat ;))
Like >:D<

Cristiana spunea...

Mersi Ioana >:D< . Cand am scris asta eram foarte bine dispusa (şi încă sunt). Sună-mă sau caută-mă pe mess dacă ai chef de poveşti :)

Bogdan spunea...

apropos de fericire,am gasit o compunere din caietu de romana...si e destul de decenta d.p.d.v intelectual. Poate o postez ca raspuns la ce-ai scris tu

Cristiana spunea...

coleguţul meu drăguţ care miroase a friptură în timpul lucrărilor la biologie când sunt încinse caloriferele şi nu laşi Fulgu' să copieze(vezi ce nume lung ţi-am pus :>) , îl poţi lăsa oricând vrei orice ai tu scris prin caieţelul ăla de română.

Ştii de ce? Ca să pot să te cotrazic, cum fac de obicei :))

Glumesc. Orice punct de vedere e bine primit şi chiar m-aş bucura să recitesc chestii scrise de tine că văd că pe blog ţi lene să publici ceva.

hapi2233 spunea...

Cris, fericirea nu e numai in lucrurile marunte din jur, e chiar in tine, trebuie sa o descoperi si asta se poate face prin a accepta momentele de tristete care adie in noi, temerile, dezamagirile.
Toate astea sunt musafiri....un musafir ignorat va pleca pana la urma
Fericirea ramane pentru ca face parte din noi

Cristiana spunea...

Mulţu! Nu m-am gândit aşa, mereu am căutat în exterior şi am uitat de mine. O să ţin minte.

hapi2233 spunea...

Am mai descoprit o chestiune legata indirect de fericire (ma rog, de starea de bine)
Si anume: Vremea
Cat locuiam in Romania, mi se parea normal sa am adesea soare , sa rasara soarele dupa ploaie, sa fie cer senin..... Asa ca toate astea nu ma influentau
Mutandu-ma intr-o zona cu o clima in care norii,ploaia si vantul dureaza saptamani in sir....(nordul Germaniei)am observat ca brusc, sclipirea soarelui ma binedispune - lucru care inainte nu se intampla....

Cristiana spunea...

De multe ori şi starea mea depinde de vreme. Mi-a plăcut mult cerul Romei, cât am stat acolo a fost în permanenţă senin dar cred că m-aş plictisi dacă n-aş vedea "efectul" soarelui asupra lor atuci când apune sau când răsare, acel spectacol minunat oferiti zilnic.

Trimiteți un comentariu