duminică, 28 noiembrie 2010

La mulţi ani mie!


Vreau să încep prin a le mulţumi tuturor celor care s-au gândit la mine zilele astea. Tot ce aţi făcut înseamnă foarte mult pentru mine, nu mi-am dat seama că sunt o persoană chiar atât de iubită şi v-aş spune şi eu cât vă iubesc şi cât de fericită m-aţi făcut dar nu pot pentru că mă limitează limbajul. În momentul ăsta aş mai vrea de la viaţă un singur lucru: vreau ca timpul să nu mai treacă mereu pe lângă mine şi măcar de data asta să se opreasca şi să vadă şi el cât sunt de fericită, vreau să se opreasca, cel puţin o secundă ca să-mi pot aduna toate amintirile din ultimele zile şi să le găsesc un loc special în sufletul meu şi să revină de câte ori sunt la pământ şi am nevoie de o mângâiere, să-mi amintesc cât pot fi de fericită, să zâmbesc şi să merg mai departe.

joi, 25 noiembrie 2010

Maturizare

de Nicolae Labiş
Ca să iubesc lumina aspră-a zilei
Şi tot ce-i omenesc, născut eu îs
Şi îs născut s-aprind cu rouă-n ierburi
Vii lacrimi şi cascade vii de râs.

De când mă ştiu copil, iubeam pădurea
Şi mierlele, şi vulturii din nori,
Şi mieii blânzi, şi râşii iuţi şi ageri,
Şi şerpii cei cu solzii lucitori.

Trecură anii... Râşii iuţi răpiră
Mielul meu alb cu capul bucălat,
Şi-adeseori pe când voiam să-i mângâi,
Şerpii frumoşi de mână m-au muşcat.

Nu înţeleg să plâng acele clipe
Când ura încă nu o cunoşteam.
Când nu plângeam chiar de-mi zdreleam genunchiul,
Ci soarelui-părinte-i surâdeam.

Acum în piept port o avere nouă
Lângă iubire - ura ca un scut.
Strugurii-s copţi şi stors-am mustul dulce,
Şi mustul dulce-n vin s-a prefăcut.

Piatra

de Nichita Stanescu

Piatra
este un om
în care alt om
şi-a băgat mâna
ca într-o mânuşă
şi l-a întors pe dos
ca pe o mânuşă!

marți, 23 noiembrie 2010

Cluj :)

De data asta vin cu ceva mai vesel :) ... De joia trecută până duminică am fost în Cluj cu o prietenă care avea probleme şi nu am vrut să o las singură. De acasă am plecat destul de deprimată dar pe parcursul zilelor petrecute pe acolo am văzut că viaţa poate fi şi roz! Pe cuvântul meu! Joi nu s-a întâmplat nimic spectaculos, am fost pe la spital apoi am stat în casă aiurea(eram singure într-un apartament) şi căutăm pe net evenimente care au loc in Cluj să vedem ce şi cum facem zilele următoare... găsim ...
Image and video hosting by TinyPic
Deci nici nu vă daţi seama ce bucurie pe capul meu, fiind unul dintre raperii pe care-i respect cel mai mult şi versurile lui ... tot timpul îmi invadează întreg spiritul. Greu cu explicaţiile :) ... ne rezolvăm problemele şi mergem la concert. Jur că a fost cel mai genial (alt cuvânt mai apropiat de realitate nu găsesc!) concert la care am fost ... a fost un cadou de ziua mea superb :). A cântat câteva din melodiile de pe albumul "Nopţi prea lungi" , unele din melodiile pe care le-am ascultat în cele mai grele momente din viaţa mea şi câteva melodii noi. M-a impresionat respectul pe care l-a arătat faţă de cei prezenţi, legătura pe care a reuşit s-o stabilească cu noi şi reacţia publicului la anumite melodii(unii au venit chiar şi cu steaguri sau tricouri). Mi-am şi făcut prieteni printre ei...
Câteva poze:
Image and video hosting by TinyPic
Image and video hosting by TinyPic
Image and video hosting by TinyPic
Am zâmit când ne-a fost mai greu şi-am zis mereu ca nu-i nimic...

Câteva melodii:
şi melodia mea preferată:

În zilele următoare am mai încercat să ne rezolvăm problemele, ne-am plimbat(mai mult cu taxi-ul), ne-am blocat de vreo 2 sau 3 ori cu liftul intre etaje, am mâncat doar "pită prăjită" şi am învăţat să facem cafea la ibric, am fost la un film 3D... ne-am distrat, într-un cuvânt.
Câteva întâmplari amuzante:
1. Atât de mult am sunat după taxiuri încât după un timp, tipa care răspundea la telefon nu ne mai cerea nici adresa, nici numele, doar zicea ceva gen "Da,Cristina... e bine dacă trimit o maşină pe Milcov 4?"
2.La cinema am fost la filmul "Sammy's adventures", un film animat şi dublat în română. Eram în sală doar eu, Cristina şi copii pâna-n 10 ani ... şi la un moment dat, în timpul reclamelor scoate capul din ecran(film 3D) ursuleţul din Kung Fu Panda şi zice "arătaţi extraordinar băieţi!" şi in momentul următor toată sala se apucă de plâns ...
3.Noi eram undeva departe de "casa noastră" din Cluj când aflăm că tatăl prietenei mele era pe drum iar în casă era dezastru, mirosea a ţigări, erau mucuri şi pachete goale peste tot + o sticlă mare de Angelli şi noi eram prinse în ceva şi nu puteam pleca foarte repede... dar până la urmă am scăpat :).

P.S. Continua sa zambesti, e cel mai bun sfat pe care-l stiu.

luni, 22 noiembrie 2010

Ganduri.


De ce vreţi atât de mult să mă ascund de mine, să-mi ascund gândurile? Toţi avem gânduri şi eu, una, le admir pentru puterea lor de a te stăpâni, de a te domina, de a te defini şi de a te influenţa... Vin momente în care nu mai poţi şi simţi nevoia să te eliberezi de ele, simţi nevoia să le scri undeva sau să pui mâna pe telefon şi să vorbeşti cu cineva făcând tot posibilul ca măcar de data asta să nu te trezeşti singur luptându-te cu demonii din mintea ta. Voua vi s-a întâmplat vreodată să vă apropiaţi de cineva cu cele mai bune intenţii încercând să faci ceva bine şi să reuşiţi să faceţi exact pe dos? Aţi încercat să îndreptaţi lucrurile şi v-aţi trezit în "nisipuri mişcătoare" şi cu cât vă zbăteaţi mai mult, cu atât ele vă înghiţeau mai rău? Oare voi cum faceţi de dormiţi noaptea, chiar nu aveţi gânduri? Voi v-aţi simţit vreodata mici şi neînsemnaţi? Oricare ar fi raspunsul pe care l-aţi da la aceste întrebari ... ce drept aveţi să mă judecaţi? să încercaţi să gândiţi pentru mine? Cu ce drept mă etichetaţi şi mă condamnaţi? Chiar nu înţelegeţi nimic din ce vi se întâmplă? Voi încercaţi sa trataţi urmările, nu cauzele şi vă grăbiţi să daţi direct o sentinţă dură...

duminică, 21 noiembrie 2010

Prietenie

Prietenie ... aşa numim relaţia pe care o avem atunci când ne ataşăm unii de alţii,când avem încredere în persoana respectivă care ne ştie secretele şi punctele sensibile şi suntem pregătiţi să-i ajutăm când ceva nu merge bine sau să-i ascultăm şi să le zicem o vorbă bună când au ceva pe suflet. Cu cât suntem mai ataşaţi unii de alţii, cu atât ne putem râni mai uşor, cu atât putem lăsa râni mai adânci in sufletul lor şi când ne trezim că nu mai e ce a fost cândva, ne speriem şi plecăm, ne îndepărtăm lăsând un spaţiu gol în sufletul celuilalt. Ne e teamă de sentimente, pentru că suntem oameni şi asta ne caracterizeaza : teama, barierele, spaţiile goale. Nu ne dăm seama că de cele mai multe ori ai nevoie de mai multe persoane ca să poţi înlocui una singură, nu ştim să ne bucurăm de viaţa pe care o avem şi de oamenii care fac parte din ea, nu ştim să apreciem colţişorul nostru de rai numit "locul potrivit" sau "acasa" sau oriunde eşti înconjurat de dragoste, unde te simţi în siguranţă. Nu vi se pare ciudat că uităm momentele frumoase petrecute cu cineva amintindu-ne doar motivele pentru care ne-am certat? Am ajuns să cred că noi, ca oameni nu avem istorie, dacă am fi avut am fi învăţat din fiecare lacrimă, din fiecare prostie făcuta, din fiecare FIECARE.

De ce toate mor toamna?

M-am gândit ce aş putea scrie pentru început pe blog dar nu mi-a venit nici măcar o idee spectaculoasă deci o să încep ca şi când nu ar fi prima dată, o să încep vorbind despre toamnă. Adevărul e că niciodată nu mi s-a părut toamna mai tristă ca acum poate m-am schimbat eu prea mult sau poate doar am mai crescut puţin şi văd altfel lucrurile. Am ajuns la concluzia că nu moare doar natura ci mor toate lucrurile importante pentru noi ... Toamna moare iubirea, prietenii pleacă şi ei şi până la urmă te trezeşti singur în ger privind cum toate se transformă în scrum sub ochii tăi şi nu mai poţi face nimic,doar să o iei de la capăt, ridicându-te din cenuşă ca şi pasărea Phoenix şi să aştepţi următoarea toamnă. Cred că toţi ştiţi povestea aceea cu cei trei purceluşi care-şi construiau fiecare câte o casă şi doi dintre ei îşi construiesc casa din paie iar al treilea din caramida. Cele din paie s-au dărâmat rapid şi cea din cărămidă a rămas intacta. Cine ştie, poate dacă relaţiile se bazează pe sentimente suficient de puternice vor supravieţui toamnei sau poate trebuie doar să laşi gerul să-ţi alunece în suflet, transformându-ţi-l intr-unul "de cărămidă" , un suflet împietrit şi gol care nu mai riscă nimic. Nu ştiu, poate o să aflu răspunsul toamna viitoare.