sâmbătă, 5 martie 2011

Spune-mi cu cine te însoţeşti ...


(şi nu numai cu cine te însoţeşti, spune-mi ceva despre tine. Fiecare lucru care are legătură cu tine spune ceva mai mult, are propria poveste, fie că eşti conştient de asta sau nu. )

Până acum mi-am trăit viaţa după propriile criterii, propriile principii şi am făcut tot ce mi-a trecut prin nenorocitul ăsta de cap, am făcut mii de greşeli ... pe unele le regret, pe altele nu. Am lăsat în viaţa mea tot felul de oameni, extrem de diferiţi între ei (sau de mine) ... aşa sunt eu, mereu am încercat fiecare aromă ca să pot spune exact care îmi place,care mi se potriveşte. M-am şi otrăvit de multe ori, ce-i drept. Mereu am încercat să scap de gratiile minţi mele, de prejudecăţi şi limite impuse aiurea pentru că astea nu erau decât bariere, nu făceau decât să mă blocheze, să-mi limiteze alegerile. Întotdeauna am încercat să nu trăiesc într-o cuşcă construită de mine din iluzii, vise şi prejudecăţi.
Am ajuns într-unul dintre acele momente în care simt că trebuie să mă reevaluez, pentru că sunt atâtea gânduri care în ultimul timp sunt exact ca nişte valuri pentru mine: mă amăgesc cu o perioadă de linişte după care mă lovesc din ce în ce mai puternic. Încerc să mă privesc din nou într-un ciob de oglindă care devine din ce în ce mai mare dar şi colţurile lui devin din ce în ce mai ascuţite în fiecare moment şi în care m-am tăiat de atâtea ori până acum, un ciob nenorocit ce reprezintă viaţa mea, aşa cum am trăit-o până acum. Momentan nu pot decât să intuiesc ce reprezintă ceea ce văd doarece reflexia e destul de înceţoşată, probabil din cauza faptului că viaţa mea e un lucru care devine din ce în ce mai ciudat. Viaţa mea ... e un puzzle imens şi fiecare persoană care a trecut pe acolo a pus cel puţin o piesă. Momentan sunt prea puţine piese ca să-mi pot da seama cum va arăta când va fi gata şi fiecare piesă pusă contrazice sau cel puţin dă altă semnificaţie pieselor care au fost puse înainte. Totuşi, privind atentă pot observa realitatea hidoasă şi încruntată deformată şi colorată de iluzii şi vise alături de gândurile negre care au fost combinate extrem de strategic cu nopţiile albe iar puţin mai departe văd un curcubeu de zâmbete care stă deasupra unui lac format din toate lacrimile care au fost vărsate pe umărul meu până în acest moment. Nu înţeleg ce reprezintă petele negre aşezate pe alocuri, poate or fi amintiri ce le-am trăit şi le-am uitat sau poate ele simbolizează incertitudinea şi întrebările pe care le-au adus unele persoane odată cu apariţia sau dispariţia lor. Pot să vă spun că în acest puzzle niciodată nimic nu a fost şi nici nu va fi lapte şi miere şi chiar mă bucur pentru asta. Fiecare lucru are atât părţi bune cât şi părţi proaste şi mă bucur că există şi părţi proste pentru că fără ele părţile bune nu ar avea nici o valoare. Când va veni iar timpul să mă reevaluez şi când voi avea un ciob mai mare aş vrea să spun şi atunci exact ce spun acum(şi, printre altele, ce a spus şi Sartre la vremea lui):
"Important nu este să spui "Iată ce au făcut din mine", ci "Iată ce am făcut eu din ceea ce au făcut din mine"."
(ăsta e proiectul meu la EDA.Cu tot respectul, dar nu cred că îl pot citi în faţa clasei.)

6 comentarii:

Serafina spunea...

Cu tot respectul, dar de ce nu-l poţi citi?

Cristiana spunea...

Nu vorbesc cu colegii mei despre chestii de-astea, ei nu prea cunosc partea asta a mea si e bine asa, imi place asa si nu vreau sa stric asta.

Adrian L. spunea...

Splendid! Ti-am spus ca-ti admir izvorul de inspiratie si capacitatea de a-l reda in cuvinte, chiar meriti sa fii promovata la un nivel inalt. Dar timpul nu este trecut! Sa stii ca ai dreptate sa te indoiesti de capacitatea clasei de a rezona cu aceasta expunere. Chiar daca ar tebui sa te mindresti cu proiectul acesta, intr-un mediu variat ca cel al unei clase sigur nu va aparea o compatibilitate pozitiva. Nu stiu cum este la voi, mi-as dori sa fiti mai deosebiti toti, dar ma uit in Bucuresti, la foarte multe clase din diverse scoli, si ma intristeaza aspiratiile si preocuparile lor. Atita timp cit marea majoritate viseaza doar manele, noutati la telefoanele mobile, divertismente dubioase, etnobotanice, tigari si bautura, iti dai seama ca nu s-ar putea sustine cu demnitate un asemenea expozeu. Sensibilitatea si aplecarea spre frumusetea trairilor interioare nu stirneste decit risete si ironii in scoala. Pentru aceasta sint de acord sa eziti in a-l citi in fata clasei. Daca colegii tai sint altfel, atunci ar fi o reala pierdere sa nu le oferi aceasta gura de oxigen spiritual. Decizia iti apartine, dar fruntea sus o poti tine pe merit.

georgiantoia spunea...

Scrii frumos, am sa mai trec pe aici. Felicitari!

Cristiana spunea...

@ Georgian
Multumesc frumos! Te mai astept!

@ Adrian
Iti multumesc frumos inca o data! Eu am tot incercat sa-mi promovez blogul pe unde am putut, nu prea am reusit sa atrag atentia probabil pentru ca majoritatea oamenilor care intra aici se asteapta sa gaseasca altceva. Cand o sa am timp poate o sa ma ocup mai mult de scris si de promovare, momentan sunt foarte ocupata, maine am judeteana la filosofie dar dupa ce trece o sa ii dau blogului mai multa importanta.
Cat despre colegii mei ... nu stiu cum sa-i descriu, sunt extraordinari! Iesim din orice fel de tipare, o clasa ca a noastra nu am gasit pana acum nici in filme, nici in carti, niciunde! Majoritatea suntem folk-isti, chitaristi (desi suntem mate-info) si fiind cea mai buna clasa din liceu preocuparea noastra principala e scoala. E o concurenta incredibila intre noi, (cu toate ca suntem buni prieteni) si poate de asta ne dorim mereu sa fim mai buni, sa facem mai mult... Nu am citit chestia asta in fata clasei nu de rusine, dar .. pur si simplu mi-a fost teama ca isi vor schimba comportamentul fata de mine, ca se vor schimba lucrurile intre noi. Imi plac discutiile legate de chimie, fizica sau despre nu stiu ce ecuatii imposibile la matematica, dar si glumele pe care le facem pe seama lor in pauze ... si nu vreau ca lucrurile astea sa se schimbe gandindu-se ca poate nu imi plac sau ca au efect negativ asupra mea.

Adrian L. spunea...

Tot respectul!

Trimiteți un comentariu