miercuri, 27 aprilie 2011

Poveştile copilăriei


Uite, nu pot să dorm din nou. În ultimele zile în care am avut astfel de probleme cu somnul mă gândeam la poveştile alea stupide pe care le spun părinţii copiilor înainte de culcare. Nu ştiu de ce, dar am o problemă cu ele pentru că am impresia că influenţează într-un anumit fel personalitatea copiilor, încurajează superficialitatea.
Un exemplu clar ar fi faptul că multe fete îşi caută un prinţ în armură strălucitoare şi într-un final află că mai au de sărutat multe broaşte până îl găsesc pe cel adevărat iar ele s-au îndrăgostit de fapt de lupul cel rău sau în cel mai rău caz se trezesc în povestea "Frumoasa şi bestia"... ea e frumoasa iar el e bestia care vine seara târziu acasă de la cârciumă pe şapte cărări şi o bate fără motiv şi care refuză să se transforme, să se schimbe.
Sincer, mi se pare ciudat că toţi părinţii spun aceleaşi poveşti copiilor, e ca şi cum toţi părinţii şi-ar obliga copii să asculte numai rock.
Eu am avut o copilărie foarte specială, am crescut cu poveşti ca "Povestea porcului care a scumpit benzina" sau "Povestea peştişorului din Râul Mare"(pe care mi-o spunea tata când eram tristă ca să mă înveselească), am crescut cu poezii gen "Moartea căprioarei" de Nicolae Labiş, care mă făcea să plâng rău de tot de câte ori o auzeam şi "Decebal către popor" de George Coşbuc, cu nişte versuri care încă îmi mai revin în minte din când în când("Viaţa asta-i bun pierdut/Când n-o trăieşti cum ai fi vrut"... "Puterea este-n voi / Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,/ Că zeii sunt departe, sus, / Duşmanii, lângă noi!" ). De asemena îmi amintesc că pe la vârsta de 5 ani am învăţat să citesc pe o carte de a lui Lev Tolstoi, pentru copii în care tema abordată în fiecare povestire era moartea. A fost prima carte din viaţa mea pe care am citit-o şi încă îmi amintesc foarte bine despre ce era vorba în ea. De asemenea, sunt mândră pentru că nu am crescut cu "Hannah Montana" sau o altă pipiţă obsedată de băieţi şi haine, ci cu "Viaţa cu Louie", cu întâmplări amuzante, cu mesaj şi cu replicile geniale ale lui Andie Anderson, pe care le foloseam cu fiecare ocazie. Cred că experienţele din copilărie şi poveştie pe care le-am auzit mi-au marcat personalitatea şi m-au încurajat să fiu ceea ce sunt acum.

Voi ce credeţi? Voi cum şi cu ce poveşti aţi crescut?

14 comentarii:

hapi2233 spunea...

Si eu tot cu Povestea Porcului si cartile lui Creanga, cu cele 5 volume din Ciresarii lui Chirita, LaMedeleni, Cei trei muschetari, Cuore.
Legendele olimpului- astea erau puse pe repeat.
Citeam singura din poeziile lui Cosbuc, Alecsandri, Eminescu, il citeam pe Agarbiceanu si fabulele lui Pann
E clar ca aveam si basmele lui Ispirescu si ale lui Slavici, ba chiar si cateva din Fratii Grimm
Apoi: legendele romanilor si POvesti nemuritoare. Eram lesinata dupa Povesti nemuritoare, preferam sa citesc in loc sa ma joc.....
Eh, ce vremuri....

Cristiana spunea...

Mie în general poveştile mi le citea tata, şi pe toate le personaliza şi era foarte amuzant ... chiar zilele trecute a spus o poveste unei verişoare mici care trebuia să doarmă şi parcă îmi era ciudă că nu mai sunt şi eu de vârsta ei ca să-mi mai spună şi mie... pe la 5 ani am zis "ce dracu? dacă tata poate, pot şi eu" şi am început şi eu să citesc ... şi citeam tot ce prindeam ... îmi amintesc că la grădiniţă a venit doamna educatoare cu biblia şi i-am luat-o din mână şi m-am apucat de citit ... săraca a rămas şocată şi a chemat tot personalul din grădiniţa aia să mă vadă :))

Iulia A. spunea...

Și eu am crescut cu povești originale și personalizate de către tata, gen „Rățușca și vânătorul” (era povestea mea favorită), sau „Iepurașul și morcovii din grădină”, sau tot felul de prostii... Când am început să citesc, citeam poveștile alea frumoase ale lui Creangă, cu Poveștile cu zâne ale Contesei de Segur, Nuielușa de alun (prima carte citită și re-re-re-re-re-citită de mine)... Desenele favorite? Tom&Jerry, Sailer Moon, Timon&Pumba, Viața cu Louie, Ciocănitoarea Woody, știți voi... Au fost frumoase și nici nu se compară cu tâmpeniile din ziua de azi... Eu sunt, totuși, curioasă, să aflu povestea lu Nea Petre cu „Peștișorul din Râul Mare” :)).

Andreea spunea...

Eu stand pana la 3 ani la tara, am adormit pe vocea bunicii. Mai apoi cand m-am mutat la oras , am crescut cu "Amintiri din copilarie" si uneori chiar cu versete din biblie.Cat despre televizor , cum spuneai si tu ,"Viata cu Louie" si replicile lui Andie mi-au marcat copilaria. Si ai mare dreptate, mintile celor mici sunt infectate cu iluziile unei vieti prea perfecte, iar "printul" e tot ceea ce conteaza.Tot ceea ce tine de desene animate din generatia asta de copii, e o mare prostie.Pacat ca ei nu mai prind ce am prins unii dintre noi.

Cristiana spunea...

@ Iulia
aaaa... "Peştişorul din Râul Mare" pentru mine era cireaşa de pe tort. încerc să-ţi fac un rezumat.

Într-o zi, când era copil tata s-o dus la pescuit pe Râul Mare şi o prins un peşte şi l-o pus într-un acvariu. Şi se uita la el în fiecare zi şi se juca cu el şi i-o venit ideea să-l scoată afară, să-l înveţe să respire, să trăiască fără apă ... la început îl ţinea câteva minute, apoi o oră şi tot aşa până peştişorului nu-i mai trebuia apă ca să trăiască. Şi or fost ei prieteni foarte buni şi bla bla ... şi la un moment dat peştişorul o vrut să exploreze lumea, să o cunoască şi tata l-o luat cu el în oraş ... dar când or ajuns la puntea aia din haltă (ştii tu care) o trecut un idiot care o mişcat-o şi peştişorul a căzut în apă şi s-o înecat.

După ce am mai crescut o început să-mi spună poveşti adevărate, din copilăria lui ... de exemplu când o vrut să zboare şi i-o furat toate cearşafurile lu buna şi şi-o dat drumul cu ele de pe cetate :)) şi multe altele, poate vă povesteşte la următorul chef.

Nu pot decât să spun, mersi tată!

@Andreea
Cred că ai amintiri frumoase. Eu nu-mi amintesc să-mi fi citit bunicile mele ceva când eram mică dar cred că e foarte plăcut. Da, astăzi copii cresc cu tot felul de prostii imposibile. De la o vârstă mult prea fragedă sunt spălaţi pe creier. + că nu-i văd interesaţi de cărţi, de citit, de şcoală. Am zis că-mi descarc de pe youtube sau de pe unde găsesc desenele astea adevărate pentru când voi avea copii, că nici nu vreau să ştiu ce porcării vor fi la televizor atunci. Poate o să fac un top cu faze din Viaţa cu Louie în curând :)

Iulia A. spunea...

:)) Dacă mă gândesc mai bine, mi-ai mai zis povestea, cred că atunci, în garaj, cu ginul și alea.... Da, foarte tare taică-to! :)Dacă ar ști cât se discută despre ele pe rețelele astea de socializare... :))

Cristiana spunea...

tata face ravagii ... i-am zis zilele trecute "tată, eşti un rockstar!" şi s-o uitat cam strâmb la mine :))

hapi2233 spunea...

Cat despre desene - sigur ca-mi plac cele din vremea copilariei mele , pe care le-a enumerat Iulia dar de curand,am prins cateva episoade din Scooby Doo si m-am amuzat copios.

Cristiana spunea...

pe Scooby Doo nu ai cum să nu îl iubeşti!

Andreea spunea...

Mda, e destul de placut.Dar imi aduc aminte numai franturi.Mereu incerca sa ma linisteasca atunci cand mama pleca la serviciu la Cugir:-) Cat despre episoadele din "Viata cu Louie" poti sa le gasesti si pe Vplay[ca sa fac si reclama] sunt 3 sezoane.

P.S : Abia astept topul:-)

Cristiana spunea...

mersi mult! Nu am gasit decat primele 2 sezoane.

Adrian Laszlo spunea...

Excelent! Ai atins un subiect de cotitura in dezvoltarea armonioasa a tinerelor generatii. De ce au ramas povestile de seara, la culcare, doar un cliseu? De ce toate povestile acestea musteau de pilde si trasaturi nobile si romantism? Din urmatoarele motive:
~ Toate povestile acestea frumoase au fost rodul unor timpuri stravechi, in care acestea erau personajele principale ale societatii, care doreau sa reflecte exact acele trasaturi pozitive la care aspirau toti oamenii. Fiindca si pe atunci erau putini adevaratii oameni, se gasea aceasta cale de a-i invoca, prin povesti stralucitoare.
~ Asta fiind zestrea, doar asta putea fi povestita indiferent de evolutia omenirii, spirituala si tehnologica. Sigur ca totul pare invechit si anacronic in sabloanele prezentate, dar nu inseamna ca sint ridicole, ele pur si simplu apartin epocilor lor, noi fiind nevoiti sa le tirim dupa noi peste secole.
~ Astazi nimeni nu mai scrie acest gen de povesti (de fapt nu se mai scrie!), iar daca s-ar scrie, mai ales in Romania, nu stiu ce fel de simbolistica s-ar putea gasi in societatea de azi. Ma ingrozesc incercind sa-mi inchipui cite ceva!
~ Citi copii mai asculta povesti seara, la culcare? Infim de putini, cu siguranta! Acum la putere sint TV-ul si Pc-urile. Citi copii mai citesc singuri, de bunavoie, o carte de povesti sau nu? Infim de putini, cu siguranta!

hapi2233 spunea...

Adrian si daca s-ar scrie mi-e teama ca nu s-ar cumpara......:(
Copiii citesc azi pe net....azi maine or sa aiba toti suport digitalpt lectura :doh: Noi cand ne faceam rezumatele, coada faceam la biblioteca scolii. Acum , deschid topice pe forumuri sa li se faca lucrarea.....Bine, nu toti, dar din pacate multi....

Anonim spunea...

interesant ... am gasit aici ceea ce vb cu prietenele mele zilnic... eu adormeam seara ci povestea scufitei rosii si ptr incheiere ... rugaciunea ~inger,ingerasul meu~ ... asta cand mai dormeam pe la bunici... dar majoritatea timpului... nu stiu ce inseamna o poveste de adormit copii sau genul asta ... adormeam in tipete ... caci tatal meu iubea sa faca cel putin un scandal pe zi ... de preferat noaptea ... dadea drumul la muzica ... iar copii vroiau nu vroiau( cu referire la mine si fratele meu) trebuiau neaparat sa doarma .. dar oare cum dormeam noi ... cand o auzeam pe mama plangand sh pe el tipand si injurand ... in schimb ... copilaria noastra se putea numi copilarie ... pierdeam sirul orelor pe afara ... si ne bucuram de copilarie... noi stim ce inseamna sa fii copil copil si copil matur ... noi stiam sa ne iubim prietenii cu care am crescut,credeam in spiritul sarbatorilor... copii din zilele astea... vor creste in spiritul tradarii si egoismului... iar tot ce e mai frumos va disparea treptat... si cand ma gandesc ca din 1990`anul in care m`am nascut ... nu a trecut mult .. dar totul e schimbat drastic...oare in 2030 cum vor mai evolua?... semnat:... ioana

Trimiteți un comentariu