duminică, 23 ianuarie 2011

Iluzii


Analizând ce mi se întâmplă în ultima vreme am ajuns la concluzia că tot ceea ce ştii despre un anumit lucru poate fi o iluzie. Toţi vedem lumea într-un mod destul de subiectiv dar în acelaşi timp foarte diferit faţă de cel de lângă noi. Putem să ne uităm amândoi la acelaşi lucru şi să înţelegem chestii total diferite. Depinde mult şi de starea de spirit, de ce te preocupă şi ce sentimente te stăpânesc în acel moment. Şi am început să pun cap la cap anumite întâmplări şi să găsesc nişte răspunsuri. Întrebările erau: cum poate un prieten, după ce a fost atâta timp lângă tine să te lase baltă? Cum poate apărea aşa dintr-o dată indiferenţa unora? ş.a.m.d. Răspunsul e simplu: totul poate fi o iluzie, chiar şi oamenii pe care îi vezi lângă tine ... poate ei nu sunt acolo, poate tu îi forţezi să fie, tu îi bombardezi cu problemele tale şi cu chestiile care te deranjează şi pe care vrei să le spui cuiva. E foarte posibil ca ei să nu fie acolo, dar tu să-i vezi pentru că ştii că ai nevoie de ei ca să treci peste anumite lucruri. Şi îţi pui toate speranţele în ei fără să te gândeşti prea mult ce faci şi eşti dezamăgit de fiecare dată. Mai bine deschide ochii şi uită-te bine care e lângă tine pentru că aşa vrei tu şi care e lângă tine pentru că îi pasă, pentru că vrea să-ţi fie bine. S-ar putea să te doară ce o să vezi dar e mult mai bine să ştii în cine poţi avea încredere şi în cine nu din timp. Adevărul doare o singură dată, minciunile dor toată viaţa.

5 comentarii:

Anonim spunea...

Chestia asta cum că totul e o iluzie e deprimantă, cel puțin pentru mine... Știi doar cum am reacționat când Rusu ne-o zis că totul e în mintea noastră... Da, e adevărat că suntem extrem de subiectivi, și m-am gândit și eu de multe ori la chestia asta... Poate că iluzia e doar o subiectivitate dusă la extrem, de care vorbeai și tu. Ne dorim, câteodată, atât de mult un lucru, încât ajungem să credem că îl avem. Ne impunem asta. Și când vedem realitatea, dăm vina pe orice apucăm. La asta ne duce speranța. Și uite că de-aia era ea pusă în Cutia Pandorei... Nu că ar fi fost un lucru salvator, pozitiv, ci cel mai rău dintre toate relele de acolo... Nu crezi?

Iulia Arion

Cristiana spunea...

ba da. ziceam pe undeva că nu mai sper la nimic, speranţa te face slab şi că o să fi de multe ori rănită din cauza ei. La dracu cu speranţa! :))

Serafina spunea...

Adevărul doare o singură dată, minciunile dor toată viaţa.... Eu cred ca este exact invers, minciuna te doare doar o data si anume atunci cand descopiri ca este minciunea, iar adevarul te doare tot timpul pantru ca este implacabil si ne afecteaza in mod direct, dar cel mai groaznic cred ca doare relativitatea acestor concepte ADEVAR + MINCIUNA, ce este adevarul, care este minciuna, ceea ce noi spunem ca este adevarul este asa intr-adevar? Iluzia ca putem comunica, ca putem cunoaste ca stim adevarul, ca stim minciuna.... Toate acestea nu credeti ca sunt mult mai dureroase decat daca ati stii sigur ca : Aceasta a fost o minciuna, iar acum am aflat Adevarul?

Cristiana spunea...

Adevărul doare o singură dată, minciunile dor toată viaţa ... putem să vorbim mult despre chestia asta! Mie nu-mi place să fiu minţită, nu contează scopul dar totul este relativ, deci şi minciuna şi adevărul sunt relative! Dar uneori eşti chiar penibil când trăieşti în minciuni fără să fi conştient de asta, şi asta mai târziu când o să îţi dai seama o să te facă să suferi. Şi cum în viaţă mai întâi se dă testul apoi se învaţă lecţia o să te loveşti de realitate şi o să îţi dai seama că tot ce ştii sunt iluzii. Eşti dezamăgit, te doare dar treci peste cum au trecut şi mulţi alţii înaintea ta! Dar mereu o să-ţi pară rău că nu ţi-ai dat seama mai repede, MEREU! Dar o să fie prea târziu ... deja au râs de tine, au aruncat cu ce au putut, ai lăsat prietenii adevăraţi să treacă pe lângă tine, ai ratat multe, ai făcut multe greşeli. Sunt genul de om care dacă se loveşte o dată de un zid, data viitoare va şti că e acolo şi îl va evita, nu e nevoie să dau cu capul de el până mi-l sparg ca pe urmă să am şi mai multe regrete.

Iulia A. spunea...

Adevărul doare o singură dată, minciunile dor toată viața... Dacă tot ați dezbătut tema, mă bag și eu. Bazându-mă pe experiența personală, aș spune că... Ambele dor în aceeași măsură... Minciunile te urmăresc, te fac să îți pierzi încrederea în cei din jur, și chiar dacă se trec cu vederea, vei simți de fiecare dată că sunt acolo, că nu au fost uitate, că ți se reproșează... Adevărul doare și el... Poate mai puțin decât minciuna, pentru că e rigid, e dur, e inefabil și definitiv. Până la urmă, ajungi să îl accepți... Dar minciuna... Înseamnă condamnare la remușcare, e ca și cum ți-ai tortura propria conștiință... Tot timpul te vei întreba ce s-ar fi întâmplat dacă ai fi spus adevărul, sau invers... Minciuna trădează, fură încrederi, înșeală... Totuși, de cele mai multe ori ne place să fim mințiți. Chiar ne mințim pe noi înșine. Ca să fiu în ton cu ce ai scris, Cristiana, aș face următoarea analogie: adevărul e echivalent realității, iar minciuna iluziilor.

Trimiteți un comentariu