marți, 28 decembrie 2010

Interviu sau Discuţie în faţa oglinzii


*Cine eşti?
Nu cred că am ştiut vreodată. Sau poate am ştiut şi am uitat în timp ce alergam pe cărări întortocheate încercând să găsesc răspuns la alte şi alte întrebări iar acum nu îmi mai pot aminti. Sau poate chiar întrebările şi răspunsurile m-au schimbat şi încă mă schimbă, mă influenţează într-un fel sau altul tot ceea ce po să înţeleg sau nu, tot ce pot observa, realiza şi absolut tot ce mi se întâmplă. Şi o să mă schimbe în continuare, voi fi alta în fiecare zi de acum până când voi muri.

*Ce se întâmplă cu tine (de câteva posturi)?
Cu mine nu, inima mea este cea care odată cu venirea frigului a devenit mai rece... şi mai strictă. Ea analizează mai bine şi are grijă mai mare pe cine lasă să îşi facă loc în ea şi cui îi trânteşte uşa în nas. Nu o condamn, cred că s-a săturat şi ea să fie rănită. În ultimul timp am tot încercat să-i dau DELETE, ca să nu mai fiu nevoită să complic din cauza ei fiecare lucru pe care încerc să îl fac. Din nefericire nu am găsit tasta.

*Ai regrete?
Daca spun că nu am, mint. Dacă spun că am atunci sunt egoistă şi nerecunoscătoare. Adevărul e că orice ai face sau ai alege tot o să ajungi să arunci cel puţin o privire peste gard, în cimitirul amintirilor cu părere de rău.

*Ce te sperie?
Faptul că am ajuns să fiu seacă, că nu mă mai implic în nimic, nu mă mai interesează nimic şi e tot mai gol în jurul meu. Tot mai rar apar cei care pun întrebarea "ce faci?" şi chiar aşteaptă un răspuns, cei care atunci când mă strâng în braţe reuşesc să îmi atingă sufletul şi care pot să îmi coloreze ziua cu un zâmbet, cu o vorbă bună. Acum ... până şi mâna pe care o simţeam pe umăr şi mă ajuta să merg mai departe parcă stă să ma lovească.

*Ce crezi că gândesc ceilalţi? Cât de mult le pasă?
Nu-mi prea pasă ce gândesc ceilalţi, dar cu siguranţă nu le pasă nici măcar foarte puţin. Cred că toţi gândesc cam în felul următor: las-o să se descurce cu ale ei. Asta pentru că, fiecăruia ni se pare că problemele pe care le avem noi sunt cele mai grave şi cele mai importante. Îmi dau seama că dacă mi s-ar întâmpla ceva(aş rămâne fără o mână sau fără un picior sau cine ştie ce altă nenorocire) toţi şi-ar schimba felul în care se poartă cu mine, pentru că m-ar considera din start inferioară, sau poate din milă şi pe la spate mi-ar atribui apelative gen "săraca!" (AICI VREAU SĂ PRECIZEZ CĂ NU AM NEVOIE DE MILĂ DIN PARTEA NIMĂNUI) DAR pentru prietenii adevăraţi şi pentru cei care chiar mă iubesc voi rămâne aceiaşi persoană şi ştiu din experienţe anterioare că ei vor fi acolo orice s-ar întâmpla cu mine.

*Mai speri la ceva?
Nu, speranţa te face slab şi o să fi rănit fără rost de multe ori din cauza ei. Cred că se poate trăi şi fără ea.

5 comentarii:

Flavia Fara spunea...

Dupa primele fraze citite aveam impresia ca citesc cu totul altceva despre o persoana total diferita fata de cea pe care o cunosc eu. Ma regasesc mult in ceea ce ai scris. Se vede ca suntem "sistare" :)))
PS: nu mai fa uneori pe Batman :)))

Cristiana spunea...

clar că te regăseşti, doar eşti sora mea de suflet .. ce dracu! :)

p.s: eu ţi-am tot zis că fac pe popa :))

Iulia A. spunea...

Îmi place mult, e sincer și vine din suflet! Unele chestii mi se potrivesc și mie... Îmi place că ești sigură pe tine, îți susții ideile și nu ții cont de ce vor spune ceilalți... Ești printre puținele persoane care au curajul să fie ele însele, fără prefăcătorii... Bravo, te apreciez! :)

Cristiana spunea...

mersi. Cred că, dacă şi atunci cand te priveşti în oglindă minţi, eşti o cauză pierdută. Am mai zis şi o mai zic: nu îmi place să par altceva decât ce sunt!

Serafina spunea...

Cine eşti, o să afli în fiecare nouă clipă un nou răspuns la această întrebare. Eu şi acum mai reuşesc să mă surprind uneori şi am cu vreo treizeci de ani în plus de clipe. Personal cred că acest lucru face ca viaţa să fie fascinantă, să te construieşti, să te redescoperi, să te poţi uneori surprinde şi pe tine, să devi ceea ce vei fi într-un viitor îndepartat, toate acestea reprezintă pentru mine un scop în viaţă şi-mi spun în adâncul conştiinţei: Da, viaţa merită să fie trăită. Despre regret şi frică pot spune doar atât: orice ai încerca să faci orice cale ai alege, oricum vei avea regrete şi-ţi va fi frică, deci fă ceea ce crezi că este mai bine pentru tine şi acceptă-ţi greşelile ca pe un dat. Cred că atunci cănd greşim, este important să recunoaştem în sufletul nostru, să analizăm şi să învăţăm din fiecare eroare ceva, sperând că data viitoare vom fi mai înţelepţi.
Ceea ce-mi place la blogul tău este curajul de a fi tu însăţi şi de a te arăta în plenitudinea gândurilor tale. Eşti foarte curajoasă, aş spune chiar riscant de curajoasă.

Trimiteți un comentariu