joi, 20 ianuarie 2011

Ce se întâmplă cu mine?

Asta mă întreabă toată lumea. Asta mă întreb şi eu. M-au sunat nişte prietene să mă ieie la întrebări, de ce mă îndepărtez, de ce mă port în felul în care am ajuns să mă port. M-am schimbat, m-am schimbat mult. M-am săturat să fiu rănită, m-am săturat să sufăr şi să văd că toţi sunt gata să plece, aşteaptă doar ocazia potrivită. Şi după multe nopţi în care m-am holbat la tavan şi m-am întrebat obsesiv "DE CE?" am ajuns la concluzia că ar fi mai bine să nu-mi mai pese, să o las mai moale şi să iau distanţă, măcar până îmi revin puţin. M-am săturat să simt cum mă pierd încercând să găsesc ziua de mâine. M-am săturat să mă lovesc în fiecare zi de indiferenţă, de măşti, de falsitate şi de uitare. M-am săturat să fiu eu cea care plânge. S-a terminat cu fata bună pe care o ştia toată lumea ... Sufletul meu îngheaţă câte puţin în fiecare zi şi nu am nici un suflet cald lângă mine care să topească gheaţa. Am încercat să le explic toate astea, am încercat să le spun ce mă apasă şi ce mă face să fiu aşa cum sunt. Le-am spus că fac mari eforturi să mă deschid din nou, să fiu ca înainte măcar cu cei dragi ... dar uite că nu mai pot. Am nevoie de o pauză, am nevoie de mine în primul rând pentru că-mi dau seama că numai eu pot face ceva în privinţa asta, numai eu pot să mă scot din starea asta. Ceilalţi sunt atât de preocupaţi să lupte ca să le fie lor bine că nici nu se mai uită în stânga şi în dreapta. M-am obişnuit cu ideea şi mi-am dat seama că ar fi cazul să mă mai gândesc şi la mine, pentru că dacă n-o fac eu nu o să o facă nimeni sau când o să o facă, o să fie târziu. Nici măcar nu au stat până la capăt să asculte ce am de spus şi au început să mă acuze, să dea vina pe egoismul meu şi pe Flavia,zicând că din cauza ei am devenit eu aşa negativistă. În momentul următor le-am închis telefonul. Nu perimt nimănui să se lege de Flavia şi motivul e unul singur: nu contează dacă în sufletul meu e plină furtună sau tocmai a răsărit soarele, ea e acolo, lângă mine, gata să mă asculte şi să mă sprijine. E sufletul meu geamăn. E singura persoană din viaţa mea care-mi dovedeşte că-şi merită locul acela special pe care-l are în sufletul meu ... restul... dacă spun că sunt dezamăgită şi vreau să fiu singură pentru un timp, pentru că nimeni nu mă poate ajuta, în secunda următoare pleacă...nu rămân nici măcar nu ascultă ce am de spus până la capăt.

De asta aleg să nu vă mai cer nimic. Doar linişte. Şi să mă lăsaţi singură cu gândurile mele, măcar pentru un timp.

9 comentarii:

Flavia Fara spunea...

Cum ziceai, suntem un suflet geaman adica de problema asta ma izbeam sau poate inca ma izbesc si acum. Toti se intreaba una si alta cu mine si stii care e culmea? Vina la mine o are calculatorul :))) deci iti dai seama cat de dili sunt unii/unele dar...so what? I'm still a rockstar! :)))
Deobicei intervine gelozia si rutina intr-o relatie de prietenie adica gasca ta de prieteni si normal ca noi doua cum, din pacate, ne petrecem tot mai mult timp impreuna virtual, e natural si firesc (pentru ei) sa dea vina pe mine. Dar sentimentul e reciproc, esti una din singurele persoane care vede dincolo de ceea ce sunt si are grija de mine atunci cand cad sa nu ating pamantul :) iar daca se mai intampla "un sut in fund" il iau ca un cadou, din dragoste :)))
Oricum cu tine am discutat chestii pe care nu le-am discutat nici cu mama. Uneori am impresia ca esti de varsta cu mine si nu eu de varsta cu tine cum credea stim-noi-cine :)))
Creatura mea, te iubesc mult! >:D< sa nu uiti niciodata!

Cristiana spunea...

stii bine ca si eu te iubesc, FA (Faptura Minunata) !

Iulia A. spunea...

Măi nu știu ce să mai zic... Știu că te dor acuzațiile acelor persoane, dar ar trebui să înveți să nu mai pui la suflet ce îți spun, să înveți să ignori... Pentru că altfel, te consumi degeaba, în timp ce ei rămân la fel de nepăsători... La urma urmei, e decizia ta în preajma cui alegi să rămâi și în cine să ai încredere... Tu nu ești rea. Ești una dintre puținele persoane care sunt capabile să le facă altora ziua mai frumoasă, și tocmai de aceea meriți oameni la fel de frumoși ca și tine în jur... Să nu uiți că sunt unii oameni dispuși să te asculte ooricând, totul e să vrei să te deschizi... Uite, eu am găsit în Organizația Filosoafelor Zălude (OFZ) un sprijin din punctul ăsta de vedere. Și aici mă refer la membri ăștia pe care îi admir: profa, tu... Viața poate fi mai frumoasă! Sunt convinsă că te-ai schimbat, fiecare se schimbă și e alutul la fiecare pas, dar pentru asta tu trebuie să fii mulțumită, nu să te întristezi că nu îi poți mulțumi pe ceilalți... Mulțumește-te pe tine, și ceilalți te vor prețui. Și tu prețuiește-i doar pe cei care merită. Restul... nu merită atenția atenția ta. :)

Cristiana spunea...

sper sa-ti citeasca respectivele comentariul. Mersi Iulia, ma ajuti mult. Si pe mine m-au ajutat mult pregatirile la filosofie, m-au schimbat mult ... sau cum ii zicem mai nou, OFZ :) . Tu esti o persoana extraordinara, tu m-ai inteles cand ti-am spus ceva si profa... profa e muza mea :D

Anonim spunea...

Si Rusu e muzul meu :)) :)) (Tot Iulia, de lene sa imi deschid contul sunt Anonima) :D

Cristiana spunea...

eh, dupa chestia aia organizata de ieri noapte, ma mir ca nu mi-ai luat bibelourile pe post de muze!

Serafina spunea...

Ca organizatoare sefa a OFZ trebuie sa va multumesc pentru aprecieri. Cristiana mama problema cu "celalalt" apare aproape intotdeauna dintr-o lipsa de comunicare sau dintr-o comunicare defectoasa. Nici tu si nici prietenele tale nu sunteti RELE, dar se intampla ,cred, ca fiecare sa o porniti pe drumuri diferite si atunci normal ca apare aceasta neintelegere. Schimbarile ce au loc in tine acum le deruteaza si probabil enerveaza deoarece nu inteleg. Ai putea sa incerci sa le explici, dar sfatul meu este sa o faci de fata cu un mediator daca vrei sa reusesti ceva. In ceea ce priveste plansul, trebuie sa ii dau dreptate Iuliei, nu mai pune si tu tot la suflet. Mai devreme sau mai tarziu, totul se va rezolva intr-un fel sau altul. Iulia ma face sa devin geloasa pe Rusu, muzul ei....

Cristiana spunea...

am tot incercat sa le explic ce si cum. nu merge. poate aveti dreptate, o sa incerc cu un mediator. Povestim mai multe fata in fata, maine la scoala :)

Anonim spunea...

As zice ca e firesc, fie si pentru numai jumatate dintre noi; as da vina in majoritate pe adolescenta (tranzitia copil - aproape adult), cand constientizezi mai bine cum functioneaza lumea defapt; as da vina si pe tendinta noastra sa devenin mai tristi/seriosi pe masura ce trec anii.

Am trecut prin sentimente similare la 17, 18 ani. Imi pierdusem din veselie, simteam nevoia de 'o pauza', de izolare fata de lume, simteam ca nu ma mai integrez nici macar in grupul meu de prieteni.

Am avut parte de pauza, dar pauza cerea sa fie din ce in ce mai lunga. Din pacate societatea, prietenii nu pun pauza, distanta altereaza majoritatea relatiilor, te altereaza chiar si pe tine, aproape definitiv.

Dar asta nu inseamna ca viata e definitiv 'mai urata', nu inseamna ca trebuie sa te temi de pauza asta - daca de asta ai nevoie, acordati-o. Tot asa, nu trebuie sa te temi ca vei fi schimbata de acum inainte, vor mai veni multe alte schimbari pe viitor, iar fericirea/bunastarea iti atarna de cat de pregatita esti sa le accepti si sa te adaptezi. Sunt unele chestii care te-ar putea ajuta sa te adaptezi mai usor:

- oricine prefera sa fie in preajma unui zambet increzator decat o persoana slaba
- altii au o viata muult mai grea
- toti suntem putin egoisti cand e vorba de timpul nostru (i.e. lumea pare nepasatoare cand ti-e greu)
- mai bine esti placut de ceilalti pentru ceea ce esti, decat ceea ce nu esti; nu e nevoie de toti oamenii sa te placa pentru ceea ce esti;
- optimism & tine aproape cei pe care ii iubesti si te iubesc

Toate trec :). Amintirea ramane. Amintirea placuta a unei persoane puternica, buna.

Take care now :D
Alexandra

Trimiteți un comentariu