joi, 25 noiembrie 2010

Maturizare

de Nicolae Labiş
Ca să iubesc lumina aspră-a zilei
Şi tot ce-i omenesc, născut eu îs
Şi îs născut s-aprind cu rouă-n ierburi
Vii lacrimi şi cascade vii de râs.

De când mă ştiu copil, iubeam pădurea
Şi mierlele, şi vulturii din nori,
Şi mieii blânzi, şi râşii iuţi şi ageri,
Şi şerpii cei cu solzii lucitori.

Trecură anii... Râşii iuţi răpiră
Mielul meu alb cu capul bucălat,
Şi-adeseori pe când voiam să-i mângâi,
Şerpii frumoşi de mână m-au muşcat.

Nu înţeleg să plâng acele clipe
Când ura încă nu o cunoşteam.
Când nu plângeam chiar de-mi zdreleam genunchiul,
Ci soarelui-părinte-i surâdeam.

Acum în piept port o avere nouă
Lângă iubire - ura ca un scut.
Strugurii-s copţi şi stors-am mustul dulce,
Şi mustul dulce-n vin s-a prefăcut.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu